Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 02.03.2018

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind
promulgarea Legii care prevede că, începând cu data de 1 aprilie a anului în
care au loc alegeri parlamentare la termen şi până la data expirării a 48 de
ore de la data începerii perioadei electorale, alegătorii cu domiciliul în ţară
şi cu reşedinţa în străinatate, precum şi cei cu domiciliul în străinătate se
pot înscrie în Registrul electoral cu adresa din străinătate pentru scrutinul
respectiv. Inscrierea se face în baza unei cereri scrise, datate şi semnate,
cuprinzând numele, prenumele, codul numeric personal, însoţită de o copie a actului
de identitate şi a documentului care dovedeşte reşedinţa, eliberat de
autorităţile străine, sau a paşaportului, cu menţionarea statului de domiciliu,
transmise prin poştă, inclusiv prin poşta electronică, ori depuse la misiunea diplomatică
sau oficiul consular.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Jurnal românesc – 02.03.2018
Jurnal românesc – 02.03.2018

, 02.03.2018, 11:19

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind
promulgarea Legii care prevede că, începând cu data de 1 aprilie a anului în
care au loc alegeri parlamentare la termen şi până la data expirării a 48 de
ore de la data începerii perioadei electorale, alegătorii cu domiciliul în ţară
şi cu reşedinţa în străinatate, precum şi cei cu domiciliul în străinătate se
pot înscrie în Registrul electoral cu adresa din străinătate pentru scrutinul
respectiv. Inscrierea se face în baza unei cereri scrise, datate şi semnate,
cuprinzând numele, prenumele, codul numeric personal, însoţită de o copie a actului
de identitate şi a documentului care dovedeşte reşedinţa, eliberat de
autorităţile străine, sau a paşaportului, cu menţionarea statului de domiciliu,
transmise prin poştă, inclusiv prin poşta electronică, ori depuse la misiunea diplomatică
sau oficiul consular.


Preşedintele
Iohannis a promulgat, tot vineri, Legea care prevede că autorităţile
administraţiei publice locale din România pot aproba finanţarea unor proiecte
propuse de către autorităţile administraţiei publice locale din Republica
Moldova şi Ucraina, în baza acordurilor de înfrăţire/cooperare încheiate în
condiţiile legii pentru obiectivele de investiţii ale unităţilor
administrativ-teritoriale din cele două state.


Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, a
declarat joi că românii de peste graniţă trebuie convinşi că
România nu i-a uitat. În ţară se întâmplă lucruri bune care trebuie
comunicate. …..Trebuie să convingem 10 milioane de români de peste graniţă că
România nu i-a uitat şi, astfel, să-i ajutăm să nu uite România şi trebuie să
găsim căile prin care aceşti români să continue să fie conectaţi la realităţile
noastre şi, mai ales, implicaţi în dezvoltarea societăţii româneşti
, a
spus Intotero. Ea a amintit că de la 1 martie
au crescut salariile din învăţământ, iar cele ale medicilor cu procente
între 70% şi 172%. Totodată, românii plecaţi în străinătate care se întorc în
ţară vor putea să obţină fonduri europene de maximum 38.000 de euro, în urma
unui concurs de planuri de afaceri care ar urma să aibă loc în vară, în cadrul
unui proiect derulat prin linia de finanţare Diaspora Start-Up.


Secția Consulară a Ambasadei SUA din România a anunţat extinderea
programului Drop Box cu categorii suplimentare de viză, ca parte a planului de
îmbunătățire și simplificare a serviciilor de viză. Acest program permite
anumitor solicitanți cărora li s-au eliberat anterior vize să le reînnoiască
fără să se prezinte la un nou interviu. Solicitanții de viză care doresc să
beneficieze de acest serviciu trebuie să viziteze site – ul www.ustraveldocs.com/ro.
Solicitanții eligibili trebuie să tipărească pagina de confirmare Drop Box și
să depună documentele necesare la unul dintre birourile TNT din România.
Documentele necesare sunt: pașaport, pagina de confirmare a formularului
DS-160, fotografii recente tip pașaport, chitanţa pentru taxa de viză/dovada
plății, pagina de confirmare Drop Box și documentele corespunzătoare în funcţie
de categoria de viză solicitată. Consulatul mai informează că acest program nu
garantează eliberarea vizelor.



Curtea Constituţională a Ucrainei a hotărât că
legea care prevedea dreptul de utilizare a limbilor regionale în zone cu o
populaţie minoritară mai mare de 10 la sută este considerată
neconstituţională. Prin această decizie, etnicii români şi alte minorităţi
rămân fără o bază legislativă importantă, care să le asigure libera funcţionare
a limbii materne în zonele locuite compact de ei. Aceasta, mai ales în
contextul adoptării Legii Educaţiei, introducerii unor cote lingvistice la TV
şi radio şi absenţei unei concepţii de alternativă referitoare la statutul
limbilor minorităţilor în regiuni, scrie Agenţia BucPress, portal de ştiri din
Cernăuţi

Jurnal românesc – 11.09.2026
Jurnal românesc vineri, 11 septembrie 2026

Jurnal românesc – 11.09.2026

Scriitorul suedez Malte Persson este laureatul Premiului 'Marin Sorescu' 2026, oferit de Institutul Cultural Român de la Stockholm şi ajuns, anul aces…

Jurnal românesc – 11.09.2026
Jurnal românesc – 10.09.2026
Jurnal românesc joi, 10 septembrie 2026

Jurnal românesc – 10.09.2026

Între 8 septembrie şi 8 noiembrie 2026, Festivalul Internaţional Propatria revine cu cea de-a XVI-a ediţie, continuând un parcurs cultural început la …

Jurnal românesc – 10.09.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc miercuri, 09 septembrie 2026

Jurnal românesc – 09.09.2026

Ambasadoarea României în Grecia, Carmen-Ileana Mihălcescu, a efectuat, în perioada 4-7 septembrie, o vizită în Creta. Potrivit unui comunicat al Ambas…

Jurnal românesc – 09.09.2026
Jurnal românesc – 08.09.2026
Jurnal românesc marți, 08 septembrie 2026

Jurnal românesc – 08.09.2026

Cinci bursieri din cadrul programului ICR de rezidenţe pentru traducători în formare vor participa la evenimentul Confluenţe culturale, duminică, 13 s…

Jurnal românesc – 08.09.2026
Jurnal românesc luni, 07 septembrie 2026

Jurnal românesc – 07.09.2026

Preşedintele Nicuşor Dan a felicitat-o, vineri, pe Giorgia Meloni, după ce guvernul condus de aceasta a devenit cel mai longeviv din istoria Italiei. …

Jurnal românesc – 07.09.2026
Jurnal românesc vineri, 04 septembrie 2026

Jurnal românesc – 04.06.2026

Partenera preşedintelui României, Mirabela Grădinaru, a participat, joi, la Chişinău, alături de preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la conferi…

Jurnal românesc – 04.06.2026
Jurnal românesc joi, 03 septembrie 2026

Jurnal românesc – 03.09.2026

Vechimea în muncă şi contribuţiile realizate în România şi în Statele Unite ale Americii vor putea fi luate împreună în calcul pentru stabilirea drept…

Jurnal românesc – 03.09.2026
Jurnal românesc miercuri, 02 septembrie 2026

Jurnal românesc – 02.09.2026

Radio România şi Forumul Cultural Austriac au semnat un memorandum privind dezvoltarea unui parteneriat cultural şi media în perspectiva aniversării î…

Jurnal românesc – 02.09.2026

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company