Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

UPDATE CCR a respins contestaţia lui Călin Georgescu

UPDATE Judecătorii Curţii Constituţionale au respins marţi contestaţia depusă de Călin Georgescu.

(sursă foto: facebook.com/Curtea Constitutionala Romania)
(sursă foto: facebook.com/Curtea Constitutionala Romania)

, 11.03.2025, 19:51

UPDATE

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat că decizia, în unanimitate, a judecătorilor Curţii Constituţionale cu privire la candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale închide un episod extrem de tensionat şi periculos pe care România l-a trăit în ultimele luni.

Candidatul Alianţei România Înainte, Crin Antonescu, a transmis, după decizia CCR privind respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că şi-ar fi dorit să-l învingă pe acesta la vot, dar democraţia vine la pachet cu respect pentru oameni, legi, instituţiile statului.

 

Decizia Curţii Constituţionale reprezintă consecinţa logică a hotărârii de anulare a alegerilor din 6 decembrie, apreciază primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. El menţionează că partidele politice ‘corupte’, care au promovat ‘incompetenţi’ în funcţii publice, sunt ‘principalele vinovate pentru situaţia de haos’ actuală.

 

România a răspuns deja direct ingerinţei străine trimiţând acasă pe cei care au ţinut legătura cu o grupare paramilitară de sorginte nazistă asociată unui candidat, care încerca să răstoarne ordinea democratică constituţională în România, a afirmat Ministerul Afacerilor Externe.

 

Potrivit MAE, afirmaţia lui Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al preşedintelui rus, că orice scrutin organizat fără Georgescu nu va avea legitimitate, este inacceptabilă dar în linie cu efortul sistematic al Rusiei de a manipula şi interfera cu procesele democratice din România. Kremlinul constată că eşuează, şi de aici frustrarea.

 

Rusia nu are alegeri libere de aproape 20 ani. Un stat agresor nu poate să dea lecţii de democraţie. Pentru contrast, în Rusia opoziţia nu are parte de acces la instituţii şi procese legale. Opozanţii sunt executaţi la câţiva metri de Kremlin, a adăugat MAE român.

 

Călin Georgescu le-a spus susţinătorilor săi că ei sunt cei care trebuie să aleagă ce îşi doresc pentru viitor şi a precizat că speră ca de acum să o facă cu toată conştiinţa lor. Pentru mine a fost o onoare să vă servesc cu toată fiinţa mea. Noi suntem poporul. Noi suntem România, a scris el pe Facebook.

 

Georgescu a adăugat că, în faţa sistemului, ‘comiţi păcatul capital’ când spui adevărul, iar astfel a spune adevărul este o răzvrătire, ‘o adevărată revoluţie’.

 

După tot ce s-a întâmplat azi la CCR, vă spun că voi rămâne ferm în semnalul meu pentru libertate, democraţie, pace. Dacă doriţi să susţineţi orice persoană prin semnarea unor liste de candidatură, vă rog să o faceţi cum vă dictează conştiinţa’, a mai afirmat Călin Georgescu.

 

–––

 

Cei nouă judecători de la Curtea Constituţională au respins marţi, în unanimitate, contestaţia depusă de Călin Georgescu, fiind menţinută decizia Biroului Electoral Central de invalidare a candidaturii sale la alegerile prezidenţiale din luna mai.

 

De altfel, şi celelalte contestaţii depuse în legătură cu candidatura lui Georgescu au fost respinse cu unanimitate de voturi.

 

Decizia CCR este definitivă şi obligatorie.

 

Preşedintele AUR, George Simion, a scris pe X: ‘Încă o dată, Curtea Constituţională îşi bate joc de poporul român, ne atacă democraţia şi drepturile şi libertăţile noastre esenţiale. Suntem alături de Călin Georgescu! Libertate. Vom lupta pentru asta, indiferent de ce se va întâmpla!’.

 

Preşedinta USR, Elena Lasconi, şi-a exprimat speranţa că decizia CCR de a respinge candidatura lui Călin Georgescu reprezintă ‘doar un prim pas’, iar acesta trebuie să răspundă penal pentru ‘grozăviile’ de care este acuzat.

 

Preşedinta Partidului Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, a declarat, după hotărârea CCR, că aşteaptă decizia lui Călin Georgescu, menţionând că POT a făcut o propunere ca ‘această mişcare să meargă mai departe’.

 

Lupta pentru România şi pentru români nu încetează niciodată, nu trebuie niciodată să abandonăm, a afirmat deputatul Victor Ponta. Fostul premier s-a suspendat recent din PSD şi a anunţat că va candida la alegerile prezidenţiale.

 

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a declarat marţi că decizia Curţii Constituţionale, care a respins candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale, este o victorie a românilor, o victorie pentru statul de drept şi pentru valorile democratice.

Nicuşor Dan (sursa foto: nicusordan.ro)
Alegeri 2025 luni, 19 mai 2025

Nicuşor Dan a câştigat alegerile prezidenţiale din România

Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, candidat independent, a câştigat alegerile prezidenţiale din România. El a obţinut majoritatea...

Nicuşor Dan a câştigat alegerile prezidenţiale din România
foto: roaep.ro
Alegeri 2025 duminică, 18 mai 2025

Nicuşor Dan conduce în cursa electorală

Nicuşor Dan, candidat independent, a obţinut aproximativ 54% din voturi, la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, arată...

Nicuşor Dan conduce în cursa electorală
foto: roaep.ro
Alegeri 2025 duminică, 18 mai 2025

Nicuşor Dan, pe primul loc în două exit-polluri

Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a obţinut, în al doilea tur de scrutin desfăşurat duminică, 54,9% din voturi,...

Nicuşor Dan, pe primul loc în două exit-polluri
foto: roaep.ro
Alegeri 2025 duminică, 18 mai 2025

Turul II al alegerilor prezidenţiale din România

UPDATE Până la ora 20:00 au votat, duminică, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, 11.286.075 de alegători, reprezentând 62,74%...

Turul II al alegerilor prezidenţiale din România
Alegeri 2025 duminică, 18 mai 2025

Alegeri prezidenţiale, turul II – UPDATE II

UPDATE Peste 37% (6.746.996) dintre cei aproape 18 milioane de alegători români înscrişi pe listele permanente votaseră, duminică, până la...

Alegeri prezidenţiale, turul II – UPDATE II
Alegeri 2025 sâmbătă, 17 mai 2025

Alegeri prezidenţiale 2025 – turul II UPDATE

UPDATE Peste 703.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 21:00 (ora României), pentru a vota la al doilea...

Alegeri prezidenţiale 2025 – turul II UPDATE
Alegeri 2025 vineri, 16 mai 2025

Peste 200.000 de alegători au votat vineri în străinătate

Peste 200.000 de alegători s-au prezentat la urne în străinătate, până vineri la ora 21:00 (ora României), pentru a vota la al doilea tur al...

Peste 200.000 de alegători au votat vineri în străinătate
Alegeri 2025 vineri, 16 mai 2025

Alegeri prezidențiale 2025, turul 2: UPDATE Peste 180.000 de români au votat până vineri la ora 20:00

  UPDATE : Aproape 180.000 de români din diaspora au votat până vineri la ora 20:00, ora României.  Numărul votanţilor  este cu 83.000...

Alegeri prezidențiale 2025, turul 2: UPDATE Peste 180.000 de români au votat până vineri la ora 20:00

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company