Mobilizare împotriva terorismului
Milioane de oameni au protestat, duminică, împotriva terorismului ce a însângerat, din nou, Parisul. Participanţii la marş au plecat acasă, dar dilemele civilizaţiei în faţa fanatismului şi intoleranţei persistă.
Bogdan Matei, 12.01.2015, 13:47
Nu ne temem! – acesta rămâne mesajul cel mai puternic al giganticului marş contra terorismului organizat, duminică, la Paris. Circa două milioane de oameni în capitală, alte peste două milioane în oraşe franceze de provincie, sute mii în restul continentului – Europa s-a mobilizat pentru a-şi reafirma valorile fundamentale, de la dreptul la viaţă la acela, defel neimportant, la libertatea de expresie.
Tradiţional francofilă, membră a mişcării francofone, legată de Franţa printr-un parteneriat privilegiat, România a fost şocată ea însăşi de carnagiul de la Paris, unde 17 oameni au fost ucişi şi 20 răniţi de trei fanatici religioşi. Jurnalişti satirici, clienţi ai unui magazin cu specific evreiesc, poliţişti, victimele sunt emblematice pentru ceea ce urăsc islamiştii care încearcă să importe jihadul în Europa. Mâine ţinta ar putea fi oricare dintre noi, fiindcă teroarea şi ura nu au limite. Mesajul de solidaritate al României cu Franţa însângerată a fost purtat la marş de însuşi preşedinte recent învestit, Klaus Iohannis, care s-a aflat în mulţime, alături de zeci de şefi de stat şi de guvern din întreaga lume.
Klaus Iohannis: «N-a fost doar un marş al solidarităţii francezilor, ci un marş al solidaritătii internaţionale, dacă se poate spune aşa, un semn al hotărârii noastre de a lupta împotriva terorismului şi împotriva extremismului de orice fel. Nu au participat doar europeni. Nu au participat doar creştini, ci şi musulmani, evrei, atei, agnostici. Au fost reprezentate statele arabe. Au venit înalţi reprezentanţi ai Israelului, cu toţii îngrijoraţi de ofensiva terorismului şi a extremismului de orice fel. »
Solidarizarea, îngrijorarea, oroarea sunt împărtăşite de întreaga lume civilizată. Dar nu există un punct de vedere unanim nici asupra resorturilor acestor atacuri, nici asupra soluţiilor menite să evite noi zile ale terorii, la Paris sau oriunde altundeva. Dincolo de compasiunea, profund omenească, faţă de caricaturiştii ucişi şi apropiaţii acestora, nu toată lumea îmbrăţişează sloganul, devenit viral pe Internet, “Je suis Charlie”.
Fiindcă nu împărtăşeşte umorul discutabil al acestei publicaţii, până nu demult marginală în Hexagon, ce şi-a făcut un stindard din lezarea oricărei sensibilităţi religioase. Apoi, deşi celebră pentru profesionalismul poliţiştilor săi, Franţa a părut luată prin surprindere şi, ore în şir, neputincioasă în faţa a trei descreieraţi, contra cărora a trebuit să mobilizeze 80 de mii de oameni înarmaţi.
În sfârşit, rămâne dilema fundamentală a faliei ce desparte Occidentul de o parte a propriilor săi locuitori, a căror integrare a fost ratată dramatic. La Paris n-a semănat moarte vreun comando jihadist descins din deşerturile Africii sau Orientului Mijlociu. Doi dintre cei trei criminali erau fraţi, născuţi, crescuţi şi, oricât ar părea de neverosimil, educaţi în mijlocul unei societăţi occidentale.
