Doina Cornea – dispariţia unui simbol
La doar jumătate de an după plecarea defintivă, în decembrie, a ultimului lor Suveran, Mihai I, românii mai pierd unul dintre puţinele repere morale ce le rămăseseră.
Bogdan Matei, 04.05.2018, 12:29
S-a stins din viaţă, la aproape 89 de ani, învinsă de o boală teribilă, profesoara, scriitoarea, traducătoarea, militanta pentru democraţie Doina Cornea, una dintre cele mai preţuite personalităţi civice care s-au opus dictaturii comuniste. Doinea Cornea s-a născut pe 30 mai 1929, la Braşov (centru), într-o familie de confesiune greco-catolică. A fost educată în spiritul valorilor morale şi religioase şi al rezistenţei, deopotrivă, faţă de stăpânirea ungurească asupra unei părţi din Transilvania, în timpul celui de-al doilea război mondial, şi faţă de comunismul postbelic, instalat de trupele sovietice de ocupaţie. Profesoară la catedra de limbă franceză a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj (nord-vest), Doina Cornea a devenit celebră pentru criticile sale publice împotriva regimului condus de Nicolae Ceauşescu. Scrisorile sale deschise, care vestejeau absurdul şi ororile dictaturii, au fost difuzate, din 1982, de posturile occidentale de radio, au alimentat speranţele românilor şi au stârnit furia oficialilor comunişti.
Împreună cu fiul ei, Leontin Iuhas, a răspândit, în 1987, manifeste de solidaritate cu muncitorii revoltaţi de la Braşov, ambii fiind, atunci, reţinuţi. Doina Cornea a fost concediată de la universitate, anchetată brutal, plasată în arest la domiciliu şi bătută de agenţii poliţiei politice comuniste, Securitatea. La revoluţia din decembrie 1989, clujenii ieşiţi în stradă şi-au exprimat gratitudinea faţă de ea scandându-i numele şi punându-i pe fugă pe securiştii care-i supravegheau non-stop locuinţa.
Doina Cornea, într-o înregistrare din fonoteca Radio România: „Nu ştiu dacă este legat de mine 21 decembrie. Legat de mine poate este o stare de spirit în ţară. M-am încadrat, am făcut şi eu ce au făcut ceilalţi. Întâi a ieşit fiul meu acolo, unde s-a tras şi lângă el a căzut unul şi a venit acasă şi mi-a spus: măcel, măcel! Două cuvinte, era aşa, deformat, şi mie mi-a fost frică, când am ieşit. Eu spun sincer.”
Cooptată în structurile noii puteri, Frontul Salvării Naţionale, un amestec mai degrabă toxic de revoluţionari autentici şi comunişti de mâna a doua, Doina Cornea s-a delimitat foarte rapid de maniera în care aceştia administrau ţara şi a devenit un critic la fel de tăios al noului preşedinte de stânga, fostul ministru ceauşist Ion Iliescu. A fost printre fondatorii Forumului Democrat Antitotalitar din România, Grupului pentru Dialog Social, Alianţei Civice şi Fundaţiei Culturale Memoria – toate promotoare, în anii 90, ale democratizării României şi integrării sale europene şi euroatlantice.
A fost foarte apropiată de liderul creştin-democrat Corneliu Coposu, el însuşi un simbol fără egal al rezistenţei anticomuniste, după ce a supravieţuit, fără să abdice de la crezul său, unei detenţii politice de 17 ani. Papa Ioan Paul al II-lea a decorat-o cu Ordinul „Sfântul Grigore cel Mare”, iar de la Regele Mihai I a primit Crucea Casei Regale a României. A mai fost decorată cu Ordinul „Steaua României” şi a primit Legiunea de Onoare din partea Franţei.
