O dronă s-a prăbuşit într-o gospodărie din comuna Garoafa, Vrancea
O dronă militară care a pătruns în spaţiul aerian al României în cursul dimineţii şi care, cel mai probabil, a fost şi filmată deasupra municipiului Tecuci din judeţul Galaţi, s-a prăbuşit în această dimineaţă într-o gospodărie din judeţul Vrancea, fără a produce victime.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Sorin Iordan, 24.08.2026, 16:07
O dronă militară care a pătruns în spaţiul aerian al României în cursul dimineţii şi care, cel mai probabil, a fost şi filmată deasupra municipiului Tecuci din judeţul Galaţi, s-a prăbuşit în această dimineaţă într-o gospodărie din judeţul Vrancea, fără a produce victime.
Locuitorii pe o rază de circa 300 de metri în jurul zonei de impact au fost evacuaţi preventiv, iar locul a fost izolat până la finalizarea verificărilor.
Echipe de pompieri, poliţişti, reprezentanţi ai Serviciului Român de Informaţii şi Ministerului Apărări Naţionale se află la faţa locului pentru a stabili dacă drona avea încărcătură explozivă.
Ministerul Apărării a informat că, în jurul orei 6:00, sistemul de supraveghere radar a detectat semnale intermitente, în spaţiul aerian al Republicii Moldova, în zona Cahul, unul dintre ele apărând ulterior în judeţul Galaţi, iar un mesaj RO-ALERT a fost transmis populaţiei.
Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene române şi un elicopter IAR-330 SOCAT au fost trimise pentru a monitoriza situaţia.