Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Raport privind incendiul de la Clubul Colectiv

La aproape cinci luni de la evenimentele tragice din clubul Colectiv din Bucureşti, Corpul de Control al premierului a dat publicităţii un raport. Documentul constată deficienţe grave.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Raport privind incendiul de la Clubul Colectiv
Raport privind incendiul de la Clubul Colectiv

, 23.03.2016, 13:15

64 de persoane şi-au pierdut viaţa în incendiul devastator
produs în seara de 30 octombrie în clubul Colectiv din Bucureşti, iar aproape
200 au fost rănite. Evenimentul a avut un puternic impact şi a fost urmat de
ample proteste de stradă, în urma cărora premierul Victor Ponta a demisionat.
Cei trei patroni ai Clubului Colectiv sunt cercetaţi în prezent în
arest la domiciliu sub acuzaţia de ucidere din culpă.

Expertizele efectuate
după tragedie au arătat că tavanul fals era construit din materiale uşor inflamabile,
sistemul de ventilaţie nu era poziţionat corect, iar o parte dintre
instalaţiile electrice erau neconforme. Cercetările au mai relevat şi faptul că
nici autorităţile locale, nici Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă sau cel
de Stat în Construcţii nu au încheiat acte de control şi nu au luat măsuri
specifice.

Acum, la aproape cinci luni de la evenimente, Corpul de Control al
premierului a dat publicităţii un raport, care arată că intervenţia de urgenţă
în urma incendiului a fost în mare parte o acţiune necoordonată şi marcată de
elemente de improvizaţie a autorităţilor. Situaţia a fost cauzată de lipsa de
exerciţiu în caz de urgenţe majore, de neconcordanţele în legislaţie şi de baza
materială deficitară, mai precizează documentul elaborat de executiv. Totodată,
acesta constată că planul roşu de intervenţie nu a fost declanşat imediat, ci
doar după parcurgerea unor etape birocratice, deşi cel puţin unul dintre
apelurile primite conţinea elemente care arătau existenţa unei situaţii foarte
grave, caz în care legislaţia permite mecanisme mai rapide de intervenţie.

Raportul constată că există instituţii care şi-au făcut datoria în mod
corespunzător şi altele care au manifestat deficienţe, între acestea
numărându-se Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dealul Spirii
Bucureşti-Ilfov.

O dronă s-a prăbuşit pe un bloc de locuințe din municipiul Galați
În actualitate vineri, 29 mai 2026

O dronă rusească a explodat pe un bloc din România

O dronă  s-a prăbuşit în noaptea de joi spre vineri pe acoperişul unui bloc de zece etaje din orașul Galați, în sud-estul României, în...

O dronă rusească a explodat pe un bloc din România
Festival Shakespeare la Craiova
În actualitate vineri, 29 mai 2026

Festival Shakespeare la Craiova

În sudul României continuă Festivalul Internaţional Shakespeare Craiova 2026, considerat unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din...

Festival Shakespeare la Craiova
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
În actualitate joi, 28 mai 2026

Reducere semnificativă a deficitului bugetar

România transmite pe pieţele internaţionale un semnal de stabilitate fiscală şi disciplină bugetară, după ce a redus semnificativ deficitul...

Reducere semnificativă a deficitului bugetar
Dragos Pîslaru / Foto: gov.ro
În actualitate joi, 28 mai 2026

Discuții privind Legea salarizării unitare

La ministerul Muncii de la București au loc, zilele acestea, discuţii cu sindicatele din mai multe sectoare pe marginea noii legi a salarizării...

Discuții privind Legea salarizării unitare
În actualitate miercuri, 27 mai 2026

România susţine propunerea „Prietenilor Coeziunii”

Cele 27 de state membre ale UE au avut, marți, o nouă rundă de discuţii asupra viitorului cadru financiar multianual pentru perioada 2028-2034,...

România susţine propunerea „Prietenilor Coeziunii”
În actualitate miercuri, 27 mai 2026

Nadia Comăneci, sărbătorită acasă

Într-o ţară ca România, care s-a intersectat, adesea, cu excelenţa, inclusiv în domeniul sportiv, gimnasta Nadia Comăneci a devenit simbol...

Nadia Comăneci, sărbătorită acasă
În actualitate marți, 26 mai 2026

Legea salarizării unitare, în linie dreaptă

1,2 milioane de bugetari vor intra sub incidenţa noii legi a salarizării unitare din România, al cărei proiect a ajuns, luni, în dezbatere...

Legea salarizării unitare, în linie dreaptă
În actualitate marți, 26 mai 2026

Premiile UNITER

Teatrul Odeon din inima Bucureștiului a găzduit, luni seară, a 34-a ediţie a premiilor teatrului românesc, sărbătoare care – pe lângă...

Premiile UNITER

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company