România va suplimenta forțele din Balcani pentru a gestiona situația din Kosovo
România suplimentează numărul soldaților din Kosovo, care efectuează misiuni de menținere a păcii sub egida NATO.
România Internațional, 04.10.2023, 08:54
România suplimentează forțele din Balcani pentru a gestiona situația din Kosovo. România pregătește dislocarea suplimentară a unei companii de infanterie în Balcanii de Vest. Ca urmare a autorizării de către Consiliul Nord Atlantic cu privire la suplimentarea forțelor pentru gestionarea situației curente din Balcanii de Vest, România va disloca în perioada imediat următoare o subunitate de nivel companie, nominalizată ca parte a rezervei strategice la dispoziția SACEUR, în cadrul operației NATO KFOR din Kosovo, transmite MApN pe pagina sda de facebook.
Potrivit MApN: România are dislocați în teatrele de operații din Balcanii de Vest aproape 330 de militari, dintre care aproximativ 250 în Bosnia și Herțegovina (țara noastră fiind unul dintre cei mai importanți contributori cu trupe la operația UE EUFOR ALTHEA din această țară, la care asigură funcția de șef de stat major, de nivel general de brigadă) și aproximativ 80 de militari în Kosovo, în operația NATO – KFOR.
România, și-a asumat, ca aliat NATO și stat membru UE angajamentul de a contribui, cu forțe și mijloace militare la efortul de menținere a unui mediu stabil de securitate în regiune, potrivit aceleiaşi surse.