Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 24.09.2015

Inima Reginei Maria va fi aşezată în Salonul de Aur al
Castelului Pelişor, începând din data de 3 noiembrie, informează Casa Regală.
Potrivit unui comunicat, inima va fi transferată în caseta sa originală de
argint şi, pentru a respecta dorinţa testamentară a Reginei Maria, aceasta va
fi acoperită, pe toată durata procesiunii, ca şi pe soclul ei din Salonul de
Aur, cu stindardul României şi Marii Britanii. Ultima dorinţă a Reginei Maria a
fost ca inima ei să se odihnească în capela special destinată în acest scop de
la Balcic. După cedarea Cadrilaterului, în 1940, caseta cu inima Reginei a fost
luată de la Balcic de către principesa Ileana şi aşezată la Castelul Bran,
într-o capelă ridicată în acest scop după modelul celei de la Balcic, pentru
ca, în 1974 să fie transferată, împreună cu unele bunuri culturale, în
administrarea Muzeului Naţional de Istorie a României. Decizia transferării a
fost luată acum de guvernul României, care a răspuns astfel unei solicitări a
Muzeului Peleş, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la naşterea Reginei Maria,
29 octombrie 1875.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Jurnal românesc – 24.09.2015
Jurnal românesc – 24.09.2015

, 24.09.2015, 12:10

Inima Reginei Maria va fi aşezată în Salonul de Aur al
Castelului Pelişor, începând din data de 3 noiembrie, informează Casa Regală.
Potrivit unui comunicat, inima va fi transferată în caseta sa originală de
argint şi, pentru a respecta dorinţa testamentară a Reginei Maria, aceasta va
fi acoperită, pe toată durata procesiunii, ca şi pe soclul ei din Salonul de
Aur, cu stindardul României şi Marii Britanii. Ultima dorinţă a Reginei Maria a
fost ca inima ei să se odihnească în capela special destinată în acest scop de
la Balcic. După cedarea Cadrilaterului, în 1940, caseta cu inima Reginei a fost
luată de la Balcic de către principesa Ileana şi aşezată la Castelul Bran,
într-o capelă ridicată în acest scop după modelul celei de la Balcic, pentru
ca, în 1974 să fie transferată, împreună cu unele bunuri culturale, în
administrarea Muzeului Naţional de Istorie a României. Decizia transferării a
fost luată acum de guvernul României, care a răspuns astfel unei solicitări a
Muzeului Peleş, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la naşterea Reginei Maria,
29 octombrie 1875.




Camera Deputaţilor a aprobat, miercuri, modificarea legii
privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în
sectorul comunicaţiilor electronice. Potrivit actului normativ, accesarea
acestor date poate fi realizată doar într-un cadru precis delimitat de către
instanţa de judecată sau numai cu autorizarea prealabilă a judecătorului.
Proiectul prevede, de asemenea, ca datele de trafic prelucrate şi stocate de
furnizorul de servicii să fie şterse sau transformate în date anonime atunci
când nu mai sunt necesare la transmiterea unei comunicări, dar nu mai târziu de
3 ani.




Comisia Europeană a declanşat, miercuri, proceduri de
infringement în cazul a 19 state membre, printre care şi România, pentru
nerespectarea dreptului de azil, informează un comunicat al executivului
comunitar, într-un context în care Europa încearcă să facă faţă celui mai mare
val de imigranţi şi solicitanţi de azil de după cel de-Al Doilea Război
Mondial. Singurele ţări care au scăpat de acţiunea Comisiei sunt Croaţia,
Danemarca, Finlanda, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Olanda, Portugalia şi
Slovacia. Scrisoarea de notificare oficială este primul pas din procedura de
infringement, iar statele au la dispoziţie două luni pentru a notifica
Bruxellesul că au implementat legislaţia în cauză, în caz contrar riscând să
ajungă în faţa Curţii de Justiţie a UE, care poate dispune amenzi.




Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin
intermediul reţelei EURES România, 1.368 de locuri de muncă, cele mai multe
fiind disponibile în Spania şi Germania, informează Agenţia Naţională de
Ocupare a Forţei de Muncă. În Cehia, angajatorii oferă pentru români 145 de
locuri de muncă, dintre care 50 pentru lucrători în producţie (asamblarea
aparatelor de aer condiţionat), iar în Marea Britanie se pot ocupa 67 de locuri
de muncă, respectiv 30 de asistenţi medicali, 20 de îngrijitori
persoane/infirmieri, 15 îngrijitori persoane, un tractorist şi un vinificator.
Angajatorii din Ungaria oferă 50 de locuri de muncă pentru românii care vor să
lucreze ca operatori la asamblarea panourilor electrice, cei din Suedia au
disponibile 35 locuri de muncă în domeniul auto, iar polonezii sunt interesaţi
să angajeze 23 de români, dintre care 20 de şoferi de camion. În Norvegia pot
ajunge 8 români care vor să lucreze ca antrenori de gimnastică ritmică, în
Belgia sunt două locuri de muncă disponibile pentru infirmieri/asistenţi medicali,
iar în Austria există un singur loc de muncă pentru un asistent proiect.

Jurnal românesc – 11.09.2026
Jurnal românesc vineri, 11 septembrie 2026

Jurnal românesc – 11.09.2026

Scriitorul suedez Malte Persson este laureatul Premiului 'Marin Sorescu' 2026, oferit de Institutul Cultural Român de la Stockholm şi ajuns, anul aces…

Jurnal românesc – 11.09.2026
Jurnal românesc – 10.09.2026
Jurnal românesc joi, 10 septembrie 2026

Jurnal românesc – 10.09.2026

Între 8 septembrie şi 8 noiembrie 2026, Festivalul Internaţional Propatria revine cu cea de-a XVI-a ediţie, continuând un parcurs cultural început la …

Jurnal românesc – 10.09.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc miercuri, 09 septembrie 2026

Jurnal românesc – 09.09.2026

Ambasadoarea României în Grecia, Carmen-Ileana Mihălcescu, a efectuat, în perioada 4-7 septembrie, o vizită în Creta. Potrivit unui comunicat al Ambas…

Jurnal românesc – 09.09.2026
Jurnal românesc – 08.09.2026
Jurnal românesc marți, 08 septembrie 2026

Jurnal românesc – 08.09.2026

Cinci bursieri din cadrul programului ICR de rezidenţe pentru traducători în formare vor participa la evenimentul Confluenţe culturale, duminică, 13 s…

Jurnal românesc – 08.09.2026
Jurnal românesc luni, 07 septembrie 2026

Jurnal românesc – 07.09.2026

Preşedintele Nicuşor Dan a felicitat-o, vineri, pe Giorgia Meloni, după ce guvernul condus de aceasta a devenit cel mai longeviv din istoria Italiei. …

Jurnal românesc – 07.09.2026
Jurnal românesc vineri, 04 septembrie 2026

Jurnal românesc – 04.06.2026

Partenera preşedintelui României, Mirabela Grădinaru, a participat, joi, la Chişinău, alături de preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la conferi…

Jurnal românesc – 04.06.2026
Jurnal românesc joi, 03 septembrie 2026

Jurnal românesc – 03.09.2026

Vechimea în muncă şi contribuţiile realizate în România şi în Statele Unite ale Americii vor putea fi luate împreună în calcul pentru stabilirea drept…

Jurnal românesc – 03.09.2026
Jurnal românesc miercuri, 02 septembrie 2026

Jurnal românesc – 02.09.2026

Radio România şi Forumul Cultural Austriac au semnat un memorandum privind dezvoltarea unui parteneriat cultural şi media în perspectiva aniversării î…

Jurnal românesc – 02.09.2026

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company