Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Ziua Armatei Române

În România a fost sărbătorită, duminică, Ziua Armatei Române.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române

, 26.10.2015, 12:55

Ceremonii militare şi religioase, expoziţii de tehnică militară, momente artistice şi competiţii sportive au fost organizate, duminică, în România, cu ocazia Zilei Armatei. La Arad, în vestul ţării, au fost cinstiţi eroii căzuţi la Păuliş, în toamna lui 1944, după ce România a întors armele împotriva naziştilor. O mână de elevi ai Şcolii militare de subofiţeri de la Radna, cu vârste între 18 şi 20 de ani, au reuşit să ţină în loc trupele ungare şi germane, mult mai bine echipate şi experimentate, care îi copleşeau în proporţie de opt la unu.



Bătălia a rămas în istorie drept una din cele mai crâncene ale celui de-al Doilea Război Mondial. Prezent la Arad, preşedintele Klaus Iohannis a declarat: “Este o zi a cinstirii memoriei eroilor noştri care şi-au sacrificat viaţa pentru ca acest neam să dăinuiască de-a lungul istoriei, a celor care s-au dedicat apărării patriei, care au contribuit prin jertfa lor la formarea naţiunii şi a statului român, dar şi a celor care au căzut la datorie în misiuni internaţionale, în numele unor valori şi principii universale.”



Ministrul apărării, Mircea Duşa, a ales să fie prezent la Carei, în nord-vest, unde a fost marcat un alt moment memorabil din timpul celui de-al Doilea Război Mondial: eliberarea Ardealului, pământ românesc ocupat de hortişti. “Acum 71 de ani, aici, la Carei şi la Satu Mare, ostaşii Armatei României marcau în mod oficial întoarcerea ultimei pagini dintr-un capitol dureros al acelor vremuri, readucând Ardealul în graniţele fireşti, alături de restul României.”



În a doua conflagraţie mondială, ostaşii români au scris istorie şi la Stalingrad, pe teritoriul fostei URSS. Acolo, Armata Română a suferit cele mai mari pierderi din istoria sa: 155 de mii de morţi, răniţi şi dispăruţi, numărul exact al morţilor nefiind stabilit nici până în prezent. Duminică, de Ziua Armatei, la Rossoşka, localitate din apropiere de Volgograd, fostul Stalingrad, a fost inaugurat primul cimitir al românilor căzuţi în luptă.



Aici vor fi reînhumaţi militarii îngropaţi în prezent în alte localităţi sau ale căror rămăşiţe pământeşti vor fi descoperite în viitor. De cel de-al Doilea Război Mondial este indisolubil legat şi numele fostului suveran al României, Regele Mihai I, care, pe 25 octombrie, a împlinit 94 de ani. Principesa moştenitoare Margareta l-a felicitat pe tatăl său în numele tuturor românilor: “Majestatea Sa a traversat aproape un secol de viaţă cu statura unui om de stat adevărat, calm, brav, bun şi drept. Când a fost vorba despre legământul său şi despre principii, regele a ştiut să fie ferm, uneori necruţător.”



Singurul şef de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Regele Mihai a influenţat decisiv cursul conflagraţiei – a hotărât scoaterea României din alianţa cu puterile Axei. Este cunoscut că această decizie curajoasă a scurtat cu cel puţin şase luni durata războiului. Majestatea Sa este singurul mareşal român în viaţă.

Președinta Republicii India, Droupadi Murmu şi Nicuşor Dan, preşedintele României
În actualitate vineri, 24 iulie 2026

Parteneriat extins România – India

România și India au semnat, joi, o serie documente în domeniile educației și științei în prezența șeful statului român, Nicușor Dan, și...

Parteneriat extins România – India
Foto: cdep.ro
În actualitate joi, 23 iulie 2026

Parlamentul convocat în sesiune extraordinară

Senatorii şi deputaţii au fost chemaţi din vacanţă pentru o sesiune extraordinară, săptămâna viitoare. Miza acestui demers este adoptarea...

Parlamentul convocat în sesiune extraordinară
Intervenţie de salvare a echipajului de pe nava liberiană - LPG Gas Lisbon (Sursa foto: Radu Miruţă / Facebook)
În actualitate miercuri, 22 iulie 2026

Incident grav în Marea Neagră

Un nou incident extrem de grav s-a petrecut în dimineaţa zilei de 21 iulie, în apropierea litoralului românesc la Marea Neagră, în contextul...

Incident grav în Marea Neagră
Foto: pixabay.com
În actualitate marți, 21 iulie 2026

Neptun Deep, un pas înainte

Compania de stat Romgaz şi OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, au încheiat una dintre etapele...

Neptun Deep, un pas înainte
În actualitate luni, 20 iulie 2026

Efectele furtunilor in România

Ploile torenţiale, vijeliile şi inundațiile au făcut, duminică, pagube importante în România. 29 de localităţi din 16 judeţe au fost...

Efectele furtunilor in România
În actualitate vineri, 17 iulie 2026

Discuţii privind PNRR

Procesul de revizuire a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a fost finalizat, după ultimele negocieri cu Comisia Europeană,...

Discuţii privind PNRR
În actualitate joi, 16 iulie 2026

Summit Ucraina – Europa de Sud-Est

Președintele României, Nicușor Dan, a participat, miercuri, la summit-ul Ucraina – Europa de Sud-Est – un format lansat în 2023, în...

Summit Ucraina – Europa de Sud-Est
În actualitate miercuri, 15 iulie 2026

UE continuă negocierile de aderare cu statele candidate

După ce, în luna iunie, deschideau primul cluster de negociere, cel privind valorile fundamentale, Republica Moldova și Ucraina au făcut marți...

UE continuă negocierile de aderare cu statele candidate

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company