Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 12.10.2018

Preşedintele
Klaus Iohannis a evidenţiat în cadrul discuţiei avute, joi, cu ambasadorul
Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Andrew Noble, stadiul
excelent al relaţiilor bilaterale şi şi-a exprimat speranţa că ritmul şi
nivelul cooperării vor fi menţinute şi după Brexit. De asemenea, şeful statului
a exprimat convingerea că şi cooperarea bilaterală în domenii strategice,
precum securitatea şi apărarea, vor rămâne la stadiu de excelenţă după Brexit,
subliniind convergenţa de poziţii a celor două ţări în cadrul NATO cu privire
la Flancul Estic, la Vecinătatea Estică. Preşedintele României a evidenţiat,
totodată, importanţa dimensiunii sociale, fiind necesar ca, după retragerea
Marii Britanii din UE, drepturile numeroasei comunităţi de români din Regatul
Unit să fie garantate şi respectate, mai arată Administraţia Prezidenţială.
Ambasadorul britanic a subliniat că prioritatea ţării sale este ca în dosarele
dificile care trebuie gestionate să fie identificate soluţii benefice pentru
România, pentru Regatul Unit şi pentru UE şi a împărtăşit interesul pentru
asigurarea drepturilor cetăţenilor români din Regatul Unit. Klaus Iohannis a
reiterat, cu prilejul întrevederii, aprecierea deosebită pe care o are cu privire
la eforturile pe care Prinţul de Wales le depune pentru conservarea şi
promovarea tradiţiilor şi mediului din România.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Jurnal românesc – 12.10.2018
Jurnal românesc – 12.10.2018

, 12.10.2018, 11:16

Amintim că
preşedintele Klaus Iohannis va merge în Italia, în perioada 14 – 17 octombrie,
fiind prima vizită oficială a unui şef de stat român din ultimii 45 de ani.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis are
programate întrevederi cu omologul său de la Roma, Sergio Mattarella, cu
premierul Giuseppe Conte, cu preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor,
Maria Elisabetta Alberti Casellati şi Roberto Fico. Agenda vizitei mai include întalniri cu
reprezentanţi ai cultelor religioase – ortodox, greco-catolic şi romano-catolic
– şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti, cea mai numeroasă din afara
graniţelor. Vizita are loc în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri
şi al aniversării a 10 ani de la ridicarea relaţiei dintre România şi Italia la
nivel de Parteneriat Strategic Consolidat.

Noul sediu al Teatrului B.P. Hașdeu din
Cahul, construit din temelie pe banii oferiți de Guvernul României, ar putea fi
dat în exploatare până în toamna anului viitor. Potrivit Radio Chişinău, clădirea va avea 340 de locuri, un
foaier care va fi numit Foaierul Marii Unirii în centrul căruia va fi
instalat bustul scriitorului și filologului Bogdan Petriceicu Haşdeu, 9 cabine
pentru actori, o bibliotecă, o sală de recepție dar și spații pentru păstrarea
costumelor. Teatrul din Cahul este primul sediu construit în Republica Moldova
de la obținerea independenței. Clădirea este amplasată pe locul unde în
perioada interbelică s-a aflat un cazinou al ofițerilor români, iar mai apoi
teatrul din Cahul așa încât s-a încercat ca noul proiect să păstreze anumite
asemănări cu edificiul din perioada interbelică, potrivit directorului Gheorghe
Mândru.

Jurnal românesc
Jurnal românesc miercuri, 30 septembrie 2026

Jurnal românesc – 30.09.2026

Filmul „Fjord”, în scenariul și regia lui Cristian Mungiu, distins cu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes 2026, va intra în cinematografele …

Jurnal românesc – 30.09.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc marți, 29 septembrie 2026

Jurnal Românesc – 29.09.2026

Papa Leon al XIV-lea l-a numit în funcția de trimis special și observator permanent al Sfântului Scaun pe lângă Consiliul Europei de la Strasbourg pe …

Jurnal Românesc – 29.09.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc luni, 28 septembrie 2026

Jurnal românesc – 28.09.2026

Patru din zece români din diaspora trăiesc cu presiunea că familia rămasă în România ar depinde de ei în cazul unui eveniment grav, reiese din rezulta…

Jurnal românesc – 28.09.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc vineri, 25 septembrie 2026

Jurnal românesc – 25.09.2026

Senatul de la București a adoptat, recent, în plen, o propunere legislativă prin care Regatul Unit al Marii Britanii şi lrlandei de Nord este inclus î…

Jurnal românesc – 25.09.2026
Jurnal românesc joi, 24 septembrie 2026

Jurnal românesc – 24.09.2026

Târgul Educaţional de Studii în Străinătate World Education Fair va avea loc sâmbătă la Bucureşti. Conform organizatorilor, Olanda rămâne prima opţiun…

Jurnal românesc – 24.09.2026
Jurnal românesc miercuri, 23 septembrie 2026

Jurnal românesc – 23.09.2026

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a lansat, marţi, campania „România, mai aproape de tineˮ, un proiect propriu de informare publică dedicat…

Jurnal românesc – 23.09.2026
Jurnal românesc marți, 22 septembrie 2026

Jurnal românesc – 22.09.2026

Chișinăul a găzduit a 2-a ediţie a Forumului Economic România-Republica Moldova (F.E.R.M.), organizat de Patronatul European al Femeilor de Afaceri, s…

Jurnal românesc – 22.09.2026
Jurnal românesc luni, 21 septembrie 2026

Jurnal românesc – 21.09.2026

Diaspora nu este un subiect sentimental, ci un capitol de economie naţională - afirmă preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), M…

Jurnal românesc – 21.09.2026

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company