Cristian Mungiu conduce delegaţia României la American Film Market 2026
Ministerul Culturii: Pentru prima dată în istoria reuniunii, România a fost desemnată "Ţară de interes".
Adaugă ca sursă preferată în Google
Mariana Chiriță, 13.11.2026, 16:47
Regizorul român Cristian Mungiu conduce delegaţia României la American Film Market 2026. Evenimentul, care are loc în fiecare an la Los Angeles.
Pentru prima dată în istoria reuniunii, România a fost desemnată „Ţară de interes”, după cum a anunţat Ministerul Culturii.
Mungiu participă la eveniment „cu cel mai recent film al său, „Fjord”, propus de România pentru categoria „Cel mai bun film internaţional” la Premiile Oscar. Regizorul a câştigat de două ori trofeul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes, cu filmele „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007) şi „Fjord” (2026)”, potrivit unui omunicat.
Participarea României este susţinută de Oficiul de Film şi Investiţii Culturale (OFIC), alături de organizaţia Creative Romanian Film Makers (CRFM), şi reuneşte companii şi profesionişti din industria cinematografică.
Statutul de „Country of Focus” aduce cinematografia românească în prim-planul unuia dintre cele mai importante evenimente internaţionale dedicate industriei de film, informează Ministerul Culturii.