Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Sfântul Apostol Andrei

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc, pe 30 noiembrie, pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al României.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Sfântul Apostol Andrei (foto: Mariana Chiriţă/RRI)
Sfântul Apostol Andrei (foto: Mariana Chiriţă/RRI)

, 30.11.2025, 12:29

Aproape un milion de români îşi sărbătoresc, astăzi, onomastica. Tradiţia spune că Sf. Andrei este singurul apostol care a ajuns pe teritoriul României, în Dobrogea, unde a întemeiat primele comunităţi creştine.

Trecerea Sfântului Apostol Andrei prin Dobrogea este consemnată în scrieri istorice din secolul al 4 lea şi de mai târziu, dar şi de tradiţia locului. Colinde, legende şi obiceiuri populare, păstrate între Dunîre şi Marea Neagră, vorbesc despre Sfântul Andrei, Apostol al locului.

Pe aceste temeiuri, s-a construit tradiţia originii apostolice a creştinismului românesc. În 1997, Apostolul Andrei a fost declarat de Biserica Ortodoxă Română, Ocrotitorul spiritual al României, iar ziua sa de pomenire, 30 noiembrie, sărbătoare naţional bisericească, în 2001.

Sfântul Apostol Andrei este supranumit „apostolul pescar” deoarece, alături de fratele său, Simon Petru, era de profesie pescar. El este „cel dintâi chemat” deoarece a fost primul care l-a urmat pe Isus, apoi l-a adus la acesta pe fratele său, Simon Petru. Sfântul Andrei a fost răstingnit pe o cruce în formă de X, în Grecia la Patras.

Alături de Înălţarea Domnului, Sfântul Andrei este al doilea hram al Catedralei Naționale, în interiorul căreia poate fi cinstită racla cu o parte din moaștele Sfântului Andrei aduse de la Amalfi – Italia. Cea mai mare parte din moaștele Sale se află în Italia, în catedrala din Amalfi, unde au ajuns în 1208, luate de cruciați de la Constantinopol.

Etichete:
David Popovici (foto:facebook.com/cosr)
Ştiri vineri, 14 august 2026

David Popovici – aur la proba de 200 m liber, la Europenele de Natație de la Paris

Înotătorul român, David Popovici, a câştigat aurul, vineri, la proba de 200 metri liber la Campionatele Europene de Nataţie de la Paris, cu...

David Popovici – aur la proba de 200 m liber, la Europenele de Natație de la Paris
România promovată ca destianție turistică la BBC Proms
Ştiri vineri, 14 august 2026

România promovată ca destianție turistică la BBC Proms

Festivalul a debutat în 17 iulie 2026 și oferă în acest an 63 de concerte, acompaniate de broșura oficială a festivalului. În fiecare...

România promovată ca destianție turistică la BBC Proms
Dronă prăbușită în județul Tulcea
Ştiri vineri, 14 august 2026

Dronă prăbușită în județul Tulcea

Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Delta din județul Tulcea a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență...

Dronă prăbușită în județul Tulcea
Foto: Bogdan Pantilimon/ MApN
Ştiri joi, 13 august 2026

A treia dronă intrată în spațiul aerian al României

  Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat joi, la ora 15:17, o țintă aeriană în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina, două...

A treia dronă intrată în spațiul aerian al României
Ştiri joi, 13 august 2026

Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost orpită controlat UPDATE

Procedurile de deconectare a reactorului 2 al Centralei nucleare de la Cernavodă au început astăzi, la ora 7:00. Până când centrala va fi...

Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost orpită controlat UPDATE
Ştiri joi, 13 august 2026

Nuclearelectrica anunţă că a început oprirea controlată a Unităţii 2 a CNE Cernavodă

Compania Nuclearelectrica anunță că a început, joi dimineaţă, manevrele pentru oprirea controlată a Unității 2 a centralei de la Cernavodă,...

Nuclearelectrica anunţă că a început oprirea controlată a Unităţii 2 a CNE Cernavodă
Ştiri miercuri, 12 august 2026

Documentele de stare civilă în format multilingv – mai ușor de folosit în străinătate

Departamentul Consular al Ministerului Afacerilor Externe le reamintește românilor aflați în străinătate că pot solicita extrase multilingve...

Documentele de stare civilă în format multilingv – mai ușor de folosit în străinătate
Ştiri duminică, 09 august 2026

Oana Ţoiu: Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, recunoscută oficial

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, anunţă că preşedintele italian Sergio Mattarella a promulgat legea prin care este recunoscută...

Oana Ţoiu: Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, recunoscută oficial

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company