Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 24.09.2014

Premierul britanic David Cameron ar trebui să înceteze să mai facă remarci necontrolate cu privire la imigraţia din România şi Bulgaria – a apreciat comisarul european în exerciţiu pentru ocuparea forţei de muncă, Laszlo Andor. Potrivit cotidianului londonez The Telegraph, citat de agentiile de presa, membrul maghiar al actualului executiv comunitar a spus că retorica lui Cameron a condus la slăbirea alianţelor şi la pierderea unor prieteni naturali ai Marii Britanii. Considerat un critic înverşunat al premierului conservator, Andor a sugerat că Marea Britanie nu are dreptul să se plângă în legătură cu imigraţia, în condiţiile în care guvernele anterioare de la Londra au susţinut extinderea graniţelor Uniunii Europene şi au decis normele privind libera circulaţie. El a subliniat că mai puţin de jumătate dintre imigranţii în Regatul Unit provin din Uniunea Europeană. Acest nivel este de aşteptat să crească, însă, în următorii ani, ca rezultat al măririi numărului de studenţi care optează pentru studii în străinătate, ca şi al crizei continue din sudul zonei euro, de unde vor veni mai mulţi lucrători imigranţi – a mai spus comisarul european în exerciţiu.

Jurnal românesc – 24.09.2014
Jurnal românesc – 24.09.2014

, 24.09.2014, 11:14

Premierul britanic David Cameron ar trebui să înceteze să mai facă remarci necontrolate cu privire la imigraţia din România şi Bulgaria – a apreciat comisarul european în exerciţiu pentru ocuparea forţei de muncă, Laszlo Andor. Potrivit cotidianului londonez The Telegraph, citat de agentiile de presa, membrul maghiar al actualului executiv comunitar a spus că retorica lui Cameron a condus la slăbirea alianţelor şi la pierderea unor prieteni naturali ai Marii Britanii. Considerat un critic înverşunat al premierului conservator, Andor a sugerat că Marea Britanie nu are dreptul să se plângă în legătură cu imigraţia, în condiţiile în care guvernele anterioare de la Londra au susţinut extinderea graniţelor Uniunii Europene şi au decis normele privind libera circulaţie. El a subliniat că mai puţin de jumătate dintre imigranţii în Regatul Unit provin din Uniunea Europeană. Acest nivel este de aşteptat să crească, însă, în următorii ani, ca rezultat al măririi numărului de studenţi care optează pentru studii în străinătate, ca şi al crizei continue din sudul zonei euro, de unde vor veni mai mulţi lucrători imigranţi – a mai spus comisarul european în exerciţiu.



Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Bogdan Stanoevici, a făcut vizite succesive în Macedonia şi Albania, în cursul cărora a avut întâlniri cu lideri ai asociaţiilor aromânilor din aceste state. Interlocutorii săi au mulţumit Bucureştiului pentru sprijinul acordat constant, considerat expresie a atenţiei de care s-au bucurat din partea României în ultimii 150 de ani. Stanoevici i-a asigurat pe liderii aromânilor că România va continua să le sprijine eforturile pentru apărarea drepturilor lor şi pentru păstrarea valorilor identitare. La Skopje, Stanoevici a discutat şi cu cadrele didactice de la Catedra de Filologie Română din cadrul Universităţii Kiril şi Metodiu şi şi-a exprimat aprecierea pentru activitatea academică deosebită dedicată conservării dialectului meglenoromân. El a depus o coroană de flori şi s-a recules la mormântul primului revizor al Şcolilor Româneşti din Balcani, Apostol Mărgărit şi la cripta lui Constantin Belimace, creatorul imnului aromânilor, Părinteasca Dimandare.




Organizaţia pentru diaspora a PNL şi-a exprimat îngriorarea faţă de situaţia comunităţii româneşti din localitatea sârbă Grabovica, de pe Valea Timocului. De mai bine de o săptămână, mulţi locuitori sunt cazaţi la rude, după ce casele le-au fost inundate. Localitatea este izolată pentru că două poduri peste Dunăre s-au rupt, autorităţile nu au suficiente motopompe, iar oamenii au nevoie urgentă de alimente. Grabovica se află la circa 20 de kilometri de graniţa Serbiei cu România, iar acolo trăiesc peste 500 de etnci români, majoritatea vârstnici.



Autorităţile sucevene sunt pregătite să deschidă Punctul de Trecere a Frontierei cu Ucraina de la Vicovu de Sus, dar aşteaptă ca şi partea ucraineană să încheie demersurile pentru operaţionalizarea acestuia – a declarat prefectul Florin Sinescu. De partea română a fost deja desemnat personalul necesar pentru Poliţia de frontieră şi Biroul Vamal, a mai spus Sinescu, care a menţionat că a vorbit cu preşedintele Consiliului Regional Cernăuţi, Mihail Găiniceru, despre deschiderea punctului de trecere a frontierei, prevăzută, iniţial, pentru 19 septembrie. PTF Vicovu de Sus, închis din 2010, a fost modernizat pentru trafic internaţional rutier, alături de alte patru puncte, de la Ulma, Izvoarele Sucevei, Climăuţi şi Racovăţ, unde lucrările de modernizare au fost încheiate de autorităţile române încă din 2012.

Jurnal românesc – 13.02.2026
Jurnal românesc vineri, 13 februarie 2026

Jurnal românesc – 13.02.2026

Trei studenți români de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au devenit campioni europeni la programare, după ce au câștigat...

Jurnal românesc – 13.02.2026
Jurnal românesc – 12.02.2026
Jurnal românesc joi, 12 februarie 2026

Jurnal românesc – 12.02.2026

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, a salutat prezenţa diversă a românilor în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, de la...

Jurnal românesc – 12.02.2026
Jurnal românesc – 11.02.2026
Jurnal românesc miercuri, 11 februarie 2026

Jurnal românesc – 11.02.2026

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a vizitat, marţi, Universitatea Oxford, marcând un moment esenţial în consolidarea prezenţei...

Jurnal românesc – 11.02.2026
Jurnal românesc – 10.02.2026
Jurnal românesc marți, 10 februarie 2026

Jurnal românesc – 10.02.2026

Două oferte au fost depuse, luni, la licitaţia pentru proiectarea şi execuţia Fast Danube 2, proiect ce va revitaliza sectorul româno-bulgar al...

Jurnal românesc – 10.02.2026
Jurnal românesc luni, 09 februarie 2026

Jurnal românesc – 09.02.2026

România va participa în acest an la 11 târguri internaţionale de carte, potrivit unui memorandum aprobat de Guvern. La Târgul Internaţional de...

Jurnal românesc – 09.02.2026
Jurnal românesc vineri, 06 februarie 2026

Jurnal românesc – 06.02.2026

Primul pachet de relansare economică pregătit de Guvernul de la Bucureşti a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor. Documentul conţine...

Jurnal românesc – 06.02.2026
Jurnal românesc joi, 05 februarie 2026

Jurnal românesc – 05.01.2026

Ministerul Afacerilor Externe urmărește permanent îmbunătățirea calității serviciilor consulare și sprijinirea cetățenilor români care...

Jurnal românesc – 05.01.2026
Jurnal românesc miercuri, 04 februarie 2026

Jurnal românesc – 04.02.2026

Programul Tinere Talente al Fundaţiei Regale Margareta a României oferă, în acest an, 36 de burse unor artişti din România şi Republica...

Jurnal românesc – 04.02.2026

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company