Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Reducere semnificativă a deficitului bugetar

Ministerul Finanţelor de la București raportează o reducere semnificativă a deficitului bugetar în primul trimestru al anului.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

, 28.05.2026, 12:15

România transmite pe pieţele internaţionale un semnal de stabilitate fiscală şi disciplină bugetară, după ce a redus semnificativ deficitul în primul trimestru al anului. Concomitent cu micşorarea găurii din buget, veniturile fiscale au crescut cu 15%, iar investiţiile finanţate din fonduri europene s-au majorat cu 34%, ajungând astăzi să reprezinte trei sferturi din totalul investiţiilor publice. Anunţul a fost făcut de ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, care, vorbind la o conferinţă de profil, a susţinut că România traversează una dintre cele mai importante corecţii fiscale din ultimii ani. Ministrul a insistat și asupra faptului că relansarea economică depinde de consolidarea finanţelor publice şi de continuarea investiţiilor:

“La patru luni de zile, în 2026, am reuşit să scădem deficitul la 1,17 (n.r. % din PIB) faţă de 2,9 anul trecut, deci deficitul a scăzut cu 32 de miliarde, ceea ce este o corecţie semnificativă, o corecţie de amploare, nu mai este o corecţie de etapă. Şi argumentele invocate pentru execuţiile lunilor trecute, în sensul în care nu exista buget, nu erau cheltuieli, nu mai funcţionează acum. Ne-a ajutat enorm faptul că execuţia la patru luni se prezintă în acest fel. În primul rând, ne ajută pentru că validează ţinta de deficit anuală, ne ajută pentru că, într-un peisaj de turbulenţe politice importante, traiectoria fiscală rămâne serioasă, solidă, ceea ce pentru agenţiile de rating în aceste săptămâni a contat enorm.”

Dezechilibrele acumulate în economie nu pot fi corectate rapid, explică Alexandru Nazare, care spune și că investiţiile susţinute din PNRR şi celelalte fonduri europene sunt esenţiale pentru menţinerea creşterii economice şi pentru evitarea nevoii de noi măsuri fiscale luate în grabă.

În acelaşi timp, guvernul încearcă să operaţionalizeze un nou val de scheme de sprijin pentru economie, investiţii strategice de peste 200 de milioane de euro, programe pentru industria prelucrătoare, tehnologie, cercetare şi sprijin pentru românii din diaspora care vor să investească în ţară.

“Execuţia la patru luni confirmă intrarea României pe o traiectorie clară de consolidare fiscală, una dintre cele mai consistente corecţii bugetare din Uniunea Europeană în această perioadă. Aceasta vine ca urmare a unui efort important, însă contextul actual solicită în continuare precauţie şi exigenţă în gestionarea fondurilor publice”, se arată în execuția bugetară prezentată de Ministerul Finanțelor.

Consolidarea fiscală are loc într-o economie cu cerere internă mai slabă şi inflaţie ridicată, se mai arată în document, ceea ce impune un control strict al cheltuielilor curente şi accelerarea absorbţiei fondurilor europene. „Acesta este echilibrul pe care trebuie să îl păstrăm: disciplină fiscală, absorbţie accelerată de fonduri europene şi protejarea proiectelor care susţin dezvoltarea. Pentru anul 2026, obiectivul rămâne reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB în termeni cash, în linie cu angajamentele asumate în cadrul european. Menţinerea acestei traiectorii este foarte importantă pentru reducerea vulnerabilităţilor macroeconomice, păstrarea încrederii investitorilor şi crearea spaţiului necesar pentru investiţii”, a explicat ministrul de resort.

 

RadioRomaniaInternational · Reducere semnificativă a deficitului bugetar
Palatul Victoria (FOTO: Guvernul României)
În actualitate miercuri, 09 septembrie 2026

Ce fel de guvern îşi doresc românii?

De mai bine de patru luni, România funcţionează cu un guvern interimar, postură care-i conferă puteri executive limitate. Cabinetul minoritar compus d…

Ce fel de guvern îşi doresc românii?
Sală de clasă (Foto: Taylor Flowe / unsplash.com)
În actualitate miercuri, 09 septembrie 2026

Testele PISA 2025, rezultate îngrijorătoare

Rezultatele PISA 2025 publicate, marți, de Organizația pentru Dezvoltare și Cooperare Economică sunt, pentru România, cele mai slabe din ultimii ani, …

Testele PISA 2025, rezultate îngrijorătoare
Ședința CSAT / Foto: presidency.ro
În actualitate marți, 08 septembrie 2026

Decizii ale CSAT

La București a avut loc o nouă şedinţa a CSAT, condusă de preşedintele Nicuşor Dan. Pe ordinea de zi s-au aflat teme privind consolidarea capabilități…

Decizii ale CSAT
Foto: Mediamodifier / pixabay.com
În actualitate marți, 08 septembrie 2026

Cum merge economia României?

Cifrele publicate luni de Institutul Național de Statistică de la București arată că economia României a stagnat în trimestrul al doilea față de prime…

Cum merge economia României?
În actualitate luni, 07 septembrie 2026

Un nou an şcolar în România

Mult așteptata vacanță de vară s-a terminat și, după aproximativ două luni și jumătate, elevii români s-au întors, de luni, în bănci. Urmează un nou a…

Un nou an şcolar în România
În actualitate luni, 07 septembrie 2026

Pompierii români, în misiuni internaţionale

Pompierii români care au acţionat timp de două săptămâni în Serbia au revenit, sâmbătă, în ţară, după ce au fost alături de colegii lor din statul vec…

Pompierii români, în misiuni internaţionale
În actualitate vineri, 04 septembrie 2026

Preşedintele Consiliului European la Bucureşti

Aflat într-un turneu prin capitale europene, preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, s-a aflat, joi, la Bucureşti, unde a fost primit de pre…

Preşedintele Consiliului European la Bucureşti
În actualitate joi, 03 septembrie 2026

Rusia acuzată de statele UE

Uniunea Europeană şi NATO au promis să îşi întărească cooperarea şi să menţină presiunea asupra Rusiei, după încidentul cu dronă de la începutul lunii…

Rusia acuzată de statele UE

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company