MApN: Două aeronave F-16 românești, ridicate de la sol după detectarea unei ținte aeriene în apropiere de Sulina
În dimineața zilei de vineri, 6 noiembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană la est de localitatea Sulina, ce se îndrepta către localitatea Vâlcove, Ucraina.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Florenta Zaharescu, 06.11.2026, 10:14
UPDATE: Alerta aeriană a încetat începând cu ora 09:27, potrivit MApN.
În dimineața zilei de vineri, 6 noiembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană la est de localitatea Sulina, ce se îndrepta către localitatea Vâlcove, Ucraina.
Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de la Baza 86 Aeriană Borcea.
Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, iar la ora 08.56 a fost transmis un mesaj RO-Alert.