România va trimite 51 de pompieri în Spania
Ca urmare a solicitării transmise de autorităţile din Regatul Spaniei, în data de 17 august, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, România acordă sprijin internaţional pentru combaterea incendiilor de pădure cu care se confruntă această ţară.
România Internațional, 20.08.2025, 19:00
Ca urmare a solicitării transmise de autorităţile din Regatul Spaniei, în data de 17 august, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, România acordă sprijin internaţional pentru combaterea incendiilor de pădure cu care se confruntă această ţară.
În baza propunerii formulate de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, România va trimite un modul de intervenţie specializat în stingerea incendiilor de pădure, format din 51 de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi unităţilor subordonate.
Misiunea se va desfăşura în oraşul Jarilla (provincia Caceres din comunitatea Extremadura). Prin această misiune, România îşi reafirmă solidaritatea şi angajamentul de a sprijini statele membre ale Uniunii Europene în gestionarea situaţiilor de urgenţă de mare amploare.