Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Sistemul medical, sub presiune

Un caz grav de corupţie zguduie România într-un moment în care criza sanitară este departe de a se fi încheiat.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Sistemul medical, sub presiune
Sistemul medical, sub presiune

, 24.06.2020, 11:21

La momentul declarării pandemiei, România nu era pregătită să facă faţă unei crize sanitare de proporţii, aşa cum se anunţa cea generată de noul coronavirus. Au recunoscut acest lucru cele mai înalte oficialităţi ale statului. A fost nevoie de un efort conceptual şi logistic mare pentru ca situaţia să fie menţinută sub control. O partitură importantă revenea Unifarm, compania de stat care gestionează achiziţionarea majorităţii materialelor sanitare pentru spitalele din România.



Opinia publică a aflat, marţi, că directorul companiei, Adrian Ionel, a fost pus sub control judiciar de procurorii anticorupţie, sub acuzaţia că a cerut mită pentru a atribui un contract de achiziţii de măşti chirurgicale şi combinezoane de protecţie în timpul pandemiei. Suma solicitată s-ar ridica la 760.000 de euro. Pentru aceşti bani promişi, Ionel ar fi semnat un contract de achiziţie a 250.000 de combinezoane şi trei milioane de măşti chirurgicale cu o firmă din Turcia. Procurorii îl acuză că a negociat personal termenii contractului cu un personaj care de fapt nici nu era oficial reprezentantul firmei furnizoare.



În plus, contractul ar fi fost atribuit cu încălcarea tuturor procedurilor legale în luna martie, când încă nu era instituită starea de urgenţă. Atunci când a sosit prima tranşă de un milion de măşti, s-a descoperit că erau neconforme, iar directorul Unifarm a decis unilateral rezilierea contractului. Procurorii anticorupţie nu pot spune dacă a făcut acest lucru pentru că măştile erau neconforme sau pentru că firma din Turcia nu a plătit niciun euro din mita promisă.



Adrian Ionel afirmă că are dovezi care să-i susţină nevinovăţia. De parcă nu ar fi fost suficient, ancheta a scos la iveală faptul că, de aproape patru ani, el ar fi ocupat ilegal funcţia de director general al Unifarm, încasând, astfel, salarii în valoare totală de aproape jumătate de milion de lei. Corpul de control al ministrului Sănătăţii face de mai multă vreme verificări la Unifarm, inclusiv în privinţa achiziţiilor pentru combaterea noului virus.



Criza sanitară oferă corupţiei endemice din România un teren fertil. Iar criza e departe de final. Numărul încă mare de cazuri zilnice reprezintă un test serios cu privire la rezistenţa sistemului medical. A crescut uşor şi numărul pacienţilor aflaţi la terapie intensivă, iar multe spitale anunţă că nu mai au locuri libere şi nu mai pot face faţă internărilor. Pentru a reduce presiunea asupra spitalelor, au fost modificate criteriile de externare pentru pacienţii cu COVID-19. Astfel, cei asimptomatici vor putea ieşi din spital după zece zile, în anumite condiţii.



Pe acest fundal, discuţiile despre o nouă etapă de relaxare a restricţiilor sunt tot mai anemice. În schimb, au apărut zvonuri despre posibila reintroducere în carantină a judeţelor în care numărul de cazuri de infectare a crescut semnificativ. Guvernul spune că nu ia în considerare, în acest moment, o astfel de măsură, dar nu o exclude dacă va exista o transmitere comunitară accentuată într-o localitate sau într-un cartier, a precizat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.


Foto: Iulia Opran/RRI
În actualitate miercuri, 14 octombrie 2026

Ameninţări la Marea Neagră

Două nave comerciale au fost lovite de drone, în incidente separate, în noaptea de luni spre marți, în apropierea malului bulgăresc al Mării Negre, ia…

Ameninţări la Marea Neagră
Foto: pixabay.com
În actualitate miercuri, 14 octombrie 2026

Mai multe drepturi pentru limba română în Ucraina

Copiii românilor care trăiesc în Ucraina vor putea învăţa în limba maternă în şcolile din ţara vecină. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a p…

Mai multe drepturi pentru limba română în Ucraina
Palatul Victoria (FOTO: Guvernul României)
În actualitate marți, 13 octombrie 2026

Discuții privind noul Guvern

La București, premierul desemnat Luca Niculescu a încheiat luni prima rundă de negocieri cu partidele și grupurile parlamentare privind susținerea guv…

Discuții privind noul Guvern
(foto: pixabay.com)
În actualitate marți, 13 octombrie 2026

Deficit comercial în creștere

Creşterea semnificativă a preţurilor la nivel mondial pentru combustibili şi gaze naturale se reflectă şi în deficitul comercial al României, care a c…

Deficit comercial în creștere
În actualitate luni, 12 octombrie 2026

Economia României a stagnat în trimestrul II

Creșterea economică a României s-a oprit în trimestrul al doilea al acestui an, iar pe ansamblul primului semestru, Produsul Intern Brut a înregistrat…

Economia României a stagnat în trimestrul II
În actualitate luni, 12 octombrie 2026

Ce fel de buget multianual pentru UE?

Liderii statelor din Uniunea Europeană se vor întâlni, la sfârşitul acestei săptămâni, la Bruxelles, pentru a discuta despre recenta propunere a preşe…

Ce fel de buget multianual pentru UE?
În actualitate vineri, 09 octombrie 2026

Banca Națională a României menține dobânda de referință

Banca Națională a României a decis, joi, să păstreze dobânda de politică monetară la 6,5%, în contextul eforturilor de a stabiliza prețurile. De aseme…

Banca Națională a României menține dobânda de referință
În actualitate vineri, 09 octombrie 2026

Discuții privind viitorul guvern

După primele discuții cu reprezentanți ai partidelor parlamentare de la București, al patrulea premier desemnat, Luca Niculescu, este încrezător că va…

Discuții privind viitorul guvern

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company