Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Sejur pe litoralul românesc al Mării Negre (reluare)

Litoralul românesc al Mării Negre se întinde pe o lungime de 245 km. Marea are o salinitate redusă, iar țărmul uniform şi orientarea plajelor cu strat gros de nisip spre răsărit creează premisele unei vacanțe relaxante.

Sejur pe litoralul românesc al Mării Negre (reluare)
Sejur pe litoralul românesc al Mării Negre (reluare)

, 01.08.2019, 11:27

Litoralul românesc al
Mării Negre se întinde pe o lungime de 245 km. Marea are o salinitate redusă,
iar țărmul uniform şi orientarea plajelor cu strat gros de nisip spre răsărit
creează premisele unei vacanțe relaxante. În România, în plin sezon, apa mării
poate depăși 25 de grade, iar odată cu lăsarea serii, încep evenimentele, multe
dintre ele, recunoscute la nivel internațional. Însă stațiunile de pe litoralul
românesc sunt ideale atât pentru familiile cu copii, în căutare de liniște, cât
și pentru amatorii de petreceri până în zori.


Adriana Deoancă, purtător
de cuvânt în cadrul Primăriei municipiului Constanța și ghidul nostru de azi
spune că litoralul românesc înseamnă o experiență frumoasă. Noi o numim experiența Constanța-Mamaia. Orașul nostru, Constanța, e
al doilea oraș al României ca importanță generală, dar și unul dintre cele mai
mari și frumoase orașe-port din Europa. Cu o populație de peste 300.000 de locuitori,
Constanța este o combinație perfectă între vechi și nou, între istorie,
tradiție și modern, între distracția estivală și multiculturalism de calitate,
un mozaic etnic fără seamăn și un oraș plin de oportunități de afaceri.
Constanța a devenit în ultimii ani un punct de reper remarcabil pe harta
vacanțelor estivale pentru sute de mii de turiști, atât români cât și străini.
Pe lângă stațiunea Mamaia, care oferă nenumărate posibilități de distracție pe
plaje late, cu un nisip auriu, fin și o mare de un albastru superb, orașul merită
și el descoperit pas cu pas.


Așadar călătoria noastră
pe litoralul românesc al Mării Negre începe în municipiul Constanța. Adriana
Deoancă: Veți găsi vestigii arheologice unicat în lume, puteți admira clădiri
emblematice pentru patrimoniul românesc și internațional: cazinoul, Edificiul
Roman cu Mozaic, termele romane, muzeele, instituțiile de cultură, Piața
Ovidiu, centrul vechi, portul Tomis. Iată câteva dintre obiectivele
turistico-economice pe care nimeni care ajunge aici nu trebuie să le rateze.
Suntem singurul oraș din România deservit de toate căile moderne de transport:
rutier, feroviar, maritim, fluvial și aerian. Este cel mai important oraș
portuar de pe coasta Mării Negre, așadar este și ușor de ajuns la Constanța.


În partea de nord a
orașului Constanța, e amplasată stațiunea Mamaia. Este cea mai modernă,
populară și populată stațiune turistică a rivierei românești. Totodată, este și
cea mai la modă și mai dinamică stațiune, spune Adriana Deoancă, purtător de
cuvânt în cadrul Primăriei municipiului Constanța.

Acesta e un titlu pe
care l-a obținut în anul 2012 la Festivalul Internațional al Cluburilor, de la
Monte Carlo. Nopți ca la Mamaia nu puteți petrece nicăieri în altă parte.
Aflată între ape, de o parte Marea Neagră și de cealaltă Lacul Siutghiol,
Mamaia e locul perfect pentru petrecerea unei vacanțe de vis. Trebuie să știți
că sesiunile de bronz pe șezlonguri comode, în compania unui cocteil răcoritor,
se îmbină perfect la Mamaia cu experiențe culinare desăvârșite: de la preparate
tradiționale românești, turcești, grecești până la rețele mediteraneene
sofisticate din scoici și fructe de mare preparate cu arome și mirodenii de tot
felul . Toate acestea vrăjesc papilele gustative ale turiștilor care ajung la
noi. Kite, caiac, snorkeling, parasailing sau windsurf sunt doar câteva dintre
sporturile pe care le puteți deprinde la malul nostru de mare. Așadar, cred că
avem motive suficiente pentru a-i invita pe toți cei care ne ascultă acum să
petreacă măcar câteva zile pe litoralul românesc.


