Negocieri finale privind PNRR
O delegaţie guvernamentală română merge la Bruxelles pentru negocierea finală a PNRR.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Mihai Pelin, 21.05.2026, 11:58
Stadiul proiectelor și investițiilor derulate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost analizat recent la București, într-o ședință în care ministerele au pregătit negocierile care vor avea loc, vineri, la Bruxelles cu reprezentanții Comisiei Europene, a anunțat Guvernul. Tema o reprezintă versiunea finală a PNRR, iar obiectivul Guvernului României este să valorifice integral fondurile disponibile pentru proiectele de investiții, atât cele nerambursabile, cât și componenta de împrumut.
Discuţiile cu reprezentanţii Comisiei Europene (CE) vin după aprobarea recentă a cererii de plată numărul 4, în valoare de 2,6 de miliarde de euro, prin care gradul de implementare a PNRR a depăşit 60%. Pe masa negocierilor se află întârzierile de la Ministerul Sănătăţii privind plăţile pentru spitale, dar şi monitorizarea reformelor din transporturi, energie şi a legii salarizării unitare. Guvernul de la București caută soluţii tehnice pentru ca proiectele asumate să fie finalizate până la sfârşitul lunii august.
Reprezentanţi ai Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi ai altor ministere au programate mai multe întâlniri tehnice cu responsabili comunitari pe tema PNRR. Acestora li se va alătura şi ministrul interimar al investiţiilor, Dragoş Pîslaru. Într-o postare pe pagina sa de socializare, el a anunţat că instituţia pe care o conduce pregăteşte negocierile cu CE pentru modificarea finală a PNRR, program din care România mai are de luat 4,9 miliarde de euro prin cererile de plată 5 şi 6.
În plus, Dragoş Pîslaru a mai precizat că a pregătit planul de acţiuni şi calendarul pentru trimiterea în parlament a reformelor legislative cheie, care trebuie adoptate înainte de 31 august, când se încheie PNRR. El a amintit că pe fondurile aferente Politicii de Coeziune vor fi lansate ultimele apeluri din cadrul planificării pe anul 2026, România ajungând pe locul 2 ca sume absolute atrase: 9,3 miliarde euro granturi care au intrat deja în ţară, respectiv peste 30,2%.
Pe de altă parte, Dragoş Pîslaru, care asigură interimatul şi la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, a anunţat că, pe Legea Salarizării Unitare a fost obţinută anvelopa financiară maximă pentru 2027 de la Ministerul Finanţelor Publice, anvelopă validată cu Comisia Europeană. Pentru a fi publicat în dezbatere, proiectul are nevoie de validarea acordului politic de către partide, iar apoi va fi transmis către Parlament pentru vot.
Anterior, premierul demis Ilie Bolojan anunța că accesarea fondurilor europene rămâne o prioritate. Executivul trebuie să clarifice proiectele care rămân în finanțare, să îndeplinească reformele asumate și să accelereze plățile către beneficiari pentru a evita pierderea miliardelor de euro din PNRR. În opinia sa, printre priorități se numără negocierile cu Comisia Europeană, asigurarea fondurilor pentru cheltuielile suplimentare generate de proiecte si derularea rapidă a plăților pentru beneficiari.