Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal Românesc – 21.02.2024

Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României au propus organizarea a 106 consulate itinerante în 19 state, a anunţat Ministerul de Externe de la Bucureşti.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Jurnal românesc
Jurnal românesc

, 21.02.2024, 11:22

Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României au propus organizarea a 106 consulate itinerante în 19 state, a anunţat Ministerul de Externe de la Bucureşti. Numărul acestora poate creşte pe parcursul anului, în funcţie de oportunităţile identificate, a precizat MAE. Şefa diplomaţiei române, Luminiţa Odobescu, a aprobat calendarul anual orientativ pentru organizarea consulatelor mobile în acest an după consultări publice derulate direct, prin email, telefon sau prin intermediul reţelelor sociale cu mediul asociativ românesc din străinătate. Calendarul aprobat este disponibil pe site-ul mae.ro. Ministerul a mai transmis că, prin extinderea practicii de organizare a consulatelor itinerante, urmăreşte să răspundă într-un mod cât mai eficient nevoilor cetăţenilor români din străinătate, din comunităţi aflate la mare distanţă faţă de sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare. În acest fel, MAE vrea asigurarea accesului pentru cetăţenii români la asistenţă şi servicii consulare de calitate, furnizate în condiţii similare cu cele din spaţiile de lucru obişnuite ale misiunilor.

Problema dublei cetăţenii a românilor din Spania ar putea fi rezolvată în scurt timp, a declarat, la Madrid, preşedintele Senatului, fostul prim-ministru Nicolae Ciucă. El a menţionat că, la nivelul ministerelor de linie, s-au derulat toţi paşii din procedurile tehnice prevăzute în acordul încheiat cu partea spaniolă şi că recunoaşterea dublei cetăţenii urmează să fie parafată cu ocazia celei de-a doua şedinţe comune a celor două guverne, programată la Bucureşti. Documentul prevede că românii stabiliţi în Spania vor putea solicita cetăţenia spaniolă şi să o păstreze pe cea română. În prezent, ei trebuie să renunţe la cetăţenia română ca să o obţină pe cea a statului iberic. Documentul ar urma să fie parafat cu ocazia vizitei premierului spaniol, Pedro Sánchez, în România. Ciucă s-a aflat, la începutul acestei săptămâni, într-o vizită oficială în Spania, la invitaţia omologului său, Pedro Rollan Ojeda. Potrivit acestuia, comunitatea de români din Spania este una dintre cele mai mari şi mai frumoase din lume, care reprezintă cu mândrie ţara. După intrarea în vigoare a acordului, România va deveni a treia ţară cu care Spania are un acord de dublă cetăţenie, după Portugalia şi Franţa. Conform datelor Institutului Național de Statistică de la Madrid, aproape 630.000 de români erau rezidenţi în Spania la 1 ianuarie 2023.

ICR Londra a organizat, la 21 februarie, o masă rotundă dedicată marelui sculptor român „Constantin Brâncuși”. La eveniment au participat istoricul de artă și curatorul Doina Lemny, președintele Fundației ArtEnconters Ovidiu Șandor, istoricul de artă și curatorul Matthew Gale și colecționarul de artă David Grob, deținătorul uneia dintre cele mai importante colecții de fotografii realizate de Brâncuși. Cu această ocazie, opera brâncușiană a fost analizată din perspectiva marilor expoziții personale antume și postume, organizate în toată lumea. Ȋn cadrul ȋntâlnirii, cei patru specialiști au intrat în dialog și au vorbit despre viața și opera unui dintre cei mai importanţi sculptori ai secolului 20. Creaţia lui Constantin Brâncuși a fost expusă în cadrul a numeroase expoziții importante în ultimele decenii. Ultima dintre acestea a putut fi vizitată, până de curând, la Timișoara, în cadrul programului Capitală Culturală Europeană 2023.

Tinerii solişti de muzică populară din ţară şi din diaspora se pot înscrie, începând din 20 februarie, la preselecţia Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc „Lucreţia Ciobanu” 2024. La preselecţie sunt admişi solişti vocali amatori cu vârsta cuprinsă între 18 şi 40 ani, iar înscrierile se fac până pe 18 martie la adresa de email festivalullucretiaciobanu@gmail.com. Preselecţia va avea loc online în perioada 19 – 22 martie, iar rezultatele vor fi afişate la 22 martie. Concursul cu public şi Gala laureaţilor se vor desfăşura între 9 şi 10 aprilie, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu. A şaptea ediţie a manifestării este organizată de Consiliul Judeţean Sibiu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii”. Regulamentul concursului se găseşte pe site-ul traditiisibiene.ro.

RadioRomaniaInternational · Jurnal Romanesc – 21.02.2024
Jurnal românesc
Jurnal românesc vineri, 19 iunie 2026

Jurnal românesc – 19.06.2026

În urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii cu privire la o entitate privată a cărei titulatură induce ideea că ar derula...

Jurnal românesc – 19.06.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc joi, 18 iunie 2026

Jurnal românesc – 18.06.2026

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat câştigătorul contractului pentru elaborarea studiului de...

Jurnal românesc – 18.06.2026
Jurnal românesc – 17.06.2026
Jurnal românesc miercuri, 17 iunie 2026

Jurnal românesc – 17.06.2026

Banca Transilvania a lansat o campanie de shopping bancar online dedicată românilor din diaspora, intitulată „Acasă e oriunde simţi că se...

Jurnal românesc – 17.06.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc marți, 16 iunie 2026

Jurnal românesc – 16.06.2026

Ambasada României în Austria a găzduit, recent, un eveniment cultural dedicat prezenței românești la Viena de-a lungul istoriei: a fost...

Jurnal românesc – 16.06.2026
Jurnal românesc luni, 15 iunie 2026

Jurnal românesc – 15.06.2026

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a deschis sesiunea de înscrieri pentru a 17-a ediţie a Programului de Tabere ARC şi pune la...

Jurnal românesc – 15.06.2026
Jurnal românesc vineri, 12 iunie 2026

Jurnal românesc – 12.06.2026

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, joi, decretul de decorare a Alianţei Românilor din Cipru. În semn de apreciere pentru angajamentul faţă de...

Jurnal românesc – 12.06.2026
Jurnal românesc joi, 11 iunie 2026

Jurnal românesc – 11.06.2026

Locuinţele a trei familii de români din Belfast, provincia britanică Irlanda de Nord, au fost vandalizate, în contextul violenţelor din oraş,...

Jurnal românesc – 11.06.2026
Jurnal românesc miercuri, 10 iunie 2026

Jurnal românesc 10.06.2026

Raiffeisen Bank lansează un pachet de cont curent şi beneficii creat special pentru românii care trăiesc şi muncesc în străinătate, potrivit...

Jurnal românesc 10.06.2026

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company