Criza ucraineană şi securitatea cibernetică
România şi-a luat angajamentul de a se implica, în cadrul unei structuri speciale create de NATO, în securitatea informatică a Ucrainei vecine.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Florentin Căpitănescu, 15.09.2014, 12:03
Cunoscută în intreaga lumea pentru specialiştii săi în IT, de la celebrii hackeri, numeroşi şi cu abilităţi deosebite, până la angajaţii respectabili din marile companii din domeniu, cum ar fi gigantul Microsoft, România, ca stat, are o expertiză notabilă în securitatea informatică. Una apreciată la cel mai înalt nivel internaţional, din moment ce România va îndeplini rolul de naţiune-lider a Fondului NATO pentru dezvoltarea capacităţii de securitate cibernetică a Ucrainei, în contextul disputei cu Rusia.
Măsura face parte din pachetul de sprijin pe care Kievul l-a primit la recentul summit al Alianţei, găzduit de Marea Britanie. România este cea care şi-a dorit, printr-o decizie luată în Consiliul Suprem de Apărare de Tarii (CSAT), să gestioneze securitatea informatică a vecinei sale, într-un conflict extins la Rusia – Occident şi purtat pe mai multe fronturi – politic, comercial sau energetic.
În calitatea sa de administrator al acestui Fond, prin Serviciul Român de Informaţii (SRI), Bucureştiul, ajutat de Kiev, va construi arhitectura unui sistem ce ar urma să protejeze instituţii sensibile din Ucraina. De asemenea, potrivit unui comunicat al SRI, România are obligaţia să găsească, în rândul statelor NATO, contributori la Fond, astfel încât să fie asigurate resursele financiare necesare implementării proiectului.
Nu în ultimul rând, precizează Serviciul, România va asigura şi instruirea specialiştilor ucraineni, astfel încât sistemul creat să fie exploatat eficient. Prin implicarea în defensiva cibernetică a Kievului, comentează analiştii autohtoni de politică externă, Bucureştiul demonstrează, din nou, că îşi menţine poziţia activă în dosarul ucrainean.
Încă de la debutul crizei, odată cu anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, în martie, România nu şi-a ascuns, deopotrivă, îngrijorarea şi indignarea în spatele unor formule diplomatice, inofensive, ci, din contră, a afişat o retorică fermă, chiar prea aspră, după gustul unor observatori interni. Pe de altă parte, cu această ocazie, a fost reluată discuţia despre informaticienii formaţi în România, cea care lasă impresia că nu îşi exploatează, aşa cum ar fi firesc, uriaşul potenţial în domeniu.
O mare parte a experţilor săi, chiar şi laureaţi la olimpiadele internaţionale, bătătoresc calea spre statele unde pot fi absorbiţi uşor pe piaţa muncii şi unde sunt remuneraţi pe măsura înaltei lor pregătiri. În timp ce exodul de creiere, valabil şi în domenii ca medicina, educaţia sau cercetarea, continuă, infrastructura IT a administraţiei româneşti, de exemplu, este, în genere, departe de a fi pusă la punct.
