Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 07.03.2023

Simpatizanţi ai
socialiştilor şi comuniştilor din Republica Moldova au protestat la Chişinău,
în faţa sediului Curţii Constituţionale, faţă de intenţia parlamentului de a
înlocui sintagma limba moldovenească cu limba română în
toată legislaţia, inclusiv în Constituţie.
Protestatarii, între care şi
deputaţi ai celor două formaţiuni politice pro-ruse de opoziţie, i-au acuzat pe
reprezentanţii puterii că atentează la ceva ce este sfânt pentru fiecare
moldovean şi că o astfel de modificare ar necesita organizarea unui
referendum şi votul a două treimi dintre parlamentari.

Jurnal românesc – 07.03.2023
Jurnal românesc – 07.03.2023

, 07.03.2023, 10:44

Simpatizanţi ai
socialiştilor şi comuniştilor din Republica Moldova au protestat la Chişinău,
în faţa sediului Curţii Constituţionale, faţă de intenţia parlamentului de a
înlocui sintagma limba moldovenească cu limba română în
toată legislaţia, inclusiv în Constituţie.
Protestatarii, între care şi
deputaţi ai celor două formaţiuni politice pro-ruse de opoziţie, i-au acuzat pe
reprezentanţii puterii că atentează la ceva ce este sfânt pentru fiecare
moldovean şi că o astfel de modificare ar necesita organizarea unui
referendum şi votul a două treimi dintre parlamentari.

În replică, şefa
Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, Olesea Stamate, a declarat că instanţa
supremă şi-a expus deja poziţia în 2013 referitor la limba vorbită în Republica
Moldova. Atunci, Curtea Constituţională a decis că limba oficială este limba
română şi nu cea moldovenească. Poziţia a fost susţinută şi de Academia de
Științe a Republicii Moldova care a cerut restabilirea adevărului științific
şi înlocuirea limbii moldoveneşti cu cea română.

Totodată,
iniţiatorii proiectului legislativ, deputaţi ai Partidului Acţiune şi
Solidaritate, au arătat că schimbările propuse nu constituie o iniţiativă
ordinară de modificare a Constituţiei, ci una tehnică, drept pentru care nu
este necesară organizarea unui plebiscit. Proiectul de lege privind limba
română a trecut deja, în primă lectură, de votul Parlamentului de la Chişinău.
Dacă va fi adoptat, documentul mai prevedere ca Sărbătoarea Naţională Limba
noastră îşi va schimba denumirea în Limba română.




Asociaţia Românilor din
Croaţia, în parteneriat cu Ambasada României în Croaţia şi Asociaţia pentru
Educaţie Digitală Bigger Picture au organizat, la Zagreb, Festivalul
Primăverii Româneşti.
Cu acest prilej, a fost inaugurată expoziţia tematică
Românce de poveste, care a prezentat poveştile a 6 românce
emblematice pentru istorie: Ecaterina Teodoroiu, singura femeie prezentă pe o
bancnotă românească, Smaranda Brăescu, prima femeie paraşutist a României,
Sofia Nădejde, o voce importantă a feminismului românesc în secolul al 19-lea,
Hariclea Darclee, prima cântăreaţă de operă pentru care s-a compus în mod
special un rol, Ana Maria Brânză, campioană olimpică la scrimă, şi Nadia
Comăneci, prima gimnastă din lume care a obţinut nota 10. Membrii comunităţii
româneşti, ai altor minorităţi din Croaţia şi reprezentanţi ai Catedrei de
limba română din cadrul Facultăţii de Filosofie din Zagreb au avut ocazia să
viziteze şi expoziţia de mărţişoare tradiţionale, iar copiii au participat la
un atelier de creaţie. Comunitatea românească din Croaţia este formată, în
majoritate, din cetăţeni români care s-au stabilit în Croaţia după anul 1990,
românii fiind una din cele 22 de minorităţi naţionale recunoscute în această
ţară.




