Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Suita din opera „Ajun de Crăciun” încheie anul la Sala Radio

Veți avea bucuria de a asculta suita din opera Ajun de Crăciun în ultimul concert din acest an prezentat de Orchestra Națională Radio, vineri, 22 decembrie.

Suita din opera „Ajun de Crăciun” încheie anul la Sala Radio
Suita din opera „Ajun de Crăciun” încheie anul la Sala Radio

, 18.12.2023, 13:58

Veți avea bucuria de a asculta suita din opera Ajun de Crăciun în ultimul concert din acest an prezentat de Orchestra Națională Radio, vineri, 22 decembrie (de la ora 19:00). Inspirată din volumul de povestiri semnat de Gogol Serile în cătunul de lângă Dikanka, opera în patru acte semnată de Nikolai Rimski-Korsakov și intitulată Ajun de Crăciun a avut premiera pe 10 decembrie 1895, la Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg.



Atmosfera fantastică a Crăciunului din satul ucrainean va fi recreată la Sala Radio, sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu. Seara va debuta cu partitura lui Sabin Drăgoi Colindă, o altă evocare a spiritului sărbătorilor de iarnă.


Concertul va fi, de asemenea, un prilej de a-l revedea pe cunoscutul violoncelist Răzvan Suma, care de această dată va interpreta Ceaikovski – Variațiuni pe o temă Rococo pentru violoncel și orchestră.



Reputația profesională a dirijorului Cristian Oroșanu a determinat prezența sa încă din tinerețe pe marile scene naționale și internaționale, în compania unor ansambluri celebre: Orchestra Națională Radio, Orchestre de Paris, Orchestre Nationale Bordeaux-Aquitaine sau Deutsche Symphonie Orchester Berlin. În prezent este dirijorul permanent al Filarmonicii din Brașov.



Drumurile sale au îmbinat armonios cariera internațională, alături de orchestre de top – Tonhalle Zurich sau BBC Scottish Orchestra, cu o activitate susținută în țară, la pupitrul filarmonicilor George Enescu din București, Moldova din Iași sau Transilvania din Cluj-Napoca. Invitațiile orchestrelor filarmonice din Sibiu sau Bruxelles, Oradea sau Strasbourg, Târgu Mureș sau Porto, au îmbogățit experiența sa artistică, cu posturi fixe la Operele Naționale din București, Iași și Cluj, la Filarmonica din Brașov sau la Deutsches Symphonie-Orchester Berlin.



Luând exemplul Orchestrei Lamoureux, Cristian Oroșanu s-a implicat în lansarea unei tinere orchestre în Japonia (Hyogo PAC Orchestra) și a fondat o nouă orchestră în România: Kamerata Kronstadt, cu o activitate concertistică la Brașov și la diverse festivaluri în țară. Cristian Oroșanu a obținut premiul Criticii Muzicale din România și premiul al doilea al Concursului Internațional de Dirijat Malko, în Danemarca.



Răzvan Suma este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, cu un repertoriu cuprinzător, realizat în sute de recitaluri şi concerte susţinute în întreaga lume. Pe lângă activitatea concertistică din România, cântă frecvent împreună cu pianistul spaniol Josu Okiñena, alături de care a concertat în săli ca Berliner Philharmoniker, Auditorio Nacional de Madrid, Teatro Colon din Buenos Aires, Centrul Cultural Belém din Lisabona, Megaron din Atena, Kursall din San Sebastian, Casa da Musica din Porto, Opera House din Hanoi – Vietnam.



Răzvan Suma a organizat turnee naționale începând din anul 2012. Suita de proiecte Vă place Bach? ,Vă place Brahms?, Vă place Tango?, Vă place SCHU…?, Vă place Beethoven? sau Vă plaCello? l-au plasat în topul celor mai activi violonceliștilor români. La acestea se adaugă turneele grupului ArgEnTango, cu proiectele Piazzolla, o poveste autentică, Tango Tradițional și Tango La Cetate. Este fondator al Ansamblului PlaCello, din care mai fac parte violonceliștii Ștefan Cazacu, Ella Bokor și Mircea Marian.



În 2009, Răzvan Suma a devenit solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, iar în calitate de profesor la Universitatea de Muzică Bucureşti dezvoltă o intensă activitate pedagogică. Este invitat să predea la cursuri de măiestrie organizate în ţări ca Spania, Italia, Argentina, Bulgaria, Lituania, Ucraina sau Coreea, iar în România masterclass-ul anual Muzica la Altitudine, realizat alături de violonistul Ştefan Horvath, este un reper.



