Jurnal românesc – 17.12.2025
TAROM lansează o nouă funcţionalitate digitală, disponibilă pe site-ul şi în aplicaţia mobilă a companiei, care permite verificarea statusului zborurilor în timp real – a anunţat, marţi, operatorul aerian naţional.
Roxana Vasile, 17.12.2025, 11:00
TAROM lansează o nouă funcţionalitate digitală, disponibilă pe site-ul şi în aplicaţia mobilă a companiei, care permite verificarea statusului zborurilor în timp real – a anunţat, marţi, operatorul aerian naţional. Astfel, prin serviciul Flight Status, se poate urmări rapid situaţia unui zbor TAROM sau a unui partener din Alianţa SkyTeam care operează către destinaţiile deservite de TAROM. Cu ajutorul Flight Status, se pot verifica zboruri din trecut, cu până la 6 luni în urmă; zborurile programate pentru ziua curentă; zboruri viitoare, cu până la 6 luni înainte; dacă un zbor a fost sau va fi operat, precum și întârzierile şi durata acestora, actualizate în timp real. În plus, serviciul oferă acces la informaţii despre fiecare zbor: rută, statusul zborului, inclusiv dacă se află în timpul cursei în acel moment; ora estimată de decolare şi ora de aterizare, terminalul de decolare şi terminalul de aterizare. Transportatorul Naţional al României deţine o flotă de 15 aeronave şi are în portofoliu peste 50 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi.
Televiziunea Română și Televiziunea Națională Bulgară le propun telespectatorilor, pe 19 decembrie, o întâlnire specială cu trecutul și prezentul, într-un proiect comun intitulat „Podul: poveștile care ne leagă” – o călătorie emoționantă între România și Bulgaria. Este un talk-show despre memorie, istorie comună și generații, construit din imagini de arhivă, mărturii personale și reflecții. Pentru cei din Generația X, expresia „prindem bulgarii” trezește instantaneu nostalgii – în anii ’80, pentru mulți români din sudul țării, antenele îndreptate „pe bulgari” reprezentau o fereastră către filmele și muzica Occidentului, într-o perioadă în care televiziunea română avea doar două ore de program zilnic. Au trecut peste 40 de ani de atunci, iar TVR și Televiziunea Națională Bulgară propun un dialog despre cât de mult ne-am schimbat și cât de multe ne leagă încă – se arată într-un comunicat al TVR. Pentru Generația Z, podurile peste Dunăre rămân importante, dar legăturile se construiesc mai ales rapid și direct, prin rețelele de socializare. Pentru tinerii de azi, pare aproape neverosimil că, în anii ’80, câțiva tineri bulgari îi trimiteau o scrisoare lui George Michael fără să îi cunoască adresa sau că un jurnalist bulgar a comentat evenimentele din decembrie ’89 din România, într-o transmisiune-maraton de 43 de ore.
„Jaful secolului” („Traffic”), regizat de Teodora Ana Mihai și scris de Cristian Mungiu, face parte din selecția Festivalului Internațional de la Palm Springs 2026, din 2-12 ianuarie. Proiecții vor avea loc pe 4 ianuarie (la Mary Pickford Theater), pe 9 ianuarie (la Festival Theaters) și pe 11 ianuarie (la Palm Canyon Theater). Filmul, care reprezintă propunerea României pentru nominalizare la Premiile Oscar la categoria Cel Mai Bun Film Internațional, a impresionat, deja, spectatorii unor festivaluri internaționale, a rulat în cinematografele din România și a fost prezentat în SUA, Marea Britanie și Canada în cadrul unor evenimente importante. Al doilea lungmetraj al regizoarei Teodora Ana Mihai, „Jaful secolului” este o coproducție România-Belgia-Olanda, la realizarea căreia au contribuit mai mulți producători cunoscuți din România și din străinătate, între care Cristian Mungiu și frații Jean Pierre și Luc Dardenne, ale căror proiecte s-au bucurat de succes internațional.
Cel mai recent lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, „3 zile în septembrie”, a fost selectat în prestigioasa secțiune Limelight a Festivalului Internațional de Film de la Rotterdam, ediția a 55-a, care se va desfășura în perioada 29 ianuarie – 8 februarie. Cu o medie de 275.000 de spectatori și peste 2.000 de profesioniști din industria filmului provenind din mai mult de 100 de țări, festivalul este unul dintre cele mai importante din lume, recunoscut atât pentru dimensiunea sa, cât și pentru relevanța artistică. Secțiunea Limelight reunește filme premiate, succese de public sau titluri în avanpremieră semnate de autori consacrați. Selectarea filmului „3 zile în septembrie” în această secțiune confirmă vizibilitatea internațională a cinematografiei românești și poziționează noul proiect al lui Tudor Giurgiu alături de unele dintre cele mai importante titluri ale cinematografiei actuale. Filmul său este o comedie romantică ce surprinde parcursul plin de neprevăzut al unei femei către libertate și regăsire. A fost realizat în luna septembrie la Eforie Sud și se remarcă printr-un demers cinematografic ambițios: un plan-secvență de 65 de minute filmat fără întrerupere de o echipă formată din peste 70 de membri. Opțiunea de a filma într-un singur cadru plasează publicul direct în spirala emoțională a eroinei, amplificând haosul și încurajând o relație mult mai intimă cu personajele, evenimentele și stările de care aceasta se lovește în periplul său.