Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Demonstraţie şi contestaţie

Transformată într-un adevărat război al nervilor, criza de la Bucureşti se prelungeşte şi se agravează. Iar efectele ei se repercutează, deja, odată cu devalorizarea leului, şi în economie

Adaugă ca sursă preferată în Google
Demonstraţie şi contestaţie
Demonstraţie şi contestaţie

, 03.02.2017, 12:00

Sute de mii oameni ies în stradă seară de seară, la Bucureşti, în
marile oraşe din ţară şi din diaspora, ca să protesteze, paşnic, dar vehement,
contra Guvernului care, surd la proteste, a decis să menţină ordonanţa de
urgenţă de modificare a Codurilor penale şi proiectul de lege privind graţierea
colectivă.

Joi, preşedintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională în
legătură cu conflictul juridic de natură constituţională între Guvern, pe de o
parte, şi sistemul de justiţie şi Parlament, de cealaltă parte, în chestiunea
ordonanţei de urgenţă de modificare a Codurilor Penale. Preşedintele susţine că
Guvernul, pe care nu s-a sfiit să-l califice drept nesăbuit, a intervenit
nelegal prin emiterea actului, deoarece nu se susţine urgenţa măsurii. El i-a
cerut, din nou, premierului social-democrat Sorin Grindeanu să abroge ordonanţa
şi i-a chemat pe politicieni la consultări. Klaus Iohannis: Va
trebui să invit oamenii la Cotroceni să găsim o soluţie la această criză
fiindcă altfel lucrurile se agravează şi strada poate să protesteze, românii
îşi spun nemulţumirile, dar soluţiile nu pot veni din stradă, soluţiile trebuie
să vină tot de la politicieni şi cu certitudine săptămâna viitoare o să îi
invit ca să îmi prezinte soluţiile.

Tot joi, Grindeanu şi membrii cabinetului au venit în
faţa liderilor PSD de la centru şi din teritoriu pentru a obţine un vot de
încredere pentru continuarea programului de guvernare asumat. Liderul
partidului şi adevăratul om forte al stângii, Liviu Dragnea, a repetat că
social-democraţii au câştigat alegerile de pe 11 decembrie prin votul legitim
dat de cetăţeni: Suntem în continuare determinaţi să
exercităm atât puterea executivă, guvernamentală, cât şi puterea legislativă acordată
de către cetăţeni, să exercităm într-un mod legitim şi constituţional. Şi
considerăm că orice încercare de subminare a activităţii guvernului este o
tentativă de destabilizare a ordinii de drept din România prin mijloace mai
mult sau mai puţin legale.
Departe, însă, de a fi monolitice, atât
Guvernul, cât şi partidul au înregistrat, deja, primele fisuri. La doar o lună
de la învestire, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Florin Jianu, a
demisionat, precizând că, pentru a-şi mai putea privi copilul în ochi, nu vrea
să fie părtaş la emiterea ordonanţei ce ar putea, practic, inocenta zeci de
oficiali acuzaţi de corupţie. Fostul deputat Aurelia Cristea, secretarul de
stat Ciprian Necula şi consilierul local din Reşiţa Valentin Lupşa
au plecat din partid. Iar vicepreşedintele PSD şi primar al Iaşiului (cel mai
mare oraş din din nord-estul ţarii), Mihai Chirica, a cerut retragerea
ordonanţei şi demisia autorului acesteia, tot mai impopularul ministru al
Justiţiei, Florin Iordache.

Comisarul european Hadja Lahbib şi preşedintele României, Nicuşor Dan (Foto: presidency.ro)
În actualitate vineri, 11 septembrie 2026

Comisarul european Hadja Lahbib, la București

Comisarul european pentru Egalitate, Pregătire şi Gestionare a Situaţiilor de Criză, Hadja Lahbib, a lăudat România pentru sistemul său de răspuns în …

Comisarul european Hadja Lahbib, la București
Alimente (Foto: imagine generată de AI)
În actualitate vineri, 11 septembrie 2026

Românii şi risipa alimentară

România se confruntă cu un paradox greu de ignorat: milioane de tone de alimente ajung anual la gunoi, în timp ce o parte importantă a populației are …

Românii şi risipa alimentară
Nicuşor Dan (foto: presidency.ro)
În actualitate joi, 10 septembrie 2026

Lege pentru hidrocentrale în arii protejate

Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat Legea care permite, în condiții excepționale, modificarea limitelor unor arii naturale protejate pentr…

Lege pentru hidrocentrale în arii protejate
Camera Deputaţilor (foto Camera Deputaţilor)
În actualitate joi, 10 septembrie 2026

Deputaţii adoptă măsuri împotriva traficului de droguri

Consumul de droguri în România a crescut, în ultimii ani, la aproape toate categoriile de substanțe, cu o alarmantă extindere în special în rândul tin…

Deputaţii adoptă măsuri împotriva traficului de droguri
În actualitate miercuri, 09 septembrie 2026

Ce fel de guvern îşi doresc românii?

De mai bine de patru luni, România funcţionează cu un guvern interimar, postură care-i conferă puteri executive limitate. Cabinetul minoritar compus d…

Ce fel de guvern îşi doresc românii?
În actualitate miercuri, 09 septembrie 2026

Testele PISA 2025, rezultate îngrijorătoare

Rezultatele PISA 2025 publicate, marți, de Organizația pentru Dezvoltare și Cooperare Economică sunt, pentru România, cele mai slabe din ultimii ani, …

Testele PISA 2025, rezultate îngrijorătoare
În actualitate marți, 08 septembrie 2026

Decizii ale CSAT

La București a avut loc o nouă şedinţa a CSAT, condusă de preşedintele Nicuşor Dan. Pe ordinea de zi s-au aflat teme privind consolidarea capabilități…

Decizii ale CSAT
În actualitate marți, 08 septembrie 2026

Cum merge economia României?

Cifrele publicate luni de Institutul Național de Statistică de la București arată că economia României a stagnat în trimestrul al doilea față de prime…

Cum merge economia României?

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company