Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 24.06.2022

O delegaţie a
Autorităţii Electorale Permanente se află într-o vizită la Chişinău, în
perioada 24-27 iunie, unde are întrevederi cu reprezentanţi ai Comisiei
Electorale Centrale a Republicii Moldova. Pe agenda discuţiilor se află teme
precum comunicarea electorală, asigurarea transparenţei instituţionale şi
promovarea imaginii organismelor de management electoral atât în timpul
alegerilor, cât şi în perioada dintre scrutine. Totodată, preşedintele AEP,
Constantin-Florin Mituleţu Buică, are programată o întâlnire cu omologul
moldovean Angelica Caraman. Vizita este organizată în baza Acordului de
colaborare în domeniul electoral încheiat între cele două părţi la 11 noiembrie
2019 şi are drept scop un schimb de experienţă în vederea aprofundării
cooperării dintre cele două instituţii. Din cei aproape 2,7 milioane de
locuitori ai Republicii Moldova, peste 640.000 deţin şi cetăţenia română.
Aproape 38.000 dintre aceştia au participat la alegerile Parlamentare
organizate în România în decembrie 2020.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Jurnal românesc – 24.06.2022
Jurnal românesc – 24.06.2022

, 24.06.2022, 11:22

O delegaţie a
Autorităţii Electorale Permanente se află într-o vizită la Chişinău, în
perioada 24-27 iunie, unde are întrevederi cu reprezentanţi ai Comisiei
Electorale Centrale a Republicii Moldova. Pe agenda discuţiilor se află teme
precum comunicarea electorală, asigurarea transparenţei instituţionale şi
promovarea imaginii organismelor de management electoral atât în timpul
alegerilor, cât şi în perioada dintre scrutine. Totodată, preşedintele AEP,
Constantin-Florin Mituleţu Buică, are programată o întâlnire cu omologul
moldovean Angelica Caraman. Vizita este organizată în baza Acordului de
colaborare în domeniul electoral încheiat între cele două părţi la 11 noiembrie
2019 şi are drept scop un schimb de experienţă în vederea aprofundării
cooperării dintre cele două instituţii. Din cei aproape 2,7 milioane de
locuitori ai Republicii Moldova, peste 640.000 deţin şi cetăţenia română.
Aproape 38.000 dintre aceştia au participat la alegerile Parlamentare
organizate în România în decembrie 2020.




Executivul a
aprobat un memorandum referitor la negocierea şi semnarea Acordului între
Guvernele României şi Republicii Moldova privind controlul coordonat în punctul
de trecere a frontierei Albiţa rutier, pe sensul de intrare în România. Acordul
vizează fluidizarea traficului şi reducerea timpului de aşteptare. Guvernul
român transmite că acest Memorandum reglementează modalităţile concrete de
realizare a controlului coordonat în acord cu legislaţia Uniunii Europene, care
prin Codul Frontierelor Schengen permite efectuarea controlului în comun la
frontiera externă între un stat membru şi un stat terţ. Conform viitoarei
proceduri de lucru, poliţiştii de frontieră români şi cei moldoveni vor
desfăşura unul după celălalt controalele la intrare, iar vameşii din Republica
Moldova vor realiza propriile verificări cu mijloace mobile de control
conectate la internet, însă fără a fi interconectate cu sistemele gestionate de
autorităţile din România. Bucureştiul precizează după ce va fi agreat de către
Comisia Europeană, textul acestui Acord va fi trimis şi partenerilor din
Republica Moldova în vederea începerii negocierilor şi încheierii noului
document de cooperare.




Tradiţiile şi
portul popular românesc sunt sărbătorite în Italia în cadrul evenimentului
Ia, simbol, tradiţie, identitate, care se desfăşoară între 24 şi 26
iunie la Pavona, lângă Roma. Manifestarea este organizată de Asociaţia
Villaggio Romeno şi Asociaţia culturală româno-italiană Propatria şi are loc cu
finanţare din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni şi sub
patronajul reprezentanţei diplomatice a României la Roma. Festivalul cuprinde o
expoziţie de port popular, o şezătoare cu meşteri români veniţi din ţară,
laboratoare pentru copii, o conferinţă despre cămăşa cu altiţă
susţinută de etnologul Adina Hulubaş, cercetător în cadrul Academiei Române, şi
lansarea cărţii Ia românească, veşmânt, strai, podoabă, a profesorului
doctor Ion Cherciu. Pe scenă vor urca interpreţii de muzică populară Mihaela şi
Ciprian Istrate din judeţul Mureş, Andra şi Laura Olteanu din Bucovina şi
Ansamblul Folcloric Ţara Vrancei, condus de Maria Costin Murgoci.
La seria de evenimente vor lua parte ambasadorul României în Italia, Gabriela
Dancău, şi oficialităţi locale. Manifestarea de la Pavona are loc cu prilejul
Zilei Iei şi sărbătorii Sânzienelor, marcate la 24 iunie.




