România, de 15 ani în NATO
De un deceniu şi jumătate, România face parte din cea mai de succes alianţă politico-millitară din istorie.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Bogdan Matei, 01.04.2019, 12:20
Captivi, timp de aproape jumătate de secol, în lagărul sovietic, românii şi-au putut valida vocaţia occidentală abia în primii ani 2000, la sfârşitul tranziţiei post-comuniste. România fost admisă în Uniunea Europeană în 2007, la trei ani după ce devenise şi membră a NATO, în martie 2004 – data celei mai masive extinderi spre Est a Alianţei Nord-Atlantice. Numărul statelor membre a crescut atunci de la 19 la 26. Anterior, la summitul NATO din noiembrie 2002, de la Praga, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia şi Slovenia primiseră invitaţia oficială să adere la cea mai de succes alianţă politico-millitară din istorie.
Era finalul unui drum pe care Bucureştiul pornise încă din octombrie 1990, când a stabilit relaţii diplomatice cu NATO şi continuase cu cererea de admitere, avansată trei ani mai târziu. Sfâşiate, pe plan intern, de dispute adesea feroce, clasa politică românească şi opinia publică, în ansamblu, au acţionat, atunci, într-un remarcabil consens. De dreapta sau de stânga, la putere sau în opoziţie, toate partidele importante au subscris fără ezitare la obiectivul integrării europene şi euroatalantice, singura garanţie a prosperităţii şi securităţii pentru România. Detaliu relevant, şef al statului în momentul admiterii era fostul ministru comunist Ion Iliescu, care-şi făcuse studiile la Moscova şi fusese frecvent acuzat de rusofilie.
În 1994, România a devenit prima ţarã care a decis să participe la programul Parteneriat pentru Pace, cu un rol important în procesul de pregătire pentru aderarea la Alianţã. A urmat duşul rece al summitului de la Madrid, din 1999, când, din Estul ex-comunist, au fost invitate să adere doar Cehia, Polonia şi Ungaria. Analiştii politici şi militari au apreciat, însă, că România a ratat cu puţin admiterea şi că va fi în fruntea listei viitorului val de admitere. Importanţa sa geostrategică, potenţialul militar însemnat şi o opinie publică profund pro-occidentală erau cele mai convingătoare argumente.
Apartenenţa la NATO e dublată şi de un parteneriat strategic privilegiat care leagă Bucureştiul de Washington. România găzduieşte baze militare americane şi componente ale scutului antirachetă, iar soldaţii săi participă frecvent la manevre şi misiuni internaţionale alături de camarazii lor americani.
Actualul ministru al Apărării, Gabriel Leş, subliniază că România este mult mai bine pregătită din punct de vedere militar faţă de acum 15 ani. Aproape o mie de militari se află în misiuni externe, iar numărul acestora a fost, în anii trecuţi, semnificativ mai mare, de peste 2.500. Ministrul a amintit că 29 de militari români şi-au pierdut viata şi 180 au fost răniţi în teatrele de operaţii externe. El a adăugat că, în cazul unei situaţii reale de război, Armata are suficiente stocuri de armament şi muniţie pentru a rezista până la intervenţia partenerilor din NATO.
