MAE: În Italia, pe 12 noiembrie 2024, vor fi organizate greve la nivel național ale personalului aeroportuar, pentru o durată de 4 ore (în intervalul orar 13:00 – 17:00).
MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat în perioada 12 noiembrie 2024 – 11 mai 2025.
MAE: În Belgia va avea loc, joi, o manifestaţie naţională a sindicatelor din regat. Sunt preconizate perturbări în transportul public, în special în capitală.
MAE: Autoritățile din Cuba au emis o alertă privind uraganul Rafael.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat, marţi, legea potrivit căreia şoferii pot să plătească rovinieta şi în termen de cel mult 24 de ore de la data de început a valabilităţii acesteia.
MAE: În Italia, pe 08 noiembrie 2024, va fi organizată o grevă la nivel național în transportul public local, cu o durată de 24 ore.
MAE: Agenția Regională de Meteorologie (Servei Meteorològic de Catalunya) a emis un avertisment de cod roșu pentru condiții meteorologice adverse, cu precipitații intense, vânt și descărcări electrice pentru Barcelona, Garraf, Baix Llobregat, Vallès Oriental, Occidental și zona Maresme, în data de 4 noiembrie 2024.
Comunitatea Andaluzia se află sub cod roşu şi portocaliu de ploi intense, căderi semnificative de apă şi intensificări ale vântului.
MAE informează că autoritățile spaniole au emis un de cod roşu de fenomene meteorologice cu potenţial extrem de periculos pentru Castellon (Spania).
MAE: În Spania a fost emis un cod portocaliu pentru vreme nefavorabilă (ploi intense și intensificări semnificative ale vântului), în perioada 30-31 octombrie 2024, pentru Comunitatea Autonomă Andaluzia și Comunitatea Valenciană.
CFR SA: 81 de trenuri aparţinând tuturor operatorilor de transport feroviar de călători vor staţiona, la nivel naţional, timp de 4.860 de minute pentru trecerea la ora oficială de iarnă, în noaptea de sâmbătă spre duminică.
CFR Călători informează că trecerea la ora Europei de Est nu modifică mersul trenurilor în vigoare.
MAE: Autoritățile norvegiene au extins controalele la toate frontierele interne până la data de 11 noiembrie 2024.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că, în conformitate cu decizia Ministerului ungar al Construcțiilor și Transportului (MCT), circulația camioanelor de mare tonaj (peste 7,5 tone) va fi restricționată miercuri, 23 octombrie 2024, în intervalul orar 06:00 - 22:00.
În contextul agravării tensiunilor din Orientul Mijlociu, mai multe companii aeriene internaționale au decis să suspende zborurile în regiune sau să evite spaţiul aerian afectat, transmite Reuters, potrivit Agerpres.