Listele europarlamentarelor
În România, listele definitive ale candidaţilor pentru europarlamentarele din mai sunt stabilite în tribunal. Ultimii înscrişi în cursa pentru euroalegeri au avut nevoie de decizii ale justiţiei.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Florentin Căpitănescu, 10.04.2014, 12:51
Pentru unii dintre candidaţii români la alegerile europarlamentare, programate pe 25 mai, pre-campania electorală, cum o numesc analiştii politici, se desfăşoară prin tribunale.
Independentul Mircea Diaconu, un răsfaţat al scenei şi al ecranului, va putea candida pentru un loc în viitorul Parlament European. Decizia, una definitivă, a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti, cea care a judecat contestaţiile depuse de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) şi Ministerul Public faţă de o hotărâre anterioară a Tribunalului Bucureşti. Încă din 2011, ANI a stabilit că Diaconu s-a aflat în incompatibilitate, în perioada în care a ocupat, simulatan, două funcţii publice: parlamentar şi director de teatru. Pe baza raportului întocmit de Agenţie, însoţit şi de o decizie a justiţiei potrivit căreia Diaconu nu mai are dreptul să ocupe o funcţie publică până în 2015, Biroul Electoral Central (BEC) îi refuzase acestuia candidatura. Cu o perseverenţă dusă la extrem, ce riscă să-i ştirbească din meritele indubitabile adunate în cariera artistică, Diaconu pare hotărât să meargă până-n pânzele albe pentru un loc în Legislativul de la Bruxelles. De altfel, propria ambiţie l-a facut să părăsească PNL, trambulina cu ajutorul căreia Diaconu a ajuns în politica mare, până la înălţimea unui post de ministru, al Culturii.
Tot Curtea de Apel Bucureşti a decis că lista pentru euroscrutin depusă de Corneliu Vadim Tudor, sub sigla Partidului România Mare, este eligibilă. BEC refuzase să valideze lista din motive mai degrabă tehnice, legate, în principal, de semnăturile necesare strânse de activiştii PRM. Pentru Vadim, fondatorul acestui partid, prototipul extremistului de dreapta în România post-comunistă, euroalegerile sunt, consideră observatorii, singura sa şansa de a supravieţui politic.
După despărţirea cu năbădăi de aripa de dizidenţi conduşi de fostul său aghiotant, Gheorghe Funar (edil al Clujului, în anii ’90), PRM-ul rămas în mâinile lui Vadim respiră exclusiv prin notorietatea adunată de acesta. Odată cu preluarea, în 2009, a mandatului de europarlamentar, discursul clasic al lui Vadim, abundent în derapaje xenofobe şi homofobe, a devenit ceva mai temperat, în condiţiile în care electoratul român nu mai vibrează, cum o făcea odată, la temele strident naţionaliste. În lipsa clinciurilor electorale pline de patos pe care, în alte vremuri, le iniţia cu o pasiune demnă de o cauză mai bună, Vadim, în varianta 2014, pare mai preocupat de prestaţiile sale în emisiunile tabloide. Cu ce rezultat, se va vedea pe 25 mai.
