Cursa pentru Preşedinţia României
Cu trei luni înainte de alegerile prezidenţiale, în România apar mereu nume noi de candidaţi, deşi finala pare deja că se va juca între social-democratul Victor Ponta şi liberalul Klaus Iohannis.
Bogdan Matei, 18.08.2014, 12:36
Preşedintele Traian Băsescu e pe ultima turnantă a celui de al doilea mandat în fruntea statului la care-i dădea dreptul Constituţia. Cu un bilanţ controversat şi o imagine compusă din lumini şi umbre, autoînvestit campion al luptei anticorupţie, dar cu fratele mezin după gratii, detestat de unii şi încă adulat de alţii, Băsescu suscită, de fapt, indiferenţa celor mai mulţi dintre români. Privind spre viitor, electoratul e mai interesat de succesiunea lui.
Cvasitotalitatea sondajelor îl văd favorit la alegerile prezidenţiale din noiembrie pe premierul social-democrat Victor Ponta. Competitor solitar pe stânga spectrului politic şi lider al unui partid disciplinat, care controlează mai toate pârghiile administraţiei, candidatul Ponta beneficiază de un important avantaj logistic. Acesta e dublat de o imagine, intens alimentată de o parte din mass-media, de lider ce vibrează la necazurile fiecărui român, precum şi de setea de revanşă a militanţilor socialişti, al căror partid n-a mai câştigat un scrutin prezidenţial din anul 2000.
La 42 de ani, Ponta e, la standarde româneşti, neobişnuit de tânăr pentru un virtual câştigător al Preşedinţiei. Adversarilor le pare necopt pentru funcţie, iar câteva episoade din prestaţia lui publică au alimentat acuzaţiile de imaturitate.
Dacă stânga pompează resurse, energii, speranţe într-un singur om, pe a cărui mână poate câştiga sau pierde totul, la dreapta, dramatic fragmentată, e o obositoare aglomeraţie de prezidenţiabili. Asociate în cartelul numit Alianţa Creştin-Liberală, cele mai importante partide parlamentare din opoziţie, PNL şi PDL, i-l opun lui Ponta pe noul lider al liberalilor, Klaus Iohannis. Etnic german şi longeviv primar al Sibiului (centru), acesta e, cu seriozitatea lui lipsită de imaginaţie, la antipozi faţă de voioşia uneori inadecvată a premierului.
Agreat de electoratul urban, mai ales în Transilvania natală, beneficiar al fascinaţiei multor români faţă de mitul eficienţei nemţeşti, Iohannis e, spun detractorii, prea provincial ca să conducă de la Bucureşti. Sociologii afirmă, la rândul lor, că grosul electoratului nu e pregătit să accepte un minoritar de confesiune protestantă în fruntea unei ţări în care, potrivit recensămintelor, ponderea etnicilor români creştin-ortodocşi trece de 80%. Sondajele îl creditează, totuşi, pe Iohannis drept contracandidatul lui Ponta în al doilea tur de scrutin, pe care, probabil, l-ar pierde.
Restul competitorilor din dreapta au, în intenţiile de vot, scoruri de o singură cifră şi şanse, practic, nule. Fost premier de succes şi lider PNL, Călin Popescu-Tăriceanu candidează – inutil, spun analiştii – în numele dizidenţei numite liberal-reformatoare. Dezavuată, practic, de propriul partid, eurodeputata PDL Monica Macovei se vrea preşedintă fiindcă ar avea afinităţi spirituale cu regretatul Nelson Mandela.
În sfârşit, în pro-băsistul PMP prezidenţialele stârnesc cele mai vii pasiuni. Iniţial propus drept candidat, dar apoi constestat tot mai tăios de colegii de partid, fostul ministru Cristian Diaconescu a plecat din PMP şi va candida independent. Iar şefa formaţiunii, altfel impopulara Elena Udrea, a anunţat că e gata să devină prezidenţiabila formaţiunii.
