Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 03.09.2024

Europarlamentarul PSD Roxana Mânzatu este propunerea oficială a României pentru funcţia de comisar european.

Jurnal românesc – 03.09.2024
Jurnal românesc – 03.09.2024

, 03.09.2024, 11:22

Europarlamentarul PSD Roxana Mânzatu este propunerea oficială a României pentru funcţia de comisar european. Anunţul a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu, potrivit căruia şefa executivului comunitar, Ursula von der Leyen, a avut deja interviul cu doamna Mânzatu. Premierul afirmă că va discuta în perioada imediat următoare cu şefa Comisiei Europene despre portofoliul pe care îl va gestiona România. ”De 20 de ani mă pregătesc într-un fel pentru a reprezenta România la acest nivel. Activez în zona fondurilor europene din 2004, de când aveam Ministerul Integrării Europene şi vorbeam despre aderarea României la Uniunea Europeană, dar nu a fost în planul meu de carieră sau politic să ajung Comisar European”, a declarat Roxana Mînzatu, luni seară, la un post privat de televiziune. Potrivit Politico, până în prezent, toate statele membre au trimis câte o propunere pentru funcţia de comisar, cu excepţia Bulgariei, care a înaintat două propuneri. Dintre cele 27 trimise, doar opt candidate sunt femei, deşi preşedinta Comisiei îşi dorea să existe o paritate de gen. Componenţa viitorului Executiv European va fi anunţată pe 11 septembrie.

* * *

Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a ținut, luni, 2 septembrie, o prelegere publică la Universitatea de stat din Republica Moldova, în care le-a vorbit studenților despre importanța procesului de aderare la Uniunea Europeană, lupta împotriva corupției și începerea unei cariere de procuror. La conferința de presă de după prelegere, ea a încurajat procurorii și judecătorii din Rep. Moldova să-și facă treaba pentru ca lucrurile să evolueze în bine, transmite Radio Chișinău. Odată cu aderarea Republicii Moldova la Uniune, viața profesională a tinerilor care activează în domeniul judiciar se va schimba în bine, iar tinerii profesioniști vor beneficia de fonduri în scopul pregătirii profesionale, a afirmat Codruța Kovesi. Potrivit acesteia, lupta cu corupția nu este doar responsabilitatea sistemului de justiție şi întreaga societate trebuie să fie implicată pentru a alinia legislația Rep. Moldova la standardele UE. Kovesi a remarcat schimbări pozitive după semnarea acum doi ani la Chișinău a Acordului de cooperare între Procuratura Republicii Moldova și Parchetul European. Amintim că înainte de a fi numită în actualul post, Laura Codruța Kovesi a ocupat funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din România.

* * *

Institutul Cultural Român de la Viena prezintă expoziția „Bestiar transilvănean” a artistei clujene Rada Niță Josan, cu vernisajul joi, 5 septembrie, la ora 19:00, în prezența artistei. Expoziția este organizată de Institutul Cultural Român de la Viena în parteneriat cu Ambasada României în Republica Austria, fiind găzduită în Galeria Institutului Cultural Român de la Viena, în perioada 5-29 septembrie. Expoziția „Bestiar transilvănean” prezintă lucrările realizate de Rada Niță Josan între 2019 şi 2022. Artista a creat o serie de desene în peniță și gravuri, reprezentând o Transilvanie fabuloasă, cu narațiuni imaginare inspirate din mitologia și folclorul românesc, cu personaje călătoare, vizitatori ai cetăților săsești, străjeri și figuri inspirate de lucrările lui Hieronymus Bosch, care devin vizitatori și părtași la întâmplări bizare în Copșa Mare. Lucrările sunt însoțite de texte folclorice, pasaje din lucrări de etnologie și descântece, care reprezintă un reper constant în creația Radei Niță Josan, artistă specializată în gravură și desen.

* * *

Până la 30 septembrie, tinerii muzicieni români cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani se pot înscrie la selecţia anuală pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene. Audițiile vor avea loc în zilele de 23 octombrie la București și 24 octombrie la Timișoara. Orchestra de Tineret a Uniunii Europene este un proiect muzical european care reuneşte tineri muzicieni din toate ţările membre ale Uniunii Europene sub bagheta unor dirijori de renume, într-o orchestră care transcende barierele sociale, culturale, politice şi economice. Pentru cele aproximativ 120 de locuri din orchestră se organizează anual audiții în fiecare ţară. Peste 90% dintre membrii Orchestrei ajung muzicieni de marcă, găsindu-și locul în orchestrele de prim rang ale Europei.

RadioRomaniaInternational · Jurnal românesc – 03.09.2024
Jurnal românesc – 09.01.2026
Jurnal românesc vineri, 09 ianuarie 2026

Jurnal românesc – 09.01.2026

Peste trei milioane de români trăiesc legal în alte state ale Uniunii Europene, iar România are cel mai mare număr de cetățeni stabiliți în...

Jurnal românesc – 09.01.2026
Jurnal românesc – 08.01.2026
Jurnal românesc joi, 08 ianuarie 2026

Jurnal românesc – 08.01.2026

Alpinistul român Adrian Ahrițculesei a cucerit Mount Vinson (4.892 metri), cel mai înalt vârf din Antarctica, în cadrul Circuitului „Seven...

Jurnal românesc – 08.01.2026
Jurnal românesc – 07.01.2026
Jurnal românesc miercuri, 07 ianuarie 2026

Jurnal românesc – 07.01.2026

Utilizatorii de servicii mobile beneficiază, de la 1 ianuarie 2026, de tarife mai mici de roaming, atât prin reducerea valorii maxime a suprataxei...

Jurnal românesc – 07.01.2026
Jurnal românesc – 06.01.2026
Jurnal românesc marți, 06 ianuarie 2026

Jurnal românesc – 06.01.2026

Anul 2026 este desemnat Anul Brâncuși, marcând 150 de ani de la nașterea artistului, iar evenimentele principale organizate cu acest prilej au...

Jurnal românesc – 06.01.2026
Jurnal românesc luni, 05 ianuarie 2026

Jurnal românesc – 05.01.2026

Ministerul de Externe de la București anunță că urmăreşte, în strânsă coordonare cu partenerii României din Uniunea Europeană, situaţia...

Jurnal românesc – 05.01.2026
Jurnal românesc vineri, 02 ianuarie 2026

Președintele Nicușor Dan a transmis joi condoleanțe poporului elvețian în urma tragediei din stațiunea Crans Montana unde zeci de persoane au...

Jurnal românesc joi, 01 ianuarie 2026

Jurnal românesc – 01.01.2026

Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care își exprimă încrederea că ‘putem depăși greutățile’ și România...

Jurnal românesc – 01.01.2026
Jurnal românesc miercuri, 31 decembrie 2025

Jurnal românesc – 31.12.2025

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a transmis un mesaj video cu ocazia Anului Nou 2026 şi a Sărbătorii...

Jurnal românesc – 31.12.2025

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company