NATO și situația din Marea Neagră
România și Bulgaria vecină solicită sprijinul NATO, pe fondul numeroaselor atacuri cu drone asupra navelor comerciale în Marea Neagră.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Florentin Căpitănescu, 16.10.2026, 11:40
NATO își va adapta postura de descurajare și de apărare la Marea Neagră și va convoca o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic pentru consultări pe tema securităţii în regiune. Aceasta este principala concluzie a întâlnirii la care au participat președintele României, Nicușor Dan, premierul Bulgariei, Rumen Radev, și secretarul general al NATO, Mark Rutte. Trilaterala, care a avut loc la Bruxelles, în marja summitului liderilor din statele membre ale Uniunii Europene, a fost organizată în contextul în care, în ultimele săptămâni, au avut loc multiple atacuri cu drone asupra vaselor comerciale în Marea Neagră.
Potrivit corespondentului Radio Romania la Bruxelles, care citează surse apropiate de discuţia de la NATO, România si Bulgaria nu au dorit, deocamdată, să invoce Articolul 4, care este un mecanism de consultare politică și prevenire a conflictelor. Chiar și așa, pentru România, o prezență consolidată a NATO în regiunea Mării Negre rămâne un obiectiv foarte important, idee confirmată de președintele Nicușor Dan:
“Evident că fiecare dintre ţări îşi doreşte o prezenţă aliată mai puternică în ţara lor, pentru descurajare, şi asta e ceea ce facem noi permanent. Când am avut incidentele cu drone pe Dunăre, ne-am dus la NATO, la aliaţii noştri, şi am spus că avem nevoie de echipamente pentru a asigura protecţia unui stat NATO pe Dunăre. Acum avem aceeaşi discuţie la Marea Neagră”.
Pe de altă parte, șeful statului consideră ca atacurile cu drone asupra navelor comerciale în Marea Neagră sunt o încercare a Rusiei de a destabiliza regiunea, pe de-o parte, și de a limita sprijinul pentru Ucraina, pe de altă parte.
Șeful statului, Nicușor Dan: “Evident că sunt nişte încercări ale Rusiei, nu numai în România şi Bulgaria, ţări europene, în special cele de pe Flancul estic, de a destabiliza societăţile, de a descreşte sprijinul pentru Ucraina, şi răspunsul nostru este: continuăm să sprijinim Ucraina, pentru că e o chestiune de drept internaţional şi pentru că e o chestiune care ţine de securitatea României”.
Situația de securitate în regiunea Mării Negre s-a aflat și pe agenda summitului european. Pe de altă parte, ministrul român de externe, Oana Țoiu, care asigură interimatul, a declarat că Rusia transformă Marea Neagră într-o zonă periculoasă pentru navele civile, iar uciderea marinarilor de pe navele comerciale, atât în această regiune, cât şi oriunde în lume, reprezintă o crimă.