Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 14.04.2025

Pe 12 aprilie, la Ismail, s-a desfășurat cea de-a treia ediție a Forumului Comunității Românești din Regiunea Odesa, informează BucPress.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Jurnal românesc – 14.04.2025
Jurnal românesc – 14.04.2025

, 14.04.2025, 11:22

Pe 12 aprilie, la Ismail, s-a desfășurat cea de-a treia ediție a Forumului Comunității Românești din Regiunea Odesa, informează BucPress. Tema centrală a evenimentului a fost „Situația Comunității Românești din Regiunea Odesa în Contextul Procesului de Integrare Europeană: Oportunități de Promovare a Identității Culturale”, potrivit unui comunicat al Centrului de Informare al României la Ismail. Forumul a reunit peste 100 de participanți, printre care reprezentanți ai Ambasadei României la Kiev, ai Consulatului General al României la Odesa, reprezentanți ai universităților partenere din Ismail și Galați, autorități locale și ONG-uri din România, precum și lideri ai comunității românești din regiunea Odesa, inclusiv președinți de asociații, directori de școli, cadre didactice, studenți, personalități culturale și colective folclorice de copii.

Ambasadorul României în Ucraina, Alexandru Victor Micula, a reiterat, în discursul său, sprijinul statului român pentru comunitățile istorice românești. La rândul său, consulul general interimar al României la Odesa, Claudiu Tătaru, a accentuat necesitatea menținerii unui dialog constant cu liderii comunităților românești și a reafirmat angajamentul instituțional în sprijinul identității culturale și lingvistice. Participanții au avut privilegiul de a asista la momente artistice deosebite, care au celebrat cu mândrie spiritul cultural românesc. Unul dintre momentele cele mai încărcate de simbolism a fost dezvelirea portretului lui Mihai Eminescu, realizat de artista Ioana Petcu. Această lucrare a fost oferită din partea Asociației Diplomație și Identitate Culturală Europeană din București.

* * *

Tot BucPress notează că o întâlnire bilaterală între oficiali ucraineni și români, axată pe cooperarea în domeniul dezvoltării infrastructurii de frontieră, s-a desfășurat, recent, la Cernăuți. Potrivit unui mesaj al guvernatorului regiunii Cernăuți, Ruslan Zaparaniuk, principalul subiect al întâlnirii a fost extinderea și modernizarea punctelor de trecere auto de la granița ucraineano-română, cu accent pe cele din regiunea Cernăuți.

În prezent, punctul de trecere „Porubne – Siret” se află în proces de reconstrucție pentru a-și mări capacitatea, iar un alt proiect este lansarea transportului cu autobuze de pasageri prin „Diakivți – Rakoveț”, cu o bandă dedicată acestui tip de transport. De asemenea, s-a convenit inițierea unui proiect-pilot de control vamal comun la un punct de trecere din regiune, locația exactă urmând a fi stabilită ulterior.

* * *

Ateneul Național din Iași este partener în derularea unui proiect european, numit „The Reintegration of Public Cinemas into the Cultural Life of Iași and Chișinău”. Acest proiect prevede consolidarea rolului culturii și al turismului durabil în dezvoltarea economică, incluziunea socială și inovarea socială, potrivit Radio Chișinău.

Printre rezultatele vizate ale proiectului se numără două campanii de conștientizare și promovare a evenimentelor propuse de proiect, o infrastructură culturală îmbunătățită, prin reabilitarea clădirii „Ginta Latina” din Chișinău, până în ultima perioadă de proiect, dar și două instituții culturale, dotate pentru îmbunătățirea și diversificarea evenimentelor culturale. În plus, se vizează și un festival de film organizat la Iași și Chișinău în ultima perioadă de proiect. Perioada de implementare este de 24 de luni.

* * *

Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, lansează un nou program de finanțare pentru promovarea literaturii române în străinătate, Romanian Books for Children, dedicat exclusiv editurilor străine interesate să publice în traducere cărți pentru copii și tineret scrise de autori în limba română. Prima ediție invită editurile străine să depună dosare de candidatură începând din 7 aprilie până pe 11 mai, pentru a publica în traducere, în anul 2025, cărți pentru copii și tineret.

Subvențiile acordate unei edituri pentru un proiect sunt stabilite în limita a maximum 10.000 de euro. Acestea pot acoperi până la 100% din costurile traducerii, fără să depășească suma de 3.000 de euro, și, în anumite cazuri, până la 70% din costurile de editare, fără să depășească, însă, suma de 7.000 de euro.

Romanian Books for Children este primul program de finanțare inițiat și derulat de Institutul Cultural Român care își propune să faciliteze accesul publicului străin la literatura pentru copii și tineret scrisă de autori de limba română și să sprijine prezența acestora pe piața internațională de carte, unde se remarcă în prezent o etapă de dezvoltare semnificativă a acestui gen, care generează un interes din ce în ce mai mare, a declarat președintele ICR, Liviu Jicman.

RadioRomaniaInternational · JURNAL ROMANESC – 14.04.2025
Jurnal românesc – 10.09.2026
Jurnal românesc joi, 10 septembrie 2026

Jurnal românesc – 10.09.2026

Între 8 septembrie şi 8 noiembrie 2026, Festivalul Internaţional Propatria revine cu cea de-a XVI-a ediţie, continuând un parcurs cultural început la …

Jurnal românesc – 10.09.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc miercuri, 09 septembrie 2026

Jurnal românesc – 09.09.2026

Ambasadoarea României în Grecia, Carmen-Ileana Mihălcescu, a efectuat, în perioada 4-7 septembrie, o vizită în Creta. Potrivit unui comunicat al Ambas…

Jurnal românesc – 09.09.2026
Jurnal românesc – 08.09.2026
Jurnal românesc marți, 08 septembrie 2026

Jurnal românesc – 08.09.2026

Cinci bursieri din cadrul programului ICR de rezidenţe pentru traducători în formare vor participa la evenimentul Confluenţe culturale, duminică, 13 s…

Jurnal românesc – 08.09.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc luni, 07 septembrie 2026

Jurnal românesc – 07.09.2026

Preşedintele Nicuşor Dan a felicitat-o, vineri, pe Giorgia Meloni, după ce guvernul condus de aceasta a devenit cel mai longeviv din istoria Italiei. …

Jurnal românesc – 07.09.2026
Jurnal românesc vineri, 04 septembrie 2026

Jurnal românesc – 04.06.2026

Partenera preşedintelui României, Mirabela Grădinaru, a participat, joi, la Chişinău, alături de preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la conferi…

Jurnal românesc – 04.06.2026
Jurnal românesc joi, 03 septembrie 2026

Jurnal românesc – 03.09.2026

Vechimea în muncă şi contribuţiile realizate în România şi în Statele Unite ale Americii vor putea fi luate împreună în calcul pentru stabilirea drept…

Jurnal românesc – 03.09.2026
Jurnal românesc miercuri, 02 septembrie 2026

Jurnal românesc – 02.09.2026

Radio România şi Forumul Cultural Austriac au semnat un memorandum privind dezvoltarea unui parteneriat cultural şi media în perspectiva aniversării î…

Jurnal românesc – 02.09.2026
Jurnal românesc marți, 01 septembrie 2026

Jurnal Românesc – 01.09.2026

Profesorul Alexandru-Daniel Mardale și Institutul Național de Limbi și Civilizații Orientale din Paris (INALCO) au fost decorați, luni, de președintel…

Jurnal Românesc – 01.09.2026

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company