Traseul Via Transilvanica a fost declarat oficial traseu pedestru de interes naţional.
Locuinţele a trei familii de români din Belfast, provincia britanică Irlanda de Nord, au fost vandalizate, în contextul violenţelor din oraş, dar, potrivit informaţiilor disponibile în prezent, nu au fost raportate victime de cetăţenie română - anunţă Ministerul de Externe de la Bucureşti.
Litoralul românesc este sigur pentru turişti în această vară - este promisiunea făcută, sâmbătâ, la Constanţa, de preşedintele Nicuşor Dan, în urma şedinţei de urgenţă convocată de şeful statului, după ce o dronă maritimă ucraineană, care a fost bruiată de forţele ruse, a explodat vineri în port, fără a face însă victime.
Miniștrii apărării ai UE se reunesc în Cipru, începând de astăzi, timp de două zile, pentru o reuniune informală pe tema priorităților din Politica de securitate și apărare comună a UE.
Incidentul de vineri, când o dronă maritimă a explodat în Portul Constanța (la Marea Neagră), s-a produs pe fondul lipsei de dotări militare pentru o tehnologie nouă care a apărut odată cu războiul din Ucraina, a declarat sâmbătă președintele României, Nicușor Dan, la finalul unei ședințe la Constanța în care a analizat cu șefii armatei și serviciilor de intervenție cauzele incidentului.
Filmul „Fjord”, laureat cu Palme d'Or la Cannes, va fi proiectat în avanpremieră, pe 13 iunie, în circa 90 de cinematografe din ţară.
Administrația Prezidențială şi MAE au lansat o invitație copiilor români din toate colțurile lumii să transmită celorlalți copii din diaspora, dar şi din România, câteva cuvinte care înseamnā totul pentru ei.
La 1 iunie este marcată, în România și în numeroase alte țări din lume, Ziua copilului, prilej, pentru fiecare dintre noi, de a sărbători copilăria.
România a cucerit 4 medalii (1 de aur, 1 de argint și 2 de bronz) la Cupa Mondială de Canotaj de la Sevilla.
Ambasada Elveției în România organizează, între 4-6 iunie, expoziția „𝐕𝐚𝐥𝐨𝐫𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐫𝐞𝐳𝐢𝐬𝐭𝐚̆ 𝐭𝐢𝐦𝐩𝐮𝐥𝐮𝐢”, cu ocazia aniversării a 115 ani de relații diplomatice româno-elvețiene.
Parizienii au câștigat finala Ligii Campionilor, după loviturile de departajare: PSG – Arsenal 4-3
În această ediţie discutăm despre drepturile pasagerilor aerieni.
Ilie Bolojan: Condamn fără rezervă aceste acțiuni grave și cer ferm Rusiei să pună imediat capăt acestora.
Nicuşor Dan: "Consulul general al Federației Ruse la Constanța a fost declarat persona non grata și Consulatul General al Federației Ruse la Constanța se va închide".
Peste 10.500 de sesizări pentru copii dispăruţi au fost înregistrate în ultimul an în România.