Răzvan Suma a participat şi la proiecte mai puţin convenţionale, adresate unui public tânăr, deschis la inovaţie, cum ar fi colaborarea cu trupa Viţa de Vie, în 2013, când a participat la înregistrarea uneia dintre piesele albumului Acustic.



Născut în 1977 la Cluj-Napoca, Răzvan Suma a urmat cursurile liceului de muzică din oraş la clasa profesoarei Gabriela Todor. În anul 2000 a obţinut diploma de licenţă a Academiei de Muzică din Bucureşti la clasa maestrului Marin Cazacu, iar în 2002 a început programul de perfecţionare Artist Diploma la Longy School of Music – Cambridge – Statele Unite, la clasa profesorului Terry King.



Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar și live online pe site-urile celor două posturi de radio și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.



Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021.314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online – pe entertix.ro și myticket.ro, dar şi în librăriile Cărtureşti.

Radio-grafii literare – un nou podcast marca Radio România Timișoara despre poveștile de dincolo de cuvinte
Anunțuri - Evenimente miercuri, 18 martie 2026

Radio-grafii literare – un nou podcast marca Radio România Timișoara despre poveștile de dincolo de cuvinte

Pe pagina de Facebook Radio Timișoara și pe YouTube Radio Timișoara. Fiecare episod este o incursiune într-un alt univers, o radiografie a...

Radio-grafii literare – un nou podcast marca Radio România Timișoara despre poveștile de dincolo de cuvinte
Afiș concert Sala Radio
Anunțuri - Evenimente marți, 17 martie 2026

Rhapsody in Blue cu pianista Sînziana Mircea, la Sala Radio

Vineri, 20 martie (de la ora 19:00), Orchestra Națională Radio (sub bagheta dirijorului Nicolae Moldoveanu) vă invită să ascultați la Sala...

Rhapsody in Blue cu pianista Sînziana Mircea, la Sala Radio
The Living Legend – LIVE at the Radio Hall: Ovidiu Lipan Țăndărică și Big Band-ul Radio România
Anunțuri - Evenimente luni, 16 martie 2026

The Living Legend – LIVE at the Radio Hall: Ovidiu Lipan Țăndărică și Big Band-ul Radio România

Joi, 19 martie (de la ora 19:00), la Sala Radio are loc un concert „incendiar”: The Living Legend – LIVE at the Radio Hall, prezentat...

The Living Legend – LIVE at the Radio Hall: Ovidiu Lipan Țăndărică și Big Band-ul Radio România
Bogdan Mihai Simion și Lăutarii de Mătase
Anunțuri - Evenimente luni, 16 martie 2026

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural

Radio România Cultural anunță nominalizările pentru ediția a XXV-a a Galei Premiilor Radio România Cultural, eveniment dedicat recunoașterii...

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
Anunțuri - Evenimente sâmbătă, 14 martie 2026

Orchestra Naţională Simfonică a României, invitată la Festivalul “March Music Days”

Orchestra Naţională Simfonică a României, dirijată de maestrul Cristian Mandeal, va concerta duminică, 15 martie, de la ora 19 la Sala...

Orchestra Naţională Simfonică a României, invitată la Festivalul “March Music Days”
Anunțuri - Evenimente sâmbătă, 14 martie 2026

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România Craiova- ziua a 4-a

Vizitatorii Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova, aflat în a patra zi (penultima) s-au arătat şi astăzi, sâmbătă,...

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România Craiova- ziua a 4-a
Anunțuri - Evenimente joi, 12 martie 2026

Aman. Pur și simplu la Radio România Cultural

Radio România Cultural difuzează, în perioada 16-20 martie, de la ora 13:00, documentarul Aman. Pur și simplu, dedicat pictorului Theodor Aman,...

Aman. Pur și simplu la Radio România Cultural
Anunțuri - Evenimente marți, 10 martie 2026

La Sala Radio John Axelrod dirijează Simfonia a 9-a de Mahler

Dirijorul John Axelrod, care aniversează 60 de ani de viață și 30 de ani de carieră internațională, va dirija Simfonia a 9-a de Mahler, una...

La Sala Radio John Axelrod dirijează Simfonia a 9-a de Mahler

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company