În general, zona de nord
a litoralului românesc este recunoscută pentru petreceri până în zori, în timp
ce zona de sud pentru liniște, fiind apreciată de familiile pentru copii. Însă
există evenimente pentru familii există pe tot litoralul românesc. Adriana
Deoancă, purtător de cuvânt în cadrul Primăriei municipiului Constanța:

Ne bucură faptul că tot mai mulți operatori economici încep să ofere
servicii all inclusive, pachete complete și pentru familiile cu copii sau
pentru familiile mai numeroase care doresc să ne viziteze. Zona de nord a
stațiunii Mamaia e recunoscută pentru că atrage tineri de peste tot din lume.
Avem și un număr mare de evenimente dedicate tinerilor. Sunt cel puțin două
festivaluri, Sunwaves și Neversea, care atrag foarte mulți tineri din
străinătate. Însă avem și evenimente dedicate familiștilor. Chiar acum, în luna
iunie, îi așteaptă în Piața Ovidiu, un festival al înghețatei. Avem evenimente
dedicate raliurilor în luna iulie. Colour Run e un alt eveniment deja foarte
bine cunoscut și are loc în stațiunea Mamaia. În luna august avem evenimente
dedicate iubitorilor de carte. Este Caravana Gaudeamus, Marina Food Challenge,
Pontus Euxinus. Apoi, avem un festival pornit recent, Povestea Vinului
Dobrogean. Începe și acesta să capete tradiție, fiindcă ne poartă cumva pe
drumul vinului dobrogean. Sunt prezente mai multe crame și își prezintă toată
producția, nu doar din acest an, ci și din anii trecuți.



Un alt punct de interes
al autorităților este siguranța turiștilor, spune Adriana Deoancă: Avem grijă de turiștii noștri. Încercăm să fim din ce în ce mai bine
pregătiți din punct de vedere al salvamarilor, de exemplu. Începând cu 1 iunie,
pe plajele din Constanța și Mamaia se află peste 120 de salvamari. Așadar, toți
turiștii noștri și localnicii se pot simți în siguranță. Salvatorii au la
dispoziție 29 de foișoare și șapte puncte de prim ajutor. De asemenea, au în
dotare ambarcațiuni rapide și schi-jeturi pentru intervențiile urgente. Pentru
noi sunt importante siguranța și confortul și încercăm să construim cât mai
atractivă destinația Constanța-Mamaia, alături de investitorii în domeniu.




Iar dacă timpul vă permite, puteți alege dintr-o gamă
largă de excursii în împrejurimi. Operatorii economici care au dezvoltat în
parteneriat cu agențiile de turism mai
multe tururi în Dobrogea, în cramele dobrogene sau în Delta Dunării. Fie că vă
doriți o vacanță activă, una liniștită, o incursiune în cultura și istoria
bogată și multietnică a zonei Dobrogei, litoralul românesc al Mării Negre e
destinația ideală.

Țara Făgărașului, destinația experiențelor autentice
Radio Tour joi, 29 ianuarie 2026

Țara Făgărașului, destinația experiențelor autentice

Situată în inima României, Țara Făgărașului reprezintă una dintre cele mai complexe depresiuni intramontane din Carpați. Cunoscută istoric...

Țara Făgărașului, destinația experiențelor autentice
Mănăstirea Tismana (foto: Ştefan Baciu/RRI)
Radio Tour joi, 22 ianuarie 2026

Gorjul turistic și pitoresc

Județul Gorj este o destinație fascinantă, unde spiritualitatea, arta modernă și natura sălbatică se întâlnesc într-un echilibru perfect....

Gorjul turistic și pitoresc
Babic (Sursa foto: fb.com / Slow Food Buzău)
Radio Tour joi, 15 ianuarie 2026

Buzău, bucate locale care spun povești

Județul Buzău este recunoscut datorită atracțiilor sale turistice, dar și datorită cramelor. Slow Food Travel este un nou model de turism,...

Buzău, bucate locale care spun povești
Foto: Facebook.com/ Oradea Heritage
Radio Tour joi, 08 ianuarie 2026

Oradea, muzeu în aer liber

Oradea s-a impus în ultimii ani ca una dintre cele mai atrăgătoare destinații din România, oferind un amestec arhitectural surprinzător, care...

Oradea, muzeu în aer liber
Radio Tour joi, 01 ianuarie 2026

Retrospectiva turistică

Bine v-am găsit la începutul unui nou an, un moment perfect pentru a privi în urmă și a rememora cele mai frumoase călătorii pe care le-am...

Retrospectiva turistică
Radio Tour joi, 25 decembrie 2025

Sărbători de iarnă în județul Alba

Județul Alba se remarcă în sezonul alb printr-o ofertă care îmbină peisajele montane spectaculoase cu o moștenire istorică și spirituală...

Sărbători de iarnă în județul Alba
Radio Tour joi, 18 decembrie 2025

România Atractivă, istorie, tradiție și natură

„România Atractivă” este primul program național de susținere a turismului cultural istoric, finanțat din fonduri europene, prin Planul...

România Atractivă, istorie, tradiție și natură
Radio Tour joi, 11 decembrie 2025

Vacanță de iarnă la Craiova

Aflat în sud-vestul României, municipiul Craiova își consolidează poziția pe harta turistică europeană printr-o strategie complexă care...

Vacanță de iarnă la Craiova

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company