Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Primul tur al prezidenţialelor din Rep. Moldova

Proeuropeana Maia Sandu, candidata opoziției, a obținut cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Primul tur al prezidenţialelor din Rep. Moldova
Primul tur al prezidenţialelor din Rep. Moldova

, 02.11.2020, 11:35

Organizate în condiții speciale, pe fondul pandemiei de
coronavirus, alegerile prezidențiale de duminică, din Republica Moldova, fost
stat sovietic si majoritar românofon, vecin la vest cu România, au produs o
surpriză de proporții.


Proeuropeana Maia Sandu, fost prim ministru şi candidata
opoziției reprezentând Partidul Acțiune și Solidaritate, a câștigat, în prima
rundă, cele mai multe voturi, devansându-l cu câteva procente pe actualul şef
al statului, filorusul
Igor Dodon. Opt
persoane s-au înscris în cursa pentru funcția supremă, însă niciunul dintre
candidați nu a obținut 50% din voturi, astfel că, pe 15 noiembrie, va avea loc
un al doilea tur de scrutin.
Așadar,
rezultatele anunțate de Comisia Electorală Centrală arată o repetare a
confruntării de acum patru ani, când în turul al doilea au mers tot Igor Dodon
și Maia Sandu.


Fostul premier, care promovează apropierea de Uniunea Europeană,
și-a atras de partea sa alegătorii militând pentru lupta împotriva corupției și
acuzându-l pe principalul său contracandidat de blocarea reformei justiției.


La rândul său, președintele
în funcție promite apărarea și consolidarea statalității Republicii Moldova și
o politică externă echilibrată între Rusia și Uniunea Europeană. El a afirmat că scrutinul de duminică a fost
corect, liber şi democrat, însă, de cealaltă parte, Maia Sandu a invocat
încercări de fraudare a alegerilor.


Pe locurile următoare s-au clasat doi
candidaţi care îşi dispută cu Igor Dodon electoratul de stânga. Controversatul
primar al oraşului Bălţi, Renato Usatîi, a obţinut în jur de 17% din voturi,
iar Violeta Ivanov, susţinută de partidul oligarhului fugar Ilan Şor, a primit
peste 6 procente. Ceilalţi patru candidaţi proeuropeni, care susțin unirea cu
România, au obţinut împreună doar 8% din voturi.


La acest scrutin, un număr
record de alegători au votat peste hotarele Republicii Moldova – mai bine de
146.000 de cetăţeni. Dintre ei, aproape 13.000 au votat, la alegerile prezidenţiale de duminică, în cele 13
secţii de votare deschise pe teritoriul României.
În
țară, s-au prezentat la urne peste 1.214.000 de alegători, inclusiv 14.700 din
regiunea transnistreană.


O serie de incidente au avut loc în secţiile dedicate
alegătorilor din această regiune separatistă aflată în estul Republicii
Moldova, care a ieșit de sub controlul Chișinăului, în 1992, după un conflict
armat soldat cu sute de morți și tranșat odată cu intervenția trupelor Moscovei
de partea separatiștilor.
Ziua
scrutinului a fost marcată de scandaluri şi contestaţii depuse de mai mulţi
candidaţi privind transportarea organizată şi coruperea alegătorilor din
Transnistria.

Banca Națională a României (Foto: RRI)
În actualitate vineri, 09 octombrie 2026

Banca Națională a României menține dobânda de referință

Banca Națională a României a decis, joi, să păstreze dobânda de politică monetară la 6,5%, în contextul eforturilor de a stabiliza prețurile. De aseme…

Banca Națională a României menține dobânda de referință
Luca Niculescu
În actualitate vineri, 09 octombrie 2026

Discuții privind viitorul guvern

După primele discuții cu reprezentanți ai partidelor parlamentare de la București, al patrulea premier desemnat, Luca Niculescu, este încrezător că va…

Discuții privind viitorul guvern
Siegfried Mureşan (Photographer: Alain ROLLAND Copyright: © European Union 2025 - Source: EP)
În actualitate joi, 08 octombrie 2026

Parlamentul European cere un buget multianual mai mare

Eurodeputaţii de varii culori politice cer ca viitorul buget multianual al Uniunii, pentru perioada 2028-2034, să fie mai mare cu 10% decât a propus E…

Parlamentul European cere un buget multianual mai mare
Transfăgărăşan / Foto: Mariana Chiriță, RRI
În actualitate joi, 08 octombrie 2026

România, recomandată de revista Național Geographic

Revista "National Geographic" a inclus România în topul celor mai frumoase destinaţii de vacanţă pentru octombrie 2026, după New York, Madagascar, Arg…

România, recomandată de revista Național Geographic
În actualitate miercuri, 07 octombrie 2026

Ce vor partidele de la noul premier desemnat

Premierul român desemnat, Luca Niculescu, jurnalist de formaţie şi diplomat, fără experienţă politică, are în faţă o misiune dificilă, aceea de a adun…

Ce vor partidele de la noul premier desemnat
În actualitate miercuri, 07 octombrie 2026

Curentul electric va fi tot mai scump

România trebuie să se pregătească de o iarnă şi de o primăvără cu preţuri foarte mari la electricitate, a atras atenţia secretarul de stat în Minister…

Curentul electric va fi tot mai scump
În actualitate marți, 06 octombrie 2026

Al patrulea premier desemnat

La cinci luni după ce Guvernul stabil al României s-a prăbușit, în urma unei moțiuni de cenzură votată în Parlament, șeful statului, Nicușor Dan, încă…

Al patrulea premier desemnat
În actualitate marți, 06 octombrie 2026

Percepţia europenilor asupra economiei

Scăderea nivelului de trai și sărăcia sunt principalele motive de îngrijorare pentru români, iar temerile lor sunt mai accentuate decât în majoritatea…

Percepţia europenilor asupra economiei

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company