Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

UE are cele mai stricte norme de protecție a consumatorului din lume

Uniunea Europeană are cele mai stricte norme de protecţie a consumatorilor din lume, după intrarea în vigoare a noului regulament privind măsurile de cooperare în materie.

Adaugă ca sursă preferată în Google
UE are cele mai stricte norme de protecție a consumatorului din lume
UE are cele mai stricte norme de protecție a consumatorului din lume

, 21.01.2020, 11:05

Consumatorii din Uniunea Europeană sunt mai bine protejați datorită noilor competențe ale autorităților naționale de protecție a consumatorilor și ale Comisiei. Noile norme de cooperare în acest domeniu au intrat în vigoare, vineri, în întreaga Uniune, iar pe baza actualului mecanism de cooperare, acestea se aplică în toată statele membre. Scopul noilor reguli este îmbunătăţirea modului în care Comisia şi autorităţile statelor membre pot colabora pentru a pune capăt practicilor necorespunzătoare împotriva consumatorilor, a detecta neregulile şi a lua măsuri.

Vicepreședintele pentru valori și transparență, Věra Jourová, a declarat că de acum este importantă accelerarea punerii în aplicare a noilor reguli şi a făcut apel la statele membre să folosească fără ezitare noile instrumente.

Comisarul pentru justiție, Didier Reynders, a subliniat că atât Comisia, cât și autoritățile naționale pentru protecția consumatorilor, sunt de acum mai bine înzestrate cu noi seturi de mijloace de cooperare.

Noul regulament va spori prerogativele autorităților naționale relevante, printre acestea regăsindu-se competența de a achiziționa produse în vederea testării, de a folosi metoda clientului misterios, precum și de a investiga fluxurile financiare pentru a descoperi comercianții necinstiți și frauda online. Noile norme vor permite Comisiei Europene să alerteze cu mai multă ușurință autoritățile naționale și să le coordoneze acțiunile de soluționare a problemelor în materie de consum care afectează majoritatea consumatorilor europeni.

Datorită unui nou sistem informatic susținut de Sistemul Comisiei de informare al pieței interne, centrele europene ale consumatorilor, organizațiile de consumatori și organizațiile profesionale vor putea transmite oficial alerte cu privire la noile amenințări apărute pe piață. Aceste informații vor putea fi folosite direct de către autoritățile de aplicare a legii.

Anul trecută, peste 120.000 de cereri au fost trimise către Centrele Europene ale Consumatorilor, majoritatea referindu-se la cumpărăturile online. Aproximativ 40% dintre consumatori au fost nemultumiți de modul în care comercianții le-au soluționat plângerile.


Foto: geralt / pixabay.com
Europa la zi vineri, 15 mai 2026

Justiţia europeană dă dreptate Italiei împotriva Meta

Italia a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în urma unui recurs depus de gigantul american Meta – compania-mamă a Facebook şi...

Justiţia europeană dă dreptate Italiei împotriva Meta
Medicamente (foto: Pexels / pixabay.com)
Europa la zi joi, 14 mai 2026

Noi reguli de combatere a deficitului de medicamente esenţiale

Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au ajuns la un acord provizoriu privind Legea privind Medicamentele Critice – un nou cadru...

Noi reguli de combatere a deficitului de medicamente esenţiale
Sursa foto: pixabay.com
Europa la zi miercuri, 13 mai 2026

Eurobarometru: UE este pilon al stabilității

Potrivit cercetării date publicității de executivul comunitar, 73 la sută dintre europeni privesc Uniunea ca pe o forță stabilizatoare într-o...

Eurobarometru: UE este pilon al stabilității
Foto: akitada31 / pixabay.com
Europa la zi marți, 12 mai 2026

UE acordă peste 1 miliard EUR proiectelor europene privind hidrogenul

În șapte țări din Spațiul Economic European se preconizează că proiectele vor furniza o capacitate a electrolizoarelor de aproape 1,1...

UE acordă peste 1 miliard EUR proiectelor europene privind hidrogenul
Europa la zi luni, 11 mai 2026

Acord al Consiliului si Parlamentului European privind simplificarea normelor AI

După mai multe ore de negocieri, Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord politic care aduce noi reguli în utilizarea...

Acord al Consiliului si Parlamentului European privind simplificarea normelor AI
Europa la zi vineri, 08 mai 2026

Alianţa UE-Ucraina pentru Drone începe să prindă contur

Încălcările repetate din ultima perioadă ale spațiului aerian al Uniunii Europene au scos în evidenţă urgența creării unei capacități...

Alianţa UE-Ucraina pentru Drone începe să prindă contur
Europa la zi joi, 07 mai 2026

Parlamentul European cere măsuri mai dure împotriva hărţuirii cibernetice în UE

În rezoluţia adoptată zilele trecute, plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg, solicită sancţiuni eficiente şi disuasive pentru...

Parlamentul European cere măsuri mai dure împotriva hărţuirii cibernetice în UE
Europa la zi miercuri, 06 mai 2026

Start înscrieri program Women2invest

Un nou program european dedicat femeilor care vor să intre în lumea investițiilor și a startup-urilor își deschide porțile. Realizat de...

Start înscrieri program Women2invest

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company