Documentarul
românesc Holy Father de Andrei Dăscălescu participă la a 15-a
ediție a festivalului Documentarist – Zilele filmului documentar la Istanbul,
care se va desfășura în perioada 25 – 30 iunie. Filmul va fi proiectat la 25
iunie, de la ora 16.00, la Institutul Francez din Istanbul, şi la 27 iunie, de
la ora 19.00 la Cinematograful CineMajestic. Totodată, regizorul român va
susține două sesiuni de întrebări şi răspunsuri pentru publicul turc.
Documentarul Holy Father a fost recompensat cu Premiul Publicului
la Festivalul de Film Astra, cu Premiul Special al Juriului la Festivalul de
Film de la Sarajevo și cu Premiul pentru Regie la Qara Film Festival din
Azerbaijan. Producţia este al 3-lea film semnat de Andrei Dăscălescu, după
Constantin și Elena în 2009 şi Planeta Petrila în 2016.
Regizorul a lucrat ca asistent de montaj la filmul lui Francis Ford Coppola,
Tinereţe fără tinereţe, și a fost studio manager la BBC World
Service România. Din 2015, predă la Facultatea de Teatru și Film a
Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca.

Jurnal românesc
Jurnal românesc miercuri, 20 mai 2026

Jurnal românesc – 20.05.2026

“Diaspora română este foarte importantă, probabil cea mai mare în Marea Britanie, şi apreciem foarte mult nu doar activităţile diasporei,...

Jurnal românesc – 20.05.2026
Jurnal Românesc – 19.05.2026
Jurnal românesc marți, 19 mai 2026

Jurnal Românesc – 19.05.2026

În Anul Constantin Brâncuși, prilejuit de împlinirea a 150 de ani de la nașterea sculptorului, la casa de licitații Christie’s din New York,...

Jurnal Românesc – 19.05.2026
Jurnal românesc – 18.05.2026
Jurnal românesc luni, 18 mai 2026

Jurnal românesc – 18.05.2026

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat decretul prin care este instituită pe 1 septembrie Ziua Sportului Paralimpic, dedicată recunoaşterii publice a...

Jurnal românesc – 18.05.2026
Jurnal românesc – 15.05.2026
Jurnal românesc vineri, 15 mai 2026

Jurnal românesc – 15.05.2026

Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României la Eurovision 2026 cu piesa „Choke Me”, s-a calificat, joi seară, în finala competiției...

Jurnal românesc – 15.05.2026
Jurnal românesc joi, 14 mai 2026

Jurnal românesc 14.05.2026

Comunitatea românească din Germania va fi în centrul atenţiei pe 16 mai, când va fi organizată prima ediţie a ‘Galei Românilor de...

Jurnal românesc 14.05.2026
Jurnal românesc miercuri, 13 mai 2026

Jurnal românesc – 13.05.2026

Guvernul de la Bucureşti salută adoptarea de către Guvernul Ucrainei a rezoluţiei prin care România a fost inclusă, alături de alte state, pe...

Jurnal românesc – 13.05.2026
Jurnal românesc marți, 12 mai 2026

Jurnal românesc – 12.05.2026

Valoarea imobilelor aflate în proprietatea Ministerului Afacerilor Externe, majoritatea în afara ţării, a fost actualizată cu evaluatori...

Jurnal românesc – 12.05.2026
Jurnal românesc luni, 11 mai 2026

Jurnal românesc – 11.05.2026

România a atras 108 miliarde de euro de la Uniunea Europeană şi a contribuit la bugetul comunitar cu 36 de miliarde de euro – a declarat...

Jurnal românesc – 11.05.2026

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company