Jurnal românesc – 24.10.2025
Institutul Cultural Român din Bruxelles susține organizarea conferinței „Patrimoniul în mișcare. Românii din Belgia și obiectele biografice”, în colaborare cu Universitatea Liberă din Bruxelles, în cadrul proiectului Migrație și patrimoniu, implementat de Asociația Copacul cu fapte bune, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.
Ştefan Stoica, 24.10.2025, 11:22
Institutul Cultural Român din Bruxelles susține organizarea conferinței „Patrimoniul în mișcare. Românii din Belgia și obiectele biografice”, în colaborare cu Universitatea Liberă din Bruxelles, în cadrul proiectului Migrație și patrimoniu, implementat de Asociația Copacul cu fapte bune, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 25 octombrie 2025, ora 18,00, la Maison des Arts – Université Libre de Bruxelles. Conferința va prezenta primul Muzeu digital dedicat istoriei vii a românilor mutați în Belgia, din ale cărui colecții fac parte obiectele dragi pe care aceștia le-au adus cu ei din România, ghidându-se după principiul primului obiect pus în valiză.
Pornind de la premisa că iile tradiționale românești, obiectele de artizanat popular, cărțile de bucate, fotografiile sau micile suveniruri de acasă reprezintă fragmente ale memoriei noastre colective și frânturi din viața noastră, evenimentul va analiza poveștile migrației dintr-o perspectivă antropologică, îmbinând dimensiunea istorică cu cea contemporană. Mai mult, patrimoniul personal, adus în momentul schimbării țării de reședință, oferă un sentiment de continuitate și stabilitate în noul cămin, influențând și îmbogățind cultura comunităților-gazdă.
* * *
Un prim consulat itinerant român la Odesa este deschis, până pe 28 octombrie, în incinta Hotelului Premier din oraşul ucrainean, până la soluţionarea aspectelor logistice şi administrative necesare reluării integrale a activităţii oficiului consular, transmite Ministerul Afacerilor Externe. Până atunci, persoanele interesate pot beneficia de servicii consulare şi asistenţă şi protecţie consulară.
Totodată, în aceeaşi perioadă, gerantul interimar va avea întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi regionale, inclusiv în vederea derulării activităţilor necesare redeschiderii oficiului consular şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti şi ai mediului asociativ. În funcţie de evoluţiile de securitate, activitatea Consulatului General al României la Odesa va continua, lunar, în acest format, până la operaţionalizarea efectivă a oficiului consular, în vederea asigurării de asistenţă şi protecţie consulară.
Următorul consulat itinerant la Odesa este programat pentru perioada 15-30 noiembrie. Pentru informaţii suplimentare şi programări privind serviciile consulare de urgenţă disponibile (documente de călătorie, acte notariale, cereri de renunţare la protecţia temporară oferită de statul român, semnarea declaraţiilor de apartenenţă la identitatea culturală română), cei interesaţi sunt rugaţi să acceseze adresa de e-mail: consulat.itinerant.odesa@gmail.com.
* * *
Numeroase licee cu predare în limba română din regiunea Cernăuţi, Ucraina, vor dispărea începând de la 1 septembrie 2027, ca urmare a reorganizării sistemului de învăţământ, a declarat pentru AGERPRES secretarul responsabil al Uniunii Inter-regionale ‘Comunitatea Românească din Ucraina’, Aurica Bojescu. Potrivit sursei citate, Consiliul Regional Cernăuţi a aprobat noua reţea de licee din regiune, care prevede doar patru licee cu predare în română şi nouă mixte.
“Este o situaţie foarte grea. Trebuie neapărat ca cineva să ia măsuri”, a afirmat Bojescu, care susţine că liderii comunităţii româneşti au cerut ca în fiecare comună românească să rămână câte un liceu. Decizia Consiliului Regional Cernăuţi de închidere a numeroase licee româneşti are loc în pofida opoziţiei comunităţii de români, care atrage atenţia asupra încălcării dreptului de învăţare în limba maternă pentru etnicii români.
* * *
Expoziţia foto-documentară ‘Eroism şi Credinţă: Memoriale ale Neamului Românesc’ s-a deschis, joi, la Muzeul Militar Naţional ‘Regele Ferdinand I’. Potrivit unui comunicat al Institutului Hispano-Român, expoziţia, vernisată în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Armatei Române, urmăreşte promovarea istoriei şi patrimoniului cultural românesc, prin punerea în valoare a Mausoleelor Eroilor de la Mărăşeşti, Focşani, Mărăşti şi Soveja, şi a memoriei celor care şi-au jertfit viaţa pentru apărarea şi întregirea României.
Rezultantă a parteneriatului dintre Institutul Hispano-Român şi Muzeul Militar Naţional ‘Regele Ferdinand I’, la iniţiativa preşedintelui institutului, Manuel-Gabriel Păduraru, expoziţia a fost vernisată în urmă cu un an cu sprijinul Guvernului, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în Spania, la Castellon de la Plana. După itinerarea sa în Spania, expoziţia a fost vernisată la Bucureşti după un periplu în Ţara Vrancei, pentru că reflectă importanţa celor patru memoriale din acele ţinuturi, rezultate în urma aprigelor bătălii din vara anului 1917, pentru apărarea integrităţii naţionale şi înfăptuirea unităţii ţării.