Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal Românesc – 20.04.2021

Guvernul de la Atena a modificat condiţiile de acces pe teritoriul elen începând din 19 aprilie, anunţă ministerul român de Externe. Astfel, accesul în Grecia pe cale rutieră se poate face prin punctele de trecere a frontierei Kulata-Promachonas şi Makaza-Nymphaea. Accesul pe cale aeriană se face doar cu prezentarea unui rezultat negativ al unui test PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore anterior intrării pe teritoriul elen, a unui document redactat în limba engleză care atestă efectuarea unui vaccin împotriva COVID-19, cu condiţia să fi trecut minimum 14 zile de la data efectuării rapelului şi completarea formularului Passenger Locator Form cu cel puţin 24 de ore anterior efectuării călătoriei. Atena a introdus, totodată, o restricţie temporară de sosire a ambarcaţiunilor de agrement private, a navelor comerciale şi a navelor de croazieră, indiferent de pavilion şi a interzis debarcarea în orice mod a pasagerilor acestora. Bucureştiul precizează că noile condiţii rămân în vigoare până la 26 aprilie şi atrage atenţia că autorităţile elene pot efectua, în mod aleatoriu, teste rapide la punctele de trecere a frontierei. MAE le reaminteşte cetăţenilor români că pot solicita asistenţă consulară la Ambasada României la Atena sau la Consulatul General de la Salonic şi le recomandă consultarea site-ului mae.ro şi a paginilor de internet atena.mae.ro şi salonic.mae.ro.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Jurnal Românesc – 20.04.2021
Jurnal Românesc – 20.04.2021

, 20.04.2021, 12:02

Guvernul de la Atena a modificat condiţiile de acces pe teritoriul elen începând din 19 aprilie, anunţă ministerul român de Externe. Astfel, accesul în Grecia pe cale rutieră se poate face prin punctele de trecere a frontierei Kulata-Promachonas şi Makaza-Nymphaea. Accesul pe cale aeriană se face doar cu prezentarea unui rezultat negativ al unui test PCR pentru infecţia cu SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore anterior intrării pe teritoriul elen, a unui document redactat în limba engleză care atestă efectuarea unui vaccin împotriva COVID-19, cu condiţia să fi trecut minimum 14 zile de la data efectuării rapelului şi completarea formularului Passenger Locator Form cu cel puţin 24 de ore anterior efectuării călătoriei. Atena a introdus, totodată, o restricţie temporară de sosire a ambarcaţiunilor de agrement private, a navelor comerciale şi a navelor de croazieră, indiferent de pavilion şi a interzis debarcarea în orice mod a pasagerilor acestora. Bucureştiul precizează că noile condiţii rămân în vigoare până la 26 aprilie şi atrage atenţia că autorităţile elene pot efectua, în mod aleatoriu, teste rapide la punctele de trecere a frontierei. MAE le reaminteşte cetăţenilor români că pot solicita asistenţă consulară la Ambasada României la Atena sau la Consulatul General de la Salonic şi le recomandă consultarea site-ului mae.ro şi a paginilor de internet atena.mae.ro şi salonic.mae.ro.



Secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Oana Ursache, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Belgiei la Bucureşti, Philippe Benoit, cu care a discutat despre proiectele pe care instituţia urmează să le deruleze în acest an. DRP transmite că reprezentanţa diplomatică a Belgiei în România și-a manifestat deschiderea și dorința de implicare în aceste proiecte şi că s-au pus, astfel, bazele unei colaborări strânse. Este a doua întâlnire pe care şefa DRP o are cu un diplomat străin acreditat la Bucureşti. La începutul lunii aprilie, Oana Ursache s-a întâlnit cu consulul Ambasadei Japoniei în România, Yuji Kinoshita, în contextul aniversării a 100 de ani de la primele contacte diplomatice dintre cele două ţări. La acel moment, DRP a transmis că întrevederea s-a concretizat într-un acord de colaborare în vederea organizării de proiecte comune în beneficiul românilor din arhipelagul nipon.



