Muzeul etnografic al Școlii Paltinu
Ne întoarcem azi în nord-estul României, în zona etnografică Bucovina, Buchenland, Țara Fagilor, în limba germană, sau Ducatul Bucovinei în Imperiul Austriac.
Daniel Onea, 25.01.2022, 15:52
Ne întoarcem azi în nord-estul României, în zona etnografică Bucovina, Buchenland, Țara Fagilor, în limba germană, sau Ducatul Bucovinei în Imperiul Austriac. Exemplu de multiculturalitate, Bucovina este și o vatră folclorică străveche a huțulilor. Iar, cunoașterea acestui grup etnic ar putea începe de la un muzeu etnografic înființat de localnici în școala unui sat.
Așadar, ne oprim în satul Paltinu, comuna Vatra Moldoviței, la Școala Veche, după cum se cunoaște aici, în zonă. Ghizi ne vor fi chiar elevii acestei școli. Diana Maria: Bine ați venit în Casa Mare sau în camera de curat! Aveți expuse în fața dumneavoastră straie huțenești atât femeiești cât și bărbătești. Dacă românii poartă maro și combinații alb-negru, huțanii au îndrăgit dintotdeauna roșul și verdele. Cămășile femeiești erau cartea de vizită a fiecăreia dintre gospodine. Totul se cosea în secret, fără ca vecinele să vadă ceva. De Paște și de Crăciun se înnoiau toți ai casei, însă era tare greu să mulțumești pe toată lumea, dacă aveai o casă întreagă de copii. Aici veți mai vedea și o ploscă. Huțanul nu pleacă la drum fără o ploscă și un toporaș mic, cu coada lungă, încrustată.
Mihai completează: Ocupația principală a păltinenilor a fost în vechime păstoritul. În acest colț se vede vatra, inima stânei. Focul se aprindea pe munte și nu avea voie să se stingă. Obiectele expuse erau folosite în rânduiala stânei. La vară, vă poftesc la o stână adevărată, ca să mâncați caș și urdă dulce. Denisa spune că muzeul reflectă foarte bine atât viața oamenilor cât și frumusețea locurilor. Satul Paltinu este un loc de poveste, plin de legende. Bătrânii noștri ascultă cântul apelor și se tem de Mama Pădure. E frumos satul nostru și are oameni harnici. Noi suntem vlăstarele lor și, pe cât putem, păstrăm cu sfințenie ceea ce am primit de la ei.
Huțanii sunt foarte credincioși. Se tem de Dumnezeu și-l slăvesc mereu, spune Oierina, o altă elevă a Școlii Paltinu: Ferestrele caselor aveau semnul crucii, ca să fie feriți cei care locuiau acolo. Aici avem niște acte, niște diplome cu multe parafe, de pe vremea austriecilor. Străbunii noștri aveau o singură diplomă pe care o înrămau cu mare cinste. Ne aflăm în camera de locuit. Observăm soba cu horn interior, cu cuptor, zidită din piatră de râu. Laițele erau folosite atât pentru dormit cât și pentru oaspeți, la șezători. Pe grinda de sus stăteau aranjate frumos straiele celor din familie. Patul era umplut de fân, iar, deasupra, se punea o cergă. Leagănul era nelipsit, căci în el își petreceau timpul nou-născuții. Cum familia era numeroasă, leagănul era tare folosit! Avem aici două piese foarte importante: două blidare. Putem observa soarele atât pe blidar cât și pe lădița pentru linguri. De ce soarele? Fiindcă de la el primim căldură și lumină. Bunicii noștri îi spun și azi Sfântul Soare. De pe masă, era nelipsit și busuiocul, Floarea Dragostei, planta parfumată iubită de fete.
Sauciuc Ilie, prim-vicepreședinte al Uniunii Ucrainenilor din România și profesor de matematică la această școală spune că acest muzeu a fost înființat în anul 2000, la inițiativa doamnei învățătoare Huțuleac Tudorița și cu sprijinul activ al elevilor de la școala din satul Paltinu: Pentru organizarea muzeului s-a folosit fosta locuință a directorului școlii, clădirea fiind construită cu ceva vreme în urmă. Pe timpuri, când se construia o școală, pe lângă spațiile de educație, era prevăzută și o locuință pentru învățătorul care venea să țină lecțiile. Cum timpurile s-au schimbat, iar fiecare profesor are locuință proprie, spațiul a fost folosit pentru amenajarea muzeului. Obiectele adunate din sat sunt, spre bucuria mea, salvate de la intenția de a fi colecționate de către cei specializați, de colecționarii de artă. Sunt obiecte specifice păstoritului, fierăritului, torsului. De asemenea, am adunat din sat costume naționale specifice locului. Am mai colecționat obiecte pentru prelucrarea lânii, lucruri care se regăseau în camera de zi a familiei, dar și alte obiecte care, spre bucuria noastră, sunt păstrate foarte bine. Le întreținem fiind consiliați de un specialist al Muzeului Țăranului Român din București.
Ați ascultat o rubrică realizată cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României.