Violonista Andreea Nistor va
susţine, la 8 martie, un recital la sediul Institutul Cultural Român de la
Londra, în cadrul seriei Concertele Enescu.
Aceasta va fi
acompaniată de pianista Clementina Ristea Ciucu. Cele două vor interpreta
lucrări de Beethoven, Ceaikovski, Dumitru Capoianu şi, bineînţeles, George
Enescu. Andreea Nistor este elevă în clasa a 12-a la Colegiul Național de
Muzică George Enescu din București. A participat la masterclass-uri
cu maestrul Remus Azoiței, profesor de vioară la Academia Regală de Muzică din
Londra. Clementina Ristea Ciucu este absolventă a Liceului de Artă George
Enescu și a Universității Naționale de Muzică din București. În prezent,
este lector universitar doctor în cadrul Facultății de Interpretare Muzicală a
Universității Naționale de Muzică din București. Programul Concertele
Enescu este organizat de ICR Londra cu scopul de a promova muzica
românească în spaţiul britanic, precum și pe muzicienii români consacrați sau
aflați la început de carieră.




Expoziţia de artă
contemporană Instantanee de pe Planeta Roz a artistului Vladimir
Păun – Vrapciu este deschisă la galeria Institutului Român de Cultură şi
Cercetare Umanistică de la Veneţia.
Manifestarea cuprinde 16 lucrări de
pictură, grafică, instalaţie şi artă video, care au fost prezentate, în
premieră, la Muzeul Judeţean Buzău. Vladimir Păun-Vrapciu este şi arhitect. În
acest rol a câştigat realizarea unui proiect constând într-un aşezământ
destinat copiilor defavorizaţi din Suceava. Proiectele sale arhitecturale au
fost selectate în ultimii ani pentru diverse Anuale şi Bienale din România şi
din străinătate. Este membru al Ordinului Arhitecţilor din România, al Uniunii
Arhitecţilor din Romania, al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi al
Asociaţiei Internaţionale a Artelor Vizuale. Expoziţia Instantanee de pe
Planeta Roz poate fi vizitată până pe 12 martie.


RadioRomaniaInternational · Jurnal românesc – 07.03.2023
Jurnal românesc – 16.02.2025
Jurnal românesc luni, 16 februarie 2026

Jurnal românesc – 16.02.2025

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a discutat cu oficiali din landul Bavaria despre introducerea de cursuri în limba română în şcoli din...

Jurnal românesc – 16.02.2025
Jurnal românesc – 13.02.2026
Jurnal românesc vineri, 13 februarie 2026

Jurnal românesc – 13.02.2026

Trei studenți români de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au devenit campioni europeni la programare, după ce au câștigat...

Jurnal românesc – 13.02.2026
Jurnal românesc – 12.02.2026
Jurnal românesc joi, 12 februarie 2026

Jurnal românesc – 12.02.2026

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, a salutat prezenţa diversă a românilor în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, de la...

Jurnal românesc – 12.02.2026
Jurnal românesc – 11.02.2026
Jurnal românesc miercuri, 11 februarie 2026

Jurnal românesc – 11.02.2026

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a vizitat, marţi, Universitatea Oxford, marcând un moment esenţial în consolidarea prezenţei...

Jurnal românesc – 11.02.2026
Jurnal românesc marți, 10 februarie 2026

Jurnal românesc – 10.02.2026

Două oferte au fost depuse, luni, la licitaţia pentru proiectarea şi execuţia Fast Danube 2, proiect ce va revitaliza sectorul româno-bulgar al...

Jurnal românesc – 10.02.2026
Jurnal românesc luni, 09 februarie 2026

Jurnal românesc – 09.02.2026

România va participa în acest an la 11 târguri internaţionale de carte, potrivit unui memorandum aprobat de Guvern. La Târgul Internaţional de...

Jurnal românesc – 09.02.2026
Jurnal românesc vineri, 06 februarie 2026

Jurnal românesc – 06.02.2026

Primul pachet de relansare economică pregătit de Guvernul de la Bucureşti a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor. Documentul conţine...

Jurnal românesc – 06.02.2026
Jurnal românesc joi, 05 februarie 2026

Jurnal românesc – 05.01.2026

Ministerul Afacerilor Externe urmărește permanent îmbunătățirea calității serviciilor consulare și sprijinirea cetățenilor români care...

Jurnal românesc – 05.01.2026

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company