Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Uniunea Europeană se coordonează

UE şi NATO se vor implica mai mult în consolidarea securităţii regiunii arctice.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Nicuşor Dan
Nicuşor Dan

, 23.01.2026, 12:45

Într-un moment de vârf al tensiunilor cu Washingtonul, liderii țărilor membre ale Uniunii Europene, reuniți, joi, în Consiliu extraordinar, s-au declarat solidari cu Danemarca și Groenlanda, în contextul pretenţiilor președintelui american, Donald Trump, de a obține pe orice cale insula arctică.

Șefii de state și guverne europene au convenit asupra intensificării investițiilor pentru apărarea acesteia, în coordonare cu NATO. Totodată, a fost decisă prelungirea cu șase luni a suspendării tarifelor UE pentru SUA, precum și inițierea unor negocieri cu Statele Unite privind Carta pentru Pace – inițiativă a președintelui Trump – pentru alinierea acesteia la angajamentele internaționale.

Potrivit corespondentului Radio România la Bruxelles, liderii europeni afirmă că relaţia cu Statele Unite este mult prea importantă, astfel că vor trece peste episodul tensionat la care a asistat, în ultima perioadă, o lume întreagă. Totuși, preşedintele Consiliului European, António Costa, spune că blocul comunitar se aşteaptă ca, în viitor, aliatul american strategic să se poarte cu acelaşi respect şi cordialitate cu care se poartă Uniunea.

În ceea ce o privește pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aceasta declară că în discuţia cu Donald Trump a contat foarte mult solidaritatea de care a dat dovadă Uniunea faţă de Danemarca şi Groenlanda. Însă, în urma acestui episod, Uniunea recunoaşte că trebuie să se concentreze mai mult pe securitatea regiunii arctice, iar pentru acest lucru, Ursula von der Leyen anunţă dublarea investiţiilor în Groenlanda, o posibilă flotă europeană de spărgătoare de gheaţă din fondurile de apărare, precum şi coordonarea cu NATO pentru a proteja mai bine regiunea.

Prezent la Bruxelles, preşedintele Nicuşor Dan nu exclude ca în viitor România să participe ca membru NATO la misiuni ale Alianţei în regiunea arctică:

ʺÎn măsura în care ni se solicită sau agreem, o să facem şi asta, dar urgenţa noastră este evident flancul estic, pentru că aici este ameninţarea imediată.ʺ Motiv pentru care Statele Unite – spune președintele – rămân un partener strategic esențial pentru securitatea României, opinie împărtășită, de altfel, de numeroase state membre ale Uniunii.

ʺEvident că, în ultima perioadă, au existat turbulențe sau discontinuități în această relație transatlantică, însă există suficiente rațiuni pentru ca ea să continue și bineînțeles că, așa cum am spus de mai multe ori, dialogul este extrem de important.ʺ – a întărit șeful statului.

Deși oarecum în planul doi al atenției, subiectele Ucraina, Gaza și Mercosur nu au fost nici ele ocolite în Consiliul European extraordinar de joi. Uniunea Europeană îşi menţine sprijinul pentru Ucraina, pe de o parte, iar pe de alta, continuă discuțiile asupra garanţiilor de securitate pentru Kiev şi asupra planului de pace coordonat de americani.

Legat de Gaza, majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene sunt de părere că Europa trebuie să fie implicată în procesul de pace din regiune. În fine, prioritară este și implementarea fazei provizorii a acordului cu statele din Mercosur, precum şi negocierea unor acorduri comerciale cu alţi jucători globali.

 

Luca Niculescu, desmenat să formeze Executivul de către președintele Dan (Foto: presidency.ro)
În actualitate marți, 06 octombrie 2026

Al patrulea premier desemnat

La cinci luni după ce Guvernul stabil al României s-a prăbușit, în urma unei moțiuni de cenzură votată în Parlament, șeful statului, Nicușor Dan, încă…

Al patrulea premier desemnat
Sursa foto: geralt / pixabay.com
În actualitate marți, 06 octombrie 2026

Percepţia europenilor asupra economiei

Scăderea nivelului de trai și sărăcia sunt principalele motive de îngrijorare pentru români, iar temerile lor sunt mai accentuate decât în majoritatea…

Percepţia europenilor asupra economiei
Foto: Mediamodifier / pixabay.com
În actualitate luni, 05 octombrie 2026

Standard & Poor’s menține ratingul de țară

Agenția americană de evaluare Standard & Poor’s a anunţat că menţine ratingul de ţară al României la BBB- cu perspectivă negativă. Calificativul s…

Standard & Poor’s menține ratingul de țară
Agricultura (foto: wqqh87ok4g / pixabay.com)
În actualitate luni, 05 octombrie 2026

Mai mulţi bani pentru agricultură și coeziune

Viitorul buget al Uniunii Europene este dezbătut, în această săptămână, la Strasbourg, de europarlamentari și de şefa Comisiei Europene, Ursula von de…

Mai mulţi bani pentru agricultură și coeziune
În actualitate vineri, 02 octombrie 2026

Apel pentru diaspora

Până în 2080, România ar putea avea cu 3,4 milioane de locuitori mai puțini decât în prezent, iar un sfert din populaţie ar avea peste 65 de ani. Nata…

Apel pentru diaspora
În actualitate vineri, 02 octombrie 2026

Raport al Departamentului de Stat privind România

România are o piață deschisă, cu oameni calificați și o poziție geostrategică, dar cu legi care se schimbă prea des, cu o justiție imprevizibilă și cu…

Raport al Departamentului de Stat privind România
În actualitate joi, 01 octombrie 2026

Cabinetul Mureşan, respins de Parlament

Așa cum se anticipa, guvernul propus de premierul desemnat, liberalul Siegfried Mureşan, nu a fost învestit, miercuri, de plenul comun al Parlamentulu…

Cabinetul Mureşan, respins de Parlament
În actualitate joi, 01 octombrie 2026

PNRR – ultima cerere de plată

România a depus oficial, miercuri, ultima cerere de plată din Planul Național de Redresare și Reziliență către Comisia Europeană, a anunțat ministrul …

PNRR – ultima cerere de plată

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company