Secretarul de Stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu, s-a întâlnit cu reprezentanți ai Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Bucureşti și ai altor asociații ale studenților originari din Republica Moldova. Cu acest prilej, tinerii basarabeni au împărtășit din experiența lor în România și au prezentat problemele cu care se confruntă. S-a discutat despre acordarea burselor de merit pentru etnicii români, despre problemele de cazare în contextul pandemiei şi despre oportunităţile de angajare pe piaţa românească a muncii. Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova a transmis că aproximativ 90% din studenții din stânga Prutului care învaţă în România sunt beneficiari ai burselor oferite de statul român. Instituţia şi-a manifestat deschiderea pentru sprijinirea activităţilor socio-culturale pe care aceştia le desfăşoară şi i-a încurajat să vină cu proiecte și idei de parteneriat. Şeful DRRM, Adrian Dupu, a punctat că tinerii din Republica Moldova care studiază sau au studiat în România reprezintă unul din exemplele concrete ale sprijinului constant și consistent oferit de România pentru cetățenii de pe malul stâng al Prutului. În prezent, aproximativ 10.000 de studenţi moldoveni învaţă în Universităţile din România.



Reprezentanța Institutului Cultural Român în Spania participă la Ziua Cărții de la Madrid, care se desfăşoară în perioada 19-23 aprilie în cadrul Universității Complutense. Pe 21 aprilie, va avea loc prelegerea „Trei poete ale Neomodernismului românesc: Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu și Angela Marinescu”, susținută de poeta Corina Oproae, care din 1998 locuiește în Catalonia. Pe 22 aprilie, la masa rotundă cu tema „Poezia Mediteraneană 2021”, Corina Oproae va susține prelegerea „Despre exil, germinarea misterioasă a seminței sub pământ”, iar la finalul evenimentului va recita versuri din propriile volume. Ziua Cărții de la Madrid cuprinde expoziții, recitaluri de poezie, prelegeri susținute de profesori ai Universității Complutense și de la diverse instituţii de învăţământ superior din Spania și din străinătate, precum și mese rotunde şi ateliere de lectură. Toate evenimentele sunt transmise online, iar programul complet se găseşte pe site-ul Universității Complutensem ucm.es.




RadioRomaniaInternational · Jurnal Românesc 20.04.2021

Jurnal românesc
Jurnal românesc vineri, 02 octombrie 2026

Jurnal românesc – 02.10.2026

Cu ocazia celebrării a 145 de ani de relaţii diplomatice între România şi Spania, Madridul a găzduit, recent, cea de-a treia ediţie internaţională a G…

Jurnal românesc – 02.10.2026
Jurnal românesc – 01.10.2026
Jurnal românesc joi, 01 octombrie 2026

Jurnal românesc – 01.10.2026

La Bucuresti a fost lansat volumul 'REGINA - in honorem arhitectei României Mari', dedicat împlinirii a 100 de ani de la vizita istorică a Reginei Mar…

Jurnal românesc – 01.10.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc miercuri, 30 septembrie 2026

Jurnal românesc – 30.09.2026

Filmul „Fjord”, în scenariul și regia lui Cristian Mungiu, distins cu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes 2026, va intra în cinematografele …

Jurnal românesc – 30.09.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc marți, 29 septembrie 2026

Jurnal Românesc – 29.09.2026

Papa Leon al XIV-lea l-a numit în funcția de trimis special și observator permanent al Sfântului Scaun pe lângă Consiliul Europei de la Strasbourg pe …

Jurnal Românesc – 29.09.2026
Jurnal românesc luni, 28 septembrie 2026

Jurnal românesc – 28.09.2026

Patru din zece români din diaspora trăiesc cu presiunea că familia rămasă în România ar depinde de ei în cazul unui eveniment grav, reiese din rezulta…

Jurnal românesc – 28.09.2026
Jurnal românesc vineri, 25 septembrie 2026

Jurnal românesc – 25.09.2026

Senatul de la București a adoptat, recent, în plen, o propunere legislativă prin care Regatul Unit al Marii Britanii şi lrlandei de Nord este inclus î…

Jurnal românesc – 25.09.2026
Jurnal românesc joi, 24 septembrie 2026

Jurnal românesc – 24.09.2026

Târgul Educaţional de Studii în Străinătate World Education Fair va avea loc sâmbătă la Bucureşti. Conform organizatorilor, Olanda rămâne prima opţiun…

Jurnal românesc – 24.09.2026
Jurnal românesc miercuri, 23 septembrie 2026

Jurnal românesc – 23.09.2026

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a lansat, marţi, campania „România, mai aproape de tineˮ, un proiect propriu de informare publică dedicat…

Jurnal românesc – 23.09.2026

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company