Madagascar – zboruri suspendate în contextul evoluţiilor recente ale situaţiei de securitate
MAE: În contextul protestelor violente din ultimele zile din Madagascar, cursele aeriene sunt suspendate, fără a exista o perspectivă clară cu privire la reluarea programului normal de zbor.

Radio România Internațional, 11.10.2025, 19:21
În contextul celor mai recente evoluţii ale situaţiei interne din Madagascar, pe fondul protestelor violente din ultimele zile, cursele aeriene sunt suspendate, fără a exista o perspectivă clară cu privire la reluarea programului normal de zbor, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Este reafirmată existenţa avertismentului de călătorie de nivel 6/9 – Evitaţi călătoriile neesenţiale pentru Madagascar, disponibil la https://www.mae.ro/travel-alerts/2899, potrivit MAE.
Cetăţenilor români care se află în Madagascar li se recomandă să respecte cu stricteţe instrucţiunile autorităţilor locale, să rămână vigilenţi, să evite zonele în care se desfăşoară acţiuni de protest şi zonele aglomerate şi să contacteze companiile aeriene pentru obţinerea informaţiilor actualizate cu privire la programul de zbor.
Asistenţă consulară pot obţine la numerele de telefon ale Ambasadei României la Pretoria, acreditată pentru Republica Madagascar: +27 012 346 4231.