Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

România în plină criză politică

Coaliţia aflată la putere în România se află într-o situaţie stânjenitoare, provocată de refuzul premierului social-democrat, Sorin Grindeanu, de a-şi da demisia.

Adaugă ca sursă preferată în Google
România în plină criză politică
România în plină criză politică

, 16.06.2017, 12:50


Ca element insolit în România post-comunistă, partidele din coaliţia aflată la putere, PSD şi ALDE, vor depune în Parlament o moţiune de cenzură împotriva propriului Executiv, ce ar urma să fie votată săptămâna viitoare. Decizia, una extremă, a fost luată joi, pe fondul refuzului premierului social-democrat Sorin Grindeanu de a-şi prezenta demisia, ceea ce i-a atras şi excluderea din partid. Instalat cu jumătate de an în urmă, după victoria categorică a PSD la alegerile parlamentare, Cabinetul Grindeanu pierduse sprijinul politic al coaliţiei încă de miercuri. Nici demisiile în masă ale membrilor Guvernului nu l-au clintit pe premier, aflat într-un conflict deschis cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea.



Şeful social-democraţilor, despre situaţia iscată: „Nu ne-am dorit această situaţie, pe care eu o regret, dar aici am ajuns. Din păcate, în ultimele două luni, majoritatea miniştrilor veneau şi la mine, şi la partid plângându-se de faptul că nu reuşesc să aibă o comunicare corectă cu primul ministru, că sunt blocaje administrative pe care ar trebui să le rezolve premierul. Se pare că nu au fost reglate”.



Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a taxat atitudinea premierului Grindeanu: „Asistăm la nişte elemente de circ reprobabil din partea unui om care a ajuns prim-ministru acolo nu prin propriile merite, ci pentru că a fost desemnat de coaliţia majoritară din Parlament şi, în acest moment, sigur că ar fi fost normal să înţeleagă că nu există decât o soluţie politică, fără să vorbesc de cea constituţională, de a-şi depune mandatul”.



Liderii coaliţiei au afirmat că schimbarea garniturii executive a fost impusă de restanţele înregistrate în aplicarea programului de guvernare. Reproşul este respins de premier, care susţine că timpul avut la dispoziţie a fost prea scurt pentru promovarea unor reforme ample. În plus, Grindeanu, impus chiar de Dragnea ca premier, acuză că raportul în care a fost evaluată activitatea sa, întocmit în interiorul partidului, este lipsit de obiectivitate. Din opoziţie, PNL doreşte rezolvarea constituţională a crizei, declară preşedintele interimar al formaţiunii, Raluca Turcan: „Solicităm cu fermitate alianţei de guvernare PSD-ALDE să încheie acest război, un război care periclitează stabilitatea economică, predictibilitatea internaţională a ţării şi afectează cetăţeanul de rând, care aşteaptă măsuri în interes public”.



Tot din băncile opoziţiei, USR susţine că alegerile anticipate reprezintă singura soluţie decentă, iar PMP consideră că PSD trebuie să recunoască faptul că nu poate duce la îndeplinire promisiunile electorale. La rându-i, preşedintele Klaus Iohannis le-a solicitat celor două partide ale coaliţiei de guvernare să îşi rezolve criza internă.


Foto: romania-actualitati.ro
În actualitate luni, 24 august 2026

Banca Naţională – riscuri pentru România

Incertitudinile generate de situaţia politică internă reprezintă un risc la adresa ratei de schimb valutar a leului, atrage atenţia Banca...

Banca Naţională – riscuri pentru România
Avion F-16 şi dronă generică (fotografie generată cu IA)
În actualitate vineri, 21 august 2026

Pericolul dronelor

O dronă marină încărcată cu explozibil, aflată în derivă la doar câteva sute de metri de lucrările de la platforma energetică strategică...

Pericolul dronelor
George Enescu (Sursa foto: www.georgeenescu.ro)
În actualitate joi, 20 august 2026

George Enescu 145

Pe 19 august s-au împlinit 145 de ani de la naşterea celui considerat unanim cel mai important compozitor român – George Enescu....

George Enescu 145
Sursa foto: pixabay.com
În actualitate miercuri, 19 august 2026

Preocupări privind preţul carburanţilor

Motorina s-a scumpit, din nou, în România şi a revenit peste pragul de 10 lei (echivalentul a circa doi euro) pe litru în majoritatea marilor...

Preocupări privind preţul carburanţilor
În actualitate marți, 18 august 2026

Reacţii la o decizie CCR

Parlamentul de la București va fi convocat din nou în sesiune extraordinară – decizia de luni a Curţii Constituţionale (CCR) pe noua lege...

Reacţii la o decizie CCR
În actualitate luni, 17 august 2026

O nouă dronă doborâtă în România

O dronă care a intrat ilegal în spaţiul aerian românesc, dinspre Republica Moldova vecină, a fost interceptată și doborâtă, în noaptea de...

O nouă dronă doborâtă în România
În actualitate vineri, 14 august 2026

BNR crește prognoza de inflație

În trimestrul al doilea al acestui an, inflaţia în România – cea mai mare, de altfel, din Uniunea Europeană – a fost împinsă în sus, în...

BNR crește prognoza de inflație
În actualitate joi, 13 august 2026

David Popovici, o nouă medalie de aur la Europene

În ultimii ani, cu greu am mai putut găsi discipline cu competiții de la care să fim siguri că sportivii români se întorc cu medalii. În...

David Popovici, o nouă medalie de aur la Europene

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company