Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

10 august după 5 ani

În România, Parchetul General i-a trimis în judecată pe șefii Jandarmeriei în funcţie la momentul mitingului antiguvernamental din 10 august 2018.

Adaugă ca sursă preferată în Google
10 august după 5 ani
10 august după 5 ani

, 09.08.2023, 11:44

Pe 10 august 2018, reprezentanţi ai diasporei
au organizat la Bucureşti un mare miting împotriva guvernului de stânga din
acea vreme. Acesta era acuzat, încă de la instalarea sa, în ianuarie 2017, că
încearcă să deturneze mersul firesc al reformei în justiţie pentru a-i scăpa de
dosarele de corupţie pe liderul social-democrat din epocă, Liviu Dragnea, şi pe
apropiaţii săi. Mitingul, la care au luat parte zeci de mii de oameni, s-a
încheiat cu intervenţia în forţă, considerată disproporţionată şi în bună
măsură nejustificată, a forţelor de ordine. În 2018, procurorii antimafia şi
antiterorism au deschis un dosar, care însă a fost clasat doi ani mai târziu şi
redeschis abia în primăvara anului trecut, în urma contestației unui protestatar.

Acum,
Parchetul General a anunţat că şefii Jandarmeriei din acea vreme, dar şi alți angajați ai
instituției vor fi judecaţi pentru infracțiuni precum abuz în serviciu, fals
intelectual și purtare abuzivă.
Potrivit procurorilor, în data de 10
august 2018, cu ocazia mitingului de protest ce a avut loc la Bucureşti, lângă
sediul Guvernului, comandantul acţiunii şi coordonatorii acesteia, toţi colonei
în Jandarmerie, și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu și au
ordonat efectivelor de jandarmi din subordine, cu încălcarea dispozițiilor
legale, intervenția în forță în vederea dispersării întregii mase de
protestatari prezente. Faptele inculpaților au avut drept consecințe, susţin
anchetatorii, îngrădirea libertății de întrunire și a dreptului la integritate
fizică și psihică a manifestanților, precum și provocarea de suferințe fizice
sau leziuni, necesitând până la 50 de zile de îngrijiri medicale pentru
vindecare, unui număr de peste 400 de persoane.

Din cercetările efectuate în
cauză a rezultat că intervenția în forță a jandarmilor s-a făcut cu încălcarea
principiilor necesității, gradualității și proporționalității, principii
consacrate de reglementările legale în materie și reflectate în jurisprudența
CEDO. Astfel, jandarmii ar fi acționat nu doar împotriva persoanelor care se
manifestau violent, în vederea izolării acestora și aplicării măsurilor legale,
ci și împotriva manifestanților pașnici, care constituiau marea majoritate a
protestatarilor. Militarii jandarmi au folosit cu ocazia executării misiunii
grenade de mână cu efect acustic, grenade de mână cu efect iritant lacrimogen,
cartușe cu efect iritant lacrimogen, pulverizatoare de capacitate mărită și pulverizatoare
de mână. Potrivit Ministerului Public, dintre persoanele vătămate, peste 300 s-au
constituit părți civile în cauză.

Comunitatea Declic, care este o
platformă de petiții, apeluri la acțiune și activism online creată
exclusiv pentru România, a cerut Tribunalului Militar Bucureşti să judece în regim de urgenţă dosarul 10
August, deoarece mai sunt doar 3 ani până la prescrierea faptelor, iar
vinovaţii ar putea să scape de pedeapsă. Membrii Comunităţii Declic vor veni în
Piaţa Victoriei, pe 10 august, pentru a cere justiţie pentru victimele
abuzurilor jandarmilor din 2018.


RadioRomaniaInternational · 10 august după 5 ani – 09.08.2023
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
În actualitate marți, 20 octombrie 2026

Ştiri economice din România

Perspectiva instalării unui guvern cu puteri depline, după cinci luni şi jumătate de interimat al cabinetului Bolojan, s-a simţit pe piaţa valutară şi…

Ştiri economice din România
Ilie Bolojan (Foto: gov.ro)
În actualitate marți, 20 octombrie 2026

Bilanţ al premierului interimar

Cu o zi înainte ca Luca Niculescu să ceară în Parlamentul de la București votul de învestitură a unui nou guvern, premierul interimar Ilie Bolojan, de…

Bilanţ al premierului interimar
Dronă neutralizată de piloții români deasupra Mării Negre / Foto: mapn.ro
În actualitate luni, 19 octombrie 2026

Tot mai multe incidente în Marea Neagră

Anul acesta, 6 drone care au pătruns în spațiul aerian național au fost doborâte și alte 44 drone sau fragmente au fost ridicate și neutralizate pe te…

Tot mai multe incidente în Marea Neagră
Luca Niculescu / Foto: Agerpres
În actualitate luni, 19 octombrie 2026

Guvernul Niculescu, în linie dreaptă

Comisiile de specialitate ale parlamentului bicameral de la București au început, luni, audierile miniştrilor propuşi de premierul desemnat, diplomatu…

Guvernul Niculescu, în linie dreaptă
În actualitate vineri, 16 octombrie 2026

Cum va arăta viitorul Guvern?

Marţi e ziua decisivă pentru noua echipă executivă formată de premierul român desemnat, diplomatul fără carnet de partid şi fostul jurnalist Luca Nicu…

Cum va arăta viitorul Guvern?
În actualitate vineri, 16 octombrie 2026

NATO și situația din Marea Neagră

NATO își va adapta postura de descurajare și de apărare la Marea Neagră și va convoca o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic pentru consultări pe tema…

NATO și situația din Marea Neagră
În actualitate joi, 15 octombrie 2026

ADR Nord-Est – Regiune europeană întreprinzătoare

Întreprinderile mici și mijlocii europene se confruntă cu presiuni tot mai mari datorate instabilității geopolitice, creșterii costurilor energiei și …

ADR Nord-Est – Regiune europeană întreprinzătoare
În actualitate joi, 15 octombrie 2026

Întâlnirea premierului interimar cu ambasadorii statelor UE

“Apartenenţa României la Uniunea Europeană este una dintre cele mai importante realizări din ultimii 35 de ani. Faptul că suntem în familia europeană …

Întâlnirea premierului interimar cu ambasadorii statelor UE

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company