Jurnal Românesc – 05.07.2023
Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a fost primit marți, la Berlin, de către cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, cu care a discutat, în principal, despre situaţia privind politica de securitate pe Flancul estic al NATO şi despre următorul summit NATO de la Vilnius. Oficialul german a mulțumit Bucureștiului pentru reacţia fermă pe care a avut-o la invazia rusă în ţara vecină Ucraina. “România are o contribuţie remarcabilă şi susţinerea acordată la consolidarea Flancului estic al NATO este una exemplară. România este un aliat şi partener important şi de încredere – a declarat Olaf Scholz. La rândul său, Marcel Ciolacu şi-a exprimat speranţa ca pe teritoriul României să existe în viitor trupe germane permanente. Cât privește Schengen, el a reafirmat că Bucureștiul a îndeplinit toate cerinţele tehnice pentru aderare şi a primit, din nou, asigurări din partea Germaniei de susţinere a integrării în spaţiul european de liberă circulaţie. La Berlin, Marcel Ciolacu s-a întâlnit şi cu reprezentanţii comunităţii de români din Germania, cărora le-a prezentat proiectele guvernului de la Bucureşti dedicate diasporei. “Trebuie să găsim soluţiile de a exista, totuşi, o comunicare între dvs. şi cei de acasă. O să venim cu un program de start-up pentru diaspora – a declarat premierul.
Daniela Budu, 05.07.2023, 11:41
Având în vedere creşterea semnificativă a numărului celor care călătoresc în străinătate în perioada estivală, Direcţia Generală de Paşapoarte aminteşte că cetăţenii români minori cu vârsta mai mică de 14 ani pot călători în străinătate doar dacă au paşaport. În cazul minorilor cu vârsta peste 14 ani se poate folosi şi cartea de identitate pentru a merge în state din Uniunea Europeană sau în alte ţări care recunosc acest act ca document de călătorie. Autorităţile atrag atenţia că certificatul de naştere nu este un document care să permită ieşirea din ţară şi le recomandă cetăţenilor români să verifice condiţiile din statul pe teritoriul căruia urmează să călătorească, accesând site-ul mae.ro, secţiunea condiţii de călătorie. Cererile pentru eliberarea paşapoartelor se pot depune la orice serviciu public dedicat, indiferent de domiciliu, de regulă în baza programărilor online, iar termenul de eliberare este de câteva zile. În plus, DGP a dezvoltat o aplicaţie online prin care se oferă posibilitatea verificării în timp real a statusului cererii de emitere a paşaportului simplu electronic. Link-ul este disponibil pe site-ul oficial al Direcţiei Generale de Paşapoarte www.pasapoarte.mai.gov.ro, secţiunea Status paşaport, precum şi pe hub.mai.gov.ro/epasapoarte.
Autoritățile anunță noi programe dedicate familiilor în care părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătate. Camera Deputaţilor a adoptat, recent, o lege iniţiată de parlamentari liberali, în baza căreia vor putea fi utilizate fonduri europene pentru finanţarea mai multor forme de ajutor destinate copiilor, pentru a traversa mai uşor perioada separării de părinţi. Proiectul completează legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Potrivit datelor oficiale, copiii rămaşi acasă după ce părinţii au plecat la muncă în străinătate sunt expuşi la numeroase riscuri: abandonul şcolar, autoizolarea, apariţia tulburărilor emoţionale şi comportamentale, riscul de a se îmbolnăvi sau de a intra într-un anturaj negativ, consum de droguri sau de alcool. Proiectul legislativ prevede măsuri de sprijin pentru integrarea lor la şcoală şi în comunitate. Măsurile vor putea fi aplicate prin proiecte iniţiate de instituţii publice locale şi centrale, şcoli, medici de familie, spitale, organizaţii neguvernamentale care se ocupă de protecţia copilului, precum şi de către cultele religioase. Sunt prevăzute, totodată, programe de afterschool, rechizite şi haine pentru şcoală, burse sau decontarea transportului. Iniţiatorii spun că cel puţin 20.000 de copii ai căror părinţi sunt la muncă în străinătate vor putea fi ajutaţi chiar din toamna acestui an.
Salvaţi Copiii România anunță că extinde programul de educaţie remedială estivală pentru copiii din grupuri vulnerabile şi deschide grădiniţele de vară. Potrivit unui comunicat al Salvaţi Copiii România, dintre cei peste 3.100 de copii din familii cu dificultăţi economice şi cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, 300 sunt preşcolari. De asemenea, vor fi organizate tabere pentru cel puţin 1.000 de copii care au părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Organizația anunță că, în cei 25 de ani de activităţi estivale, au fost sprijiniţi pedagogic şi socio-economic peste 16.200 de copii. În România, în prezent, 15,6% dintre tinerii între 18-24 de ani au absolvit cel mult gimnaziul, deşi ţinta fixată în 2010 a fost de reducere a fenomenului la 11,3% până la sfârşitul anului 2020.