Ziua internaţională a poeziei, celebrată în România
Pe 21 martie este celebrată la nivel internațional Ziua poeziei, iar în București acest moment a început să fie marcat de pe 18 martie de către un important lanț de librării printr-un eveniment ajuns deja la a patra ediție: Zilele poeziei la Cărtureşti.
Christine Leșcu, 20.03.2024, 15:45
Pe 21 martie este celebrată la nivel internațional Ziua poeziei, iar în București acest moment a început să fie marcat de pe 18 martie de către un important lanț de librării printr-un eveniment ajuns deja la cea de-a patra ediție: Zilele poeziei la Cărturești.
Andreea Barbu, membră în echipă de PR a librăriei, ne detaliază: Am vrut să atragem atenția celor care vin în librărie asupra poeziei și asupra poeților. Au apărut foarte mulți poeți contemporani foarte buni în ultima vreme și am vrut să le dăm spațiu de expunere, să arătăm că poezia e foarte diversă. Te poți apropia de poezie în mai multe feluri. De altfel, avem evenimente la intersecția și cu alte arte și încercăm să atragem cât mai mulți oameni, cât mai diverși către către poezie.
Pentru a scoate poezia din nișa îngustă în care se găsește în România și a o aduce în atenția unor cititori mai numeroși, Zilele poeziei din 2024 au anumite particularități. Printre ele se numără evenimentele care îmbină poezia cu alte arte sau cu alte domenii cum ar fi filosofia, mai ales că unii filosofi scriu și poezie. Andreea Barbu revine cu detalii.
De altfel, când am început să facem Zilele poeziei, am avut în minte diversitatea asta a modurilor de expresie a poeziei și a felului în care te poți apropia de ea. Și mai avem o particularitate. Anul acesta sunt organizate mai multe evenimente în mai multe orașe. Sunt 18 evenimente în total în librăriile din șapte orașe: București, Cluj, Timișoara, Sibiu, Brașov, Iași și Chișinău. Un alt lucru nou este că avem și un fel de protest poetic făcut de George Roșu în mai multe vitrine din librăriile Cărturești. Veți vedea aceste pancarte unde se protestează față de prejudecățile pe care le avem față de poezie și încearcă să atragă atenția asupra faptului că există poeți contemporani pe care îi poți descoperi. Și cumva de a acorda mai multă atenție, poate, poeziei.
Este aceea că poezia e greu de citit, că o anumită stare te apropie mai greu de această formă de expresie. Ceea ce nu e adevărat. E foarte diversă poezia și poți să găsești poezii care să te atingă, să nu fie așa de greu de priceput. Asta e una dintre prejudecățile pe care am încercat să le demontăm încă de la început, când am mărit spațiul de expunere din librării. Ca să nu rămână o zonă de nișă doar pentru cunoscători sau iubitori de poezie, am încercat să ne ducem către un public mai mai larg.
Printre autorii invitați să participe la lecturile publice și la dezbaterile de idei care anul acesta stau sub marca Zilelor poeziei la Cărturești se află și: Simona Popescu, Alina Purcaru, Constantin Vică, Anastasia Gavrilovici, Elena Vlădăreanu, Ligia Keșișian și Răzvan Țupa. Seria de evenimente se va încheia pe 22 martie.