Jurnal românesc – 04.11.2025
Sute de mii de copii din România trăiesc o bună parte din copilarie fără părinţi, arată datele unui studiu făcut de Organizaţia Salvaţi Copiii.
                                            Corina Cristea, 04.11.2025, 11:22
Sute de mii de copii din România trăiesc o bună parte din copilarie fără părinţi, arată datele unui studiu făcut de Organizaţia Salvaţi Copiii. Cei mai mulţi dintre părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate şi au mai mult de 6 ani de când lipsesc din ţară, a precizat, la Radio România, reprezentanta asociaţiei. Anca Stamin spune că mai mult de jumătate din părinţi lipsesc o treime din copilăria acestora şi de cele mai multe ori la vârsta copilăriei mici, dar şi în adolescenţă, atunci când copiii au nevoie mare de sprijin din partea părinţilor.
Pe termen scurt, copiii se vulnerabilizează emoţional, se simt abandonaţi indiferent de vârstă, se simt nedreptăţiţi, se întreabă de ce li se întâmplă lor neapărat şi nu altor copii, se simt vinovaţi, o stare care e de multe ori accentuată de faptul că părinţii le spun că pleacă pentru binele lor, ceea ce le pune o povară în plus şi apar tulburări emoţionale şi comportamentale, un risc de izolare socială şi de înstrăinare, risc de abandon şcolar.
* * *
Numărul înmatriculărilor de maşini noi continuă să scadă în România, diferenţa în minus faţă de primele 10 luni ale anului trecut fiind de peste 3,5%, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile. În intervalul ianuarie – octombrie 2025 au fost înregistrate puţin peste 120.000 de unităţi, cu un vârf de 12.000 de maşini noi înmatriculate în octombrie. Luna trecută, autoturismele 100% electrice au raportat un salt de 86% şi o cotă de piaţă de 8%.
* * *
România a participat cu un stand naţional la a 68-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte de la Belgrad, unul dintre cele mai influente evenimente editoriale din regiune. Programul desfăşurat la standul României a pus în lumină literatura română contemporană prin participarea scriitorilor Bogdan-Alexandru Stănescu şi Ioana Maria Stăncescu, care au intrat în dialog cu publicul din Serbia în cadrul unor prezentări de carte şi întâlniri cu cititorii. Evenimentele dedicate literaturii române au fost moderate şi traduse de Djura Miocinovic, unul dintre cei mai activi şi apreciaţi traducători ai literaturii române contemporane în Serbia, a cărei activitate contribuie în mod constant la promovarea autorilor români în spaţiul cultural sârb.
Participarea României la târg reflectă şi dezvoltarea colaborărilor culturale bilaterale. Ministerul Culturii de la Bucureşti continuă să consolideze parteneriate cu instituţii editoriale, universitare şi organizaţii culturale din Serbia, în sprijinul traducerilor şi al schimburilor literare. România participă la Târgul de Carte de la Belgrad din 2015, contribuind la crearea unei platforme durabile de dialog cultural şi editorial între cele două ţări.
* * *
Eduard şi Maria-Luisa Antal vor concerta la Ateneul Român, pe 9 noiembrie, în cadrul ediţiei de toamnă a Turneului Naţional “Orgile României – Amour”. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, publicul este invitat să descopere orga Ateneului într-o ipostază rară: instrument solist într-un recital la patru mâini, într-un program ce traversează secole de muzică şi forme ale iubirii. ”Amour este, pentru noi, o declaraţie muzicală. Ne-am dorit ca acest concert să vorbească despre felul în care iubirea se exprimă prin armonii, prin respiraţia comună dintre două voci care devin una singură pe clapele orgii”, spune Maria-Luisa Antal. “Orga are un potenţial enorm de expresie.
Vrem ca publicul să o redescopere dincolo de solemnitate, ca pe un instrument viu, capabil să creeze nuanţe şi contraste fine”, completează Eduard Antal. Programul concertului reuneşte lucrări de Bach, Mozart, Brahms, Liszt, Donizetti, Schubert, Elgar şi Gershwin, într-un parcurs ce trece firesc de la solemn la intim, de la rafinament clasic la vibraţia modernă a secolului XX. Concertul se încheie cu “Hymne a l’amour” de Edith Piaf – piesa care dă tonul întregii ediţii şi transformă tema iubirii într-un fir roşu al întregului turneu. Evenimentul de la Bucureşti încheie parcursul ediţiei de toamnă a Turneului Naţional “Orgile României – Amour”, după concertul susţinut pe 1 noiembrie la Basilica Papale San Paolo fuori le Mura din Roma.
* * *
Municipiul Oneşti, oraşul natal al Nadiei Comăneci, a primit decizia oficială a European Capitals and Cities of Sport Federation, prin care i se acordă titlul de „Oraş European al Sportului 2026”, o recunoaştere internaţională a implicării comunităţii locale în promovarea sportului, a performanţei şi a valorilor europene ale fair-play-ului şi incluziunii sociale. Această recunoaştere aparţine întregii comunităţi oneştene – sportivilor, antrenorilor, profesorilor, cluburilor şi voluntarilor care s-au implicat cu sufletul în acest proiect. Titlul de Oraş European al Sportului 2026 nu este doar o distincţie simbolică, ci un angajament că Oneştiul va continua să investească în sport, sănătate şi educaţie prin mişcare.
Membrii comisiei internaţionale au apreciat diversitatea infrastructurii sportive, implicarea autorităţilor locale şi spiritul comunitar din jurul sportului. În anul 2026, municipalitatea va organiza o serie de evenimente, competiţii şi campanii tematice dedicate acestui titlu, consolidând rolul Oneştiului ca pol sportiv al regiunii Moldovei şi promotor al valorilor olimpice.