Casa memorială Mihai Eminescu din Ipotești

Ajungem azi în nord-estul României, în județul Botoșani, și deschidem porțile unui muzeu deosebit. Intrăm în casa poetului național al României, Mihai Eminescu, aflată la Ipotești.

Daniel Onea, 18.01.2022, 09:25

Ajungem azi în nord-estul României, în județul Botoșani, și deschidem
porțile unui muzeu deosebit. Intrăm în casa poetului național al României,
Mihai Eminescu, aflată la Ipotești. Turistul ajuns aici are ocazia să vadă
obiecte care au aparținut familiei Eminovici, cum ar fi caseta de bijuterii a
mamei poetului, caseta de machiaj a poetului din perioada în care juca în piese
de teatru, veselă din argint, dulapuri din lemn de trandafir și, nu în ultimul
rând, multe cărți. Ghidul nostru de azi este muzeograful Elena Smaranda
Berescu.

Această casă a fost dărâmată în 1924, ultimii
proprietari nereușind să o întrețină. Astfel, au urmat două reconstrucții.
Prima, între anii 1934-1936. A ieșit o casă frumoasă, trainică, dar care nu
corespundea planurilor inițiale. Astfel, după multe insistențe ale
eminescologilor și ale autorităților locale a fost hotărâtă cea de-a doua
reconstrucție. S-au început lucrările în 1976 și a fost inaugurată în iunie
1979. Însă în forma actuală, respectă întru totul schița originală. Casa are
trei camere și un hol, salonul familiei, biroul tatălui, care era înainte
dormitorul tatălui și al ultimului nou-născut. Mai era și camera fetelor. Băieții
dormeau în altă clădire, care, din păcate, acum nu mai există.

Familia Eminovici era o familie înstărită, dar și numeroasă. Cei doi soți,
Raluca și căminarul Gheorghe Eminovici, au avut 11 copii: șapte băieți și patru
fete. Însă, în salon, veți vedea numai șapte fotografii, continuă Elena
Smaranda Berescu, muzeograf. Pentru patru copii dintre copii
nu avem mărturii fotografice, întrucât aceștia s-au stins înainte de vreme. În
salonul familiei, deasupra pianinei se pot vedea fotografii cu cinci băieți și
două fete, Aglaia și Harieta. Aglaia este singura care s-a măritat, deci, venea
doar în vizită la Ipotești. Harieta este cea care a stat mai mult la Ipotești,
întrucât, la cinci ani, a dobândit un defect locomotor din cauza poliomielitei.
Aproape toată viața și-a petrecut-o la Ipotești, abia spre sfârșitul vieții
mutându-se la Botoșani, unde l-a și îngrijit pe poetul nostru în ultimii ani ai
vieții sale. În salon, veți vedea masa familiei, cu cele șase scaune învelite
în piele de Cordoba. În vitrine se pot vedea și câteva lingurițe descoperite la
temelia casei vechi. Acestea au monograma mamei RE, a poetului și a fratelui,
Matei. De asemenea, la sobă, dar și în biroul tatălui, sunt bucăți de teracotă
de culoare mai deschisă. Ele au fost găsite tot la temelie și au fost inserate
în structura sobelor după modelul original.

În biroul tatălui, se poate vedea biroul în sine, cu călimara, scaunul și
lada metalică în care căminarul își ținea actele. Acel birou fusese înainte
dormitorul părinților și al ultimului nou-născut. Elena Smaranda Berescu. Dintre cele cinci fotografii ale băieților, din salon, o veți recunoaște și
pe cea a poetului Mihai Eminescu. Prima fotografie, cea emblematică, este
făcută la 19 ani, în 1869, pe când poetul era la Praga. În birou, veți mai
vedea fotografii cu el, făcute la vârste diferite, la 24, 28, 34 și 37 de ani,
înainte cu doi ani de a muri. Lângă fotografiile sale le veți vedea pe ale
părinților, născuți în localități și în medii sociale diferite. Mama provenea din
înalta societate, era fată de stolnic și s-a născut în satul Joldeș, comuna
Vorona, Botoșani. Avea o zestre destul de mare, de 2.500 de galbeni. Căminarul
se născuse în județul Suceava, într-o familie numeroasă, dar modestă. De aici,
ambiția sa de a ajunge la același nivel financiar cu care venise Raluca în
familie. A reușit să facă acest lucru deținând funcția de căminar. Acesta era
un rang domnesc, obținut prin decret și presupunea strângerea taxelor de pe
urma alcoolului. Având această funcție, căminarul a obținut 420 de hectare. De
asemenea, veți mai vedea în casă un mic corp de bibliotecă, unde mai ținem
câteva exemplare din marea bibliotecă a familiei, a treia sau a patra din toată
Moldova. Acea bibliotecă era în salon. Pe de altă parte, în holul casei veți
vedea lada de zestre a mamei, realizată manual, în stejar, în Florența, Italia.
Se spune că această ladă, cu cât era mai bogată și mai frumos sculptată, cu
atât mai bine se știa că fata provenea dintr-o familie înstărită.

Ați ascultat o rubrică realizată cu sprijinul
Departamentului pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României.