Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Parlamentul şi anticorupţia

Camera Deputaţilor de la Bucureşti a respins, chiar dacă într-un târziu, controversatul proiect al Legii amnistiei şi graţierii.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Parlamentul şi anticorupţia
Parlamentul şi anticorupţia

, 19.11.2014, 13:03

La imaginea prăfuită pe care o are Parlamentul de la Bucureşti, altminteri, o instituţie fundamentală în arhitectura Statului român post-comunist, au pus umărul înşişi aleşii. De prea multe ori aceştia au ratat ocazia de a promova decenţa politică şi, mai ales, morală, într-o ţară în care corupţia a făcut şi continuă să facă ravagii, atât în marea administraţie centrală, cât şi în cea locală.



Simpla existenţă a imunităţii parlamentare, căreia societatea civilă şi presa i-au alipit un superlativ grăitor – super-imunitate -, sau refuzul ridicării acesteia în cazul aleşilor cărora le-au fost deschise dosare penale sunt asociate ideii că ingerinţa aleşilor în actul de justiţie s-a făcut chiar fără perdea. Totuşi, politicienii nu s-au rezumat doar la prevenţie. Aveau nevoie şi de o lege care să-i ajute post-factum pe nefericiţii şi mulţii lor colegi ce au ajuns după gratii. Astfel, în sertarele Camerei Deputaţilor de la Bucureşti s-a odihnit controversatul proiect al Legii amnistiei şi graţierii, adoptat în urma cu aproape un an, într-un secret absolut, de Comisia Juridică a forului.



Abia acum, pe fondul dezbaterilor din campania electorala pentru funcţia de şef al statului, Camera a respins definitiv legea, ca rod al unei solidarităţi rarisime între aleşii Puterii şi cei ai Opoziţiei. Proiectul prevedea amnistierea infracţiunilor, inclusiv a celor asociate corupţiei, pentru care Codul Penal sau legile speciale aplică o pedeapsă cu închisoarea de până la şapte ani şi graţierea în întregime a pedepselor cu închisoarea de până la şase ani. Liberalul George Scutaru, reprezentant al Opoziţiei de centru-dreapta, acuză majoritatea parlamentară, în frunte cu PSD (numărul unu la guvernare), că a ţinut intenţionat documentul în aşteptare. George Scutaru: ”A trebuit să pierdeţi alegerile prezidenţiale pentru a-l aduce pe ordinea de zi în Camera Deputaţilor şi a-l respinge definitiv. Ar fi de dorit ca şi pe viitor, atunci când aveţi semnale din partea Opoziţiei, din partea societăţii, să ţineţi cont de ele”.



În schimb, parlamentarul social-democrat Marian Neacşu suţine că această perioadă a fost necesară pentru formularea unui raport lămuritor din partea Comisiei Juridice. Marian Neacşu: ”În momentul în care vrei sa promovezi o lege, care a suscitat mult mai mult interes decât ar fi meritat în faţa românilor, este important să fii bine documentat şi să poţi să iei cea mai corectă şi cea mai bună decizie. Nu trebuia să fie folosit nici de dumneavoastră şi nici de noi acest lucru ca instrument electoral”.



Tot marţi, ca semn ce invalidează oportunitatea Legii amnistiei şi graţierii, plenul Camerei Deputaţilor a acceptat cererea procurorilor de ridicare a imunităţii în cazul a trei aleşi acuzaţi de corupţie.



Foto: Iulia Opran/RRI
În actualitate miercuri, 14 octombrie 2026

Ameninţări la Marea Neagră

Două nave comerciale au fost lovite de drone, în incidente separate, în noaptea de luni spre marți, în apropierea malului bulgăresc al Mării Negre, ia…

Ameninţări la Marea Neagră
Foto: pixabay.com
În actualitate miercuri, 14 octombrie 2026

Mai multe drepturi pentru limba română în Ucraina

Copiii românilor care trăiesc în Ucraina vor putea învăţa în limba maternă în şcolile din ţara vecină. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a p…

Mai multe drepturi pentru limba română în Ucraina
Palatul Victoria (FOTO: Guvernul României)
În actualitate marți, 13 octombrie 2026

Discuții privind noul Guvern

La București, premierul desemnat Luca Niculescu a încheiat luni prima rundă de negocieri cu partidele și grupurile parlamentare privind susținerea guv…

Discuții privind noul Guvern
(foto: pixabay.com)
În actualitate marți, 13 octombrie 2026

Deficit comercial în creștere

Creşterea semnificativă a preţurilor la nivel mondial pentru combustibili şi gaze naturale se reflectă şi în deficitul comercial al României, care a c…

Deficit comercial în creștere
În actualitate luni, 12 octombrie 2026

Economia României a stagnat în trimestrul II

Creșterea economică a României s-a oprit în trimestrul al doilea al acestui an, iar pe ansamblul primului semestru, Produsul Intern Brut a înregistrat…

Economia României a stagnat în trimestrul II
În actualitate luni, 12 octombrie 2026

Ce fel de buget multianual pentru UE?

Liderii statelor din Uniunea Europeană se vor întâlni, la sfârşitul acestei săptămâni, la Bruxelles, pentru a discuta despre recenta propunere a preşe…

Ce fel de buget multianual pentru UE?
În actualitate vineri, 09 octombrie 2026

Banca Națională a României menține dobânda de referință

Banca Națională a României a decis, joi, să păstreze dobânda de politică monetară la 6,5%, în contextul eforturilor de a stabiliza prețurile. De aseme…

Banca Națională a României menține dobânda de referință
În actualitate vineri, 09 octombrie 2026

Discuții privind viitorul guvern

După primele discuții cu reprezentanți ai partidelor parlamentare de la București, al patrulea premier desemnat, Luca Niculescu, este încrezător că va…

Discuții privind viitorul guvern

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company