Circulația va fi închisă timp de o oră pentru derularea cele de-a IX-a ediţie a Crosului Internaţional ”Alergarea Spiritului Liber Ruse–Giurgiu”.
Zborurile pe Aeroportul Catania sunt suspendate până duminică, 27 septembrie 2026, la prânz, din cauza norului de cenușă vulcanică cu o înălțime de aproximativ 4 km.
MAE: În Belgia, între 16 septembrie - 10 octombrie 2026, în intervalul orar 22:00–08:00, sunt anunțate greve nocturne ale controlorilor de trafic aerian care își desfășoară activitatea pe Aeroportul Charleroi.
Primii pelerini evrei hasidici au început să revină, prin Aeroportul Iași, din pelerinajul organizat la Uman, în Ucraina. În următoarele două zile sunt așteptate mai multe grupuri de pelerini, iar cea mai aglomerată zi va fi marți, când sunt programate 15 zboruri speciale către Tel Aviv.
În data de 16 septembrie, vor avea loc demonstrații în Priștina (Kosovo) care ar putea cauza anumite perturbări, inclusiv de trafic şi în transportul public.
Transportatorii de marfă din Serbia intenţionează să organizeze un protest la toate punctele de trecere a frontierei către UE, începând din noaptea de duminică spre luni.
Traficul aerian din Italia va fi perturbat în 11 și 13 septembrie, din cauza unor greve organizate la nivel național.
MAE avertizează asupra creșterii timpilor de așteptare la frontiera dintre Muntenegru și Croația, începând cu 14 septembrie 2026, pe fondul protestelor transportatorilor rutieri din regiune.
Traficul feroviar și transportul public local din Țările de Jos vor fi afectate de perturbări majore, ca urmare a unei greve generale, informează MAE.
Operațiunile pe mai multe aeroporturi din Indonezia au fost suspendate din cauza activității vulcanice a Muntelui Anak Krakatau.
Garda de Coastă: Trecerea frontierei prin Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea - Orlivka se desfăşoară fără restricţii de circulaţie.
MAE: Norvegia introduce, în perioada 4 - 14 septembrie, controale temporare la frontierele interne.
MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria cu privire la faptul că, în vederea creșterii siguranței rutiere, a fluidizării traficului și a prevenirii ambuteiajelor în perioada minivacanței prilejuite de Ziua Reunificării (6 septembrie 2026), autoritățile bulgare au introdus restricții temporare de circulație pentru vehiculele de mare tonaj (peste 12 tone) pe autostrăzile „Trakia”, „Hemus” și „Struma”, precum și pe drumul I-1 din districtul Blagoevgrad.
Trecerea cu bacul peste fluviul Dunărea, la Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea – Orlivka, este suspendată temporar, din cauza atacului cu drone ruseşti, informează Garda de Coastă.
Italia a prelungit suspendarea acordurilor Schengen faţă de Spania, instituită la 1 august în urma crizei migranţilor din enclava spaniolă Ceuta, informează Ministerul de Interne de la Roma.