Trei medalii pentru Mihaela Cambei în prima zi a CE de haltere de la Batumi
Mihaela Cambei este vicecampioana europeană de seniori, cu totalul de 209 Kg, în cadrul categoriei 53 Kg.
Mariana Chiriță, 19.04.2026, 22:53
Mihaela Cambei şi Alexia Șipoș au intrat în concurs duminică la 53kg, la Campionatele Europene de haltere de la Batumi, în Georgia.
La medalia de aur si recordul european de la stilul smuls – 95 Kg, Cambei a adăugat medalia de argint, la stilul aruncat, cu performanţa de 114 Kg.
Alexia Şipoş a incheiat prima sa participare la o competitie rezervata seniorilor pe locul 5, la total, cu 179 Kg. La stilurile smuls şi aruncat, a terminat pe locurile 4, cu 81 Kg si 10, cu 98 Kg
Federația Română de Haltere are ca obiectiv câştigarea a cinci medalii, pentru o delegație formată din 15 sportivi (7 la feminin şi 8 la